Parohia ortodoxă "TOȚI SFINȚII"

Interviu publicat in Revista Familia Ortodoxa nr. 97/Februarie 2017

Citeam într-o carte a Părintelui Sofronie (Saharov) că, la un moment dat, Sfântului Siluan i-a scris o rusoaică stabilită în Franţa. Îi cerea să se roage pentru ea, să nu fie nevoită să lucreze în vreun oraş unde să nu poată să ajungă la biserică. Îi mărturisea Sfântului Siluan că nu ştia ce e iadul, căci nu citise prea multe, dar şi-l închipuia ca pe viaţa modernă: plin de confort, doar că fără rugăciuni şi Biserică. Citind acestea, m-am gândit că şi compatrioţii noştri din Occident trăiesc în iadul necredinţei celor din jur. Şi atunci mi-am amintit de povestea pe care acelaşi Părinte Sofronie o spunea adesea, a omului care, după moarte, ajuns în iad, a început să-şi construiască o biserică. La început, diavolilor nu le-a venit să creadă; apoi, convingându-se că omul era chiar serios şi voia să-şi împlinească ideea, au făcut consiliu şi l-au aruncat afară din iad, expediindu-l în Rai.

Aceste lucruri mi-au venit în minte atunci când gândurile mi s-au îndreptat către prietenii noştri din Belgia care au ctitorit acum şase ani o mănăstire, iar acum trebuie să facă iar planuri ca să construiască o nouă biserică: chiar îşi doresc Raiul! Aşa se face că l-am sunat iar pe Părintele Ciprian Grădinaru, şi am început să „analizăm” împreună planurile lor…

- Părinte, de când ne-am cunoscut, mi s-a părut că unul dintre subiectele cele mai dragi de discuţie vă este cel al parohiei. Vă e drag să vorbiţi despre parohia dumneavoastră?

– Aşa e. Mi-e drag să vorbesc despre parohie pentru că, aş putea spune, mi-e dragă Biserica lui Hristos. Şi am înţeles că realitatea fundamentală a Bisericii este reprezentată de parohia (sau obştea monahală, dacă e vorba de monahi) din care fac parte, de „biserica locală”, cum i se spune – adică acea comunitate de creştini care ne adunăm într-un anume loc Duminică de Duminică, Liturghie de Liturghie, ca să ne împărtăşim cu Trupul şi Sângele Domnului, unindu-ne cu El, devenind noi înşine Trupul Lui. Nu pot trăi Biserica în abstract, ci doar fiind bine integrat în parohia mea, asumând-o, înţelegând importanţa acestei apartenenţe. Când fac cu adevărat parte dintr-o anume parohie, fac cu adevărat parte din Biserica Ortodoxă. Parohia mea reprezintă expresia esenţială a Bisericii, şi e identică cu toate celelalte Biserici locale, datorită faptului că parohia-obştea mea mărturiseşte credinţa episcopului meu, iar episcopul meu se găseşte în comuniune de credinţă cu ceilalţi episcopi ai celorlalte Biserici locale. Pentru asta, e foarte important ca parohia din care fac parte să fie autentică.

Parohia « Toţi Sfinţii » din Namur

vă invită

duminică, 30 octombrie 2016, 
începând cu ora 14:00,

la o întâlnire între prieteni cu

Virgiliu Gheorghe

Despre toate ale noastre

vă invităm sa ne inchinam la moastele

 Sfintei Gertrude de la Nivelles
 în data de duminica, 2 octombrie 2016 
 

Intalnirea va avea loc la ora 17h30, la biserica Sf. Gertrude din centrul orasului Nivelles:

Collègiale Sainte-Gertrude de Nivelles
Place Lambert Schiffelers, 1
1400 Nivelles

vă invităm la un pelerinaj

Pe urmele Sfantului Materne, Apostolul Belgiei
 în data de sambata, 24 septembrie 2016 
 

Intalnirea va avea loc la ora 11h00, la biserica Sf. Materne din centrul Walcourt:

Basilique Saint-Materne 
5650 Walcourt

Maica Magdalena, de la mănăstirea Sf. Ioan Botezătorul - Essex, va susține o conferință pe tema creșterii copiilor în zilele noastre.

Conferința va avea loc la biserica parohiei Sf. Nectarie din Eindhoven, sâmbătă 17 septembrie la ora 15h30.

Adresa este: Hoogstraat 301a, 5654NB Eindhoven

Plecand de la cele pe care le stim din viata Sf. Ioan Rusul si de la relatia "speciala" a parohiei noastre cu el, as vrea sa va impartasesc cateva ganduri.

1. In primul rand, as vrea sa amintesc despre darul Sfantului Ioan pentru noi, cei care ne intalnim aici [e vorba de biserica din Vedrin, Namur], la toate slujbele.

An de an, pe 27 mai il prăznuim pe Sf. Ioan ca pe unul dintre marii noștri ocrotitori, ca pe cel care ne-a dăruit în mod evident locul acesta. Si nu e putin lucru ce a facut pentru noi!

Pentru cei care nu stiu, as aminti ca, atunci când am început să căutăm o biserică pentru parohia noastră (prin 2010), îi luaseram tovarăși de cautare pe Sfântul Ioan Rusul, pe Sfântul Nectarie, pe Sfântul Efrem cel Nou si pe Sf. Nicolae. Si ii rugam sa ne ajute sa gasim o biserica pe care sa o putem cumpara.

Articol aparut in revista "Familia ortodoxa", nr. 87 (aprilie, 2016).

1 an de la trecerea la Domnul a Părintelui Siluan Osseel

† 19 aprilie 2015

Îl priveam, și nu puteam înțelege: cum de putea fi un om… așa?

Îi puneam întrebări și, înainte de a spune orice cuvânt, închidea ochii, tăcea câteva clipe, adâncit (sau, mai bine-zis, înfipt) în rugăciune, și abia apoi răspundea, cu ochii mijiți, privind undeva înlăuntru – și de acolo, dinlăuntru, răspundea.

Eram în fața unei rugăciuni întrupate – și ce rugăciune! Mă miram, așteptând să-l văd într-o stare obișnuită, fie și pentru câteva clipe. Dar încordarea nu-l părăsea. Ardea.

„Cei desăvârșiți nu spun nimic de la ei, spun numai ce le dă Duhul”, spusese cândva Sfântul al cărui nume avea să-l poarte, trecând la Ortodoxie, Părintele Siluan Osseel. V-am oferit interviul cu acest desăvârșit în urmă cu patru ani. Am aflat apoi că a schimbat viețile unora, care au mers să-l caute – și l-au găsit și pe Părintele, și pe Domnul. Să-l reîntâlnim acum pe Părintele, de astă dată în cuvintele unuia din ucenicii săi apropiați, Părintele Ciprian din Belgia, în predica rostită în urmă cu un an, imediat după trecerea lui la Domnul. Prindeți-vă centurile! Zburăm! (A.S.)

Aşa cum în noaptea de Înviere lumânările se aprind una de la alta, aşa şi râvna şi bucuria noastră se reaprind de fiecare dată în urma întâlnirii cu Oameni purtători de Lumină- mădulare ale Bisericii biruitoare, din Cer (ne gândim la moaştele sfintilor care ne-au chemat),  sau ale Bisericii luptătoare (vorbim de toţi oaspeţii pe care i-am avut de-a lungul timpului). Lumină curată, din aceea pe care întunericul nu o poate cuprinde. Lumina lui Hristos. Iar întâlnirea cu aceşti Oameni ne trezeşte iar şi iar setea de apa cea vie.

Sfinţii nu se grăbesc niciodată. Au timpul şi lucrarea lor nevăzută.
Au planul şi misiunea lor tainică. Unii rămân tăinuiţi veacuri întregi, pentru a ieşi apoi la lumină. 

Ortodoxia reprezintă, alături de dreapta credinţă şi dreapta slăvire a lui Dumnezeu, o transmitere, o continuitate a sfinţeniei. Iar a trăi ortodox înseamnă a te înscrie în această continuitate şi a râvni să răspunzi acestei chemări - de a te alătura sfinţilor. Orice distorsionare a acestei înţelegeri duce inevitabil, dintr-o perspectivă creştină, la un eşec existenţial.

Ca şi comunitate ortodoxă într-o ţară majoritar catolică (teoretic), avem uneori impresia unei dezrădăcinări, a unei rupturi de Tradiţia noastră, de Sfinţii pământului nostru. Însă, dintr-o rânduială de Dumnezeu ştiută, trebuie să ne trăim credinţa în aceste locuri, binecuvântate cu atâta sfinţenie altădată, când Biserica era Una, înainte de Schisma din 1054.

Nu ştim care este taina adâncirii sfinţilor acestor pământuri în tăcere, însă o cercetare a vieţilor lor este, cu siguranţă, o datorie a noastră. Sunt Sfinţii de lângă noi, pe care însă nu-i vedem, nu-i auzim, necunoscându-i. Să ne ostenim să le cunoaştem vieţile, să le urmăm exemplul, să înţelegem lucrarea Domnului cu ei şi cu noi.

Se spune că Sfinţii ne aleg pe noi. De ce ne-au ales pe noi Sfinţii acestor pământuri? La ce responsabilitate ne cheamă? La ce viaţă? Pentru a lăsa liberă reflecţia pe marginea răspunsului, vom porni de la o altă întrebare: cine sunt Sfinţii acestor pământuri? Ne propunem să prezentăm în această rubrică mici schiţe despre vieţile Sfinţilor de lângă noi -  o invitaţie la a şterge praful secolelor de uitare; iar prin pelerinajele pe care nădăjduim să le organizăm vom încerca să mergem pe urmele paşilor lor, măcar la propriu, pentru început. 

***

"Răspândiți fiind noi în țările unde odinioară mulți Sfinți ai lui Dumnezeu au viețuit și au fost proslăviți, fie datorită suferințelor lor sau altor lucrări duhovnicești, se cuvine să cinstim cu vrednicie pe acești Sfinți recunoscuți de către Biserica Ortodoxă a lui Hristos încă din vremurile de demult și să le cerem sfintele rugăciuni, fără a lasa nicidecum deoparte rugăciunile către Sfinții lui Dumnezeu la care ne-am rugat până acum. În felurite locuri din vechea Galie, Franța de astăzi, precum și în celelalte țări din Europa Occidentală s-au păstrat până în zilele noastre sfintele moaște ale mucenicilor din primele veacuri și din cele ce au urmat, care au fost mărturisitori ai credinței ortodoxe. Îi rugăm deci pe slujitorii Sfântului Altar să pomenească la sfintele slujbe, la Litie și în alte rugăciuni, pe acești Sfinți ai lui Dumnezeu care sunt apărătorii acelui loc sau acelei țări și care sunt cinstiți cu evlavie în locul în care se ține Sfânta slujbă. Se cuvine de asemenea  să fie pomeniți la sfârșitul slujbei, la otpust" (Sf. Ioan Maximovici).

 „30 de ani am fost lângă părintele Sofronie. 30 de ani, când îl auzeam vorbind sau citeam din scrierile lui aș fi dorit ca lumea întreagă să audă cuvintele acelea, dar bineînțeles că, născut fiind în pământurile astea și din neamul acesta românesc, mai întâi de toate mă gândeam: O, de s-ar auzi în România cuvintele astea! De ce, nu știu… Eu nu știam prea multe despre Biserică atunci când am plecat din România, dar simțeam că ce auzeam noi de la părintele era ceva rar, era ceva calitativ, care convingea sufletul, și parcă convingea până și oasele, ceva ce nu auzisem de la alții, ce nu auzisem de nicăieri”, spunea părintele Rafail Noica în cuvântul de anul trecut de la Cluj.

Păstrând proporțiile, ceva asemănător trăim cu toții. Întâlnim părinți duhovnicești, familii minunate de creștini, frați și surori întru Domnul care și-au luat viețile în serios și mult ne folosim din ce auzim și vedem la ei, dar mai ales din ce trăim împreună cu ei. Dar e păcat că o mare parte din această bogăție se pierde pentru că nu e transmisă mai departe. Insuflat de faptul că multe dintre cărțile bune pe care le citim au apărut pentru că pe lângă un bătrân îmbunătățit se găsea câte cineva care după fiecare întâlnire se retrăgea în liniștea chiliei sale și nu lăsa niciun cuvânt să se piardă, notând cu sete absolut tot ce auzise, m-am hotărât și eu să aștern în scris cele pe care le-am auzit și trăit de-a lungul timpului în diferite locuri și în diferite timpuri, cu diferiți oameni.

Dacă eu voi muri astăzi, toată bogăția pe care am acumulat-o de-a lungul timpului se va pierde. Și lumina va rămâne sub obroc. Și ce voi răspunde la Judecată pentru cele bune pe care puteam să le fac și nu le-am făcut?