1 decembrie

·         Sfantul Eloi

            « Marele sfânt Eloi », după cum îl desemnează cântecul care-i este închinat, nu a fost originar din Belgia, dar trebuie să-l pomenim în rândul sfinților belgieni dat fiind faptul că a fost episcop de Tournai și că a propovăduit pe aceste meleaguri. Dupa cum reiese si din tradiția iconografică, unde este reprezentat însoțit mereu de o nicovală, sfântul se ocupa cu prelucrarea metalelor, în special a aurului.

            În ciuda faptului că vine de pe meleaguri îndepărtate, sfântul Eloi este foarte iubit în Belgia.

            Sfântul s-a născut în satul Cataillac, în apropiere de Limoges, avându-i ca părinți pe Eucher și Théorigie, descendenți din vechile familii galo-romane încreștinate cu mult timp în urmă. Prenumele său înseamnă «cel ales ».

            Eloi (Eloy) a studiat puțin timp literele, după care a fost trimis de tatăl său ca ucenic pe lângă un meșteșugar din Limoges, pe nume Abdon, la care va deprinde cu repeziciune meșteșugul prelucrării metalelor. Când ucenicia lui a luat sfârșit Eloi a mers la Paris pentru a lucra pentru trezorierul Franței pe nume Bobon. Regele Clothaire II l-a remarcat și oferindu-i o mare cantitate de aur i-a comandat un tron încrustat cu pietre prețioase. După ce a terminat de executat comanda, lui Eloi i-a rămas suficient aur pentru un al doilea tron pe care l-a realizat și l-a prezentat regelui. Acesta, uimit peste măsură de onestitatea lui Eloi, a hotărât să-l ia în slujba sa. Eloi a devenit astfel cel care s-a ocupat de realizarea vaselor regelui, cât și de executarea mai multor racle pentru sfinții martiri.

            Însă curtea regelui franc nu era tocmai locul unde sa domneasca virtuțile. Fără a se deda la tot felul de imbieri ale patimilor și fara a se implica în intrigile de la curte, Eloi avea totuși remușcări considerându-se blestemat. El s-a chinuit așa până când a auzit o voce care i-a șoptit că toate păcatele îi sunt iertate. Astfel Eloi s-a liniștit și și-a revenit din tulburare.

            După moartea lui Clotaire al II-lea, urmașul său Dagobert l-a luat drept consilier. Eloi a profitat de aceasta favoare făcută de noul rege pentru a împărți o parte din averea sa săracilor și mai ales pentru a răscumpăra o parte din prizonierii pe care armata francă îi aducea în Galia pentru a-i vinde pe piața de sclavi. Mai mulți dintre aceștia au îmbrățișat viața monahală și Eloi a ales dintre ei pe cei mai apropiați colaboratori ai săi. El însuși ducea o viață foarte aspră postind adeseori și rugându-se și mai des. A construit biserici și a întemeiat mânăstiri, printre care una la Paris pentru tinerele fecioare. Sfântul Ouen povestește că printr-un simplu semn al crucii, Eloi reda vederea celor orbi, auzul surzilor, vigoarea celor bolnavi și agerimea celor șchiopi. De asemenea îi facea pe hoți să restituie lucrurile furate și să-și ceară iertare.

            La Strasbourg se pregăteau să înmormânteze un om pe care-l spânzuraseră, dar Eloi a remarcat că omul era încă viu și l-a chemat la viață. Iar pentru că unii doreau să-l spânzure din nou, Eloi a obținut din partea regelui un edict de protecție.

            În anul 636 aplecat în Bretania. Dat fiind faptul că regele Dagobert se afla pe picior de război cu Judicaël, rege al Domnoneei, Eloi a fost trimis ca mesager ca să aplaneze conflictul. Misiunea sa a fost încununată de succes și războiul nu a mai izbucnit, ba chiar cei doi suverani au încheiat un tratat de pace și prietenie.

            După moartea regelui Dagobert, în 639, Eloi a părăsit curtea definitiv inchinandu-și viața lui Hristos. Pe 13 mai 641 a fost numit episcop de Tournai și Noyon. Eloi a ales orașul Anvers ca centru al activității sale misionare și a pornit o campanie de creștinare a păgânilor. Astfel a străbătut nordul Belgiei propovăduind cuvântul lui Hristos și convertind mulți păgâni. Tot el a fost cel care a descoperit la Sedin trupul Sfântului Piat și a realizat o raclă pe măsura sfântului mucenic.

            Avea peste 70 de ani când și-a simțit sfârșitul aproape. Astfel i-a chemat pe cei apropiați ai săi povățuindu-i să se iubească unul pe altul apoi a rostit cântarea Sfântului și Dreptului Simeon și s-a stins cu pace pe 1 decembrie 665. Sfintele sale moaște au fost cerute de regina Bathilde pentru a fi depuse în mănăstirea de la Chelles, dar când au vrut să le ridice sfintele moaște s-au lăsat atât de grele încât a fost imposibilă mutarea lor. Astfel au rămas la Noyon și au fost depuse lângă sfântul altar al unei biserici închinate Sfântului Loup. Mai multe minuni au avut loc la mormântul său căci ulei sfințit a izvorât din sfintele sale moaște, vindecand mulți oameni aflați în suferință.

            Sfântul Eloi este prăznuit pe 1 decembrie și este cinstit în toate eparhiile din Belgia cu excepția Liège-ului. La început a fost desigur protectorul meșterilor aurari pentru ca apoi și meșteșugarii fierari (tinichigerii, lăcătuși, metalurgiști) să-l aleagă ca ocrotitor. Apoi a devenit protectorul tuturor meseriilor   în care erau folosiți caii, iar în cele din urmă, începând cu secolul XIX, angajații de la căile ferate au obișnuit să sărbătorească data de 1 decembrie prin tot felul de mase festive, obiceiuri pe care sfântul le-a criticat atât de mult pe când era slujitor la curtea regelui Dagobert. Sfântul este de asemenea chemat să mijlocească pentru vindecarea fracturilor provocate de loviturile copitei de cal. Reprezentarea sa iconografică îl surprinde pe sfânt în veșminte arhierești având alături un ciocan și o nicovală. Mai multe biserici îi sunt închinate la Büllingen, Jamioul, Neuvillers, Jeneffe, Rogery...

            Mai multe pelerinaje sunt organizate la Laneffe (prima duminică după 25 iunie), Zeveneken (29 iunie), Burst, Hasselt, Eine...

            Iar la Ciney, care a fost până nu demult un oraș unde viețuiau mulți meșteșugari care prelucrau metalele (producătorii de coase, topitorii pentru țevile metalice, calorifere, fără a lua în calcul numeroșii angajați de la căile ferate), se organizează pe 1 decembrie o brocanta și un târg de produse.

·         Sfantul Landoald, sora sa, sfanta Vinciane, și cei împreună cu dânsul, sfantul Amance si sfantul Adrien  

            Landoald și Vinciane erau romani de origine lombardă. Papa Martin I, cunoscând virtuțile lui Landoald și având mare admirație pentru el, l-a hirotonit preot în biserica de la Roma. Când sfântul Amand a venit la Roma pentru a cere ajutor pentru campaniile de evanghelizare, i-au fost prezentați Landoald și un diacon pe nume Amance. Când a plecat la propovăduire Landoald a luat-o cu sine și pe sora sa Vinciane, iar când a ajuns la Tongres, sfântul Remacle, care era episcopul locului, a făcut în așa fel încât să-l păstreze în slujba sa ca episcop misionar. Râvna lui Landoald a fost neobosită, dar sfântul a transmis cu mare greutate virtuțile creștine băștinașilor din zona Limbourgului olandez de astăzi, căci aceștia nu se dădeau în lături de la a-i ucide pe preoții ale căror predici le displăceau. Dat fiind faptul că era blând și înțelept, tatăl viitorului Sfânt Lambert i l-a încredințat acestuia pe propriul său fiu pentru a fi educat. De asemenea i-a oferit și un teren la Wintershoven în ținultul Hesbaye pe care sfântul Landoald și-a construit o casă și o biserică. Se povestește că în timp ce construiau biserica, muncitorii au însetat și apa era pe terminate; atunci sfântul a făcut semnul sfintei cruci pe pământ cu cârja sa și, deodată, a izvorât apă proaspătă. Într-una din zile i-a spus unui copil să poarte focul în poala sa, ceea ce copilul și făcu fără să se ardă. Sfântul Remacle a sfințit biserica în anul 659  punându-o sub ocrotirea sfântului Petru, iar nu după mult timp în jurul ei a luat naștere o comunitate monahală sub păstorirea sfântului Landoald.

            După ce sfântul Remacle s-a retras din scaunul episcopal, sfântul Landoald a continuat activitatea sub îndrumarea sfântului Theodard. Material a fost susținut de regele Austraziei care era stabilit la Maestricht. Însărcinat cu strângerea fondurilor era unul dintre ucenicii săi pe nume Adrian care într-una din călătoriile sale a fost atacat și ucis de niște tâlhari care-l credeau doldora de bani. Sfântul Landoald a fost foarte afectat de moartea lui Adrian și s-a stins din viață la 19 martie 668. A fost îngropat în biserica pe care a construit-o la Wintershoven și multe și mari minuni au avut loc la mormântul său. Cât despre diaconul Amance, acesta s-a mutat la Domnul în 670 urmat fiind la puțin timp de sora lui Landoald, Vinciane.

            De frica invaziei normande, trupurile au fost ascunse și regăsite pe la 960. După 20 de ani, călugării din Gentle au mutat cu cinste moastele de pe domeniul din Wintershoven la mănăstirea sfântului Bavon din Gand. Landoald este cinstit cu troparul pentru ierarhi, Adrian cu cel pentru mucenici, Vinciane cu cel pentru cuvioase, iar Amance cu cel pentru cuvioși.

            Sfânta este prăznuită pe 11 septembrie, iar ceilalți trei sfinți pe 1 decembrie la Liège și pe 20 martie la Gent.

12 decembrie

·         Sfantul Autbert

            Sfântul Autbert (sau Aubert) s-a născut în apropiere de Cambrai la sfârșitul secolului VI și a propovăduit mai ales în afara granițelor actualei Belgii, dar și în regiunea Tournaisis.

            Încă din copilărie a îmbrățișat viața monahală și a intrat în mănăstire la Luxeuil. Misiunea sa de evanghelizare l-a condus până la locul care va purta apoi numele de muntele Sfântului Aubert, în apropiere de Tournai, unde sfântul venea adesea ca să se roage. În anul 633 a fost numit episcop de Cambrai, urmând în scaunul episcopal lui Ablebert. Eparhia sa era foarte întinsă ajungând până la Anvers. Sfântul Aubert a impus în eparhia sa o disciplină riguroasă, a înlăturat abuzurile și a propovăduit cu timp și fără timp cuvântul Evangheliei.

            Se pare că mai ales prin lucrarea ucenicilor săi, sfântul Aubert a căpătat o importanță deosebită în istoria sfinților belgieni. Sfântul Aubert a fost cel care l-a convertit pe sfântul Landelin pe care-l și botezase. De asemenea i-a avut ca ucenici pe sfinții Vincent de Soignies, sfânta Waudru pe care a tuns-o în monahism și pe sora sa, sfânta Aldegonde. Conform tradiției, se pare că sfântul a fost întemeietorul mănăstirii Sfântul Vaast din Arras și că ar fi participat chiar și la mutarea sfintelor sale moaște. Se mută de pe pământ la cer în anul 669 și este prăznuit pe 12 decembrie. Sfintele sale moaște se găsesc în biserica Sfântul Petru din Cambrai și au fost mutate de două ori în 888 și 1015. O biserică îi este închinată pe muntele sfântului Aubert în apropiere de Tournai. Este chemat să mijlocească împotriva bolilor copilăriei și este cinstit cu troparul pentru sfinți episcopi.

14 decembrie

·         Sfantul Folquin (Folcuin)

            Sfântul Folquin, nepotul lui Carol Martel și episcop de Thérouanne începând din anul 817, a întreprins mai multe misiuni de evanghelizare de-a lungul râului Yser și a strabătut în lung si-n lat această regiune a Belgiei. În timpul uneia din aceste călătorii și-a dat sufletul în pace la 14 decembrie 855. Unul dintre nepoții săi, călugăr aflat în suferință trupească, s-a vindecat atingându-se de mormântul său. Sfântul este prăznuit pe 14 decembrie și cinstit în eparhia din Bruges cu troparul pentru sfinți ierarhi.

17 decembrie

·         Sfanta Begge

            Fiică a lui Pepin de Landen și a sfintei Itta și soră a sfintei Gertrude, sfânta Begge va deveni foarte cunoscută atât pentru sfințenia ei cât și pentru întemeierea unei faimoase mănăstiri în jurul căreia se va dezvolta un oraș important.

            Begge a fost mezina familiei și s-a căsătorit cu Ansegise, un nobil din ținuturile Mosellei și fiu al sfântului Arnould, care a fost sfetnic apropiat al regelui și episcop de Metz. Această căsătorie a reprezentat o alință între două mari familii. Ansegise avea mai multe funcții importante și purta titulatura de dux (șef militar). Begge și Ansegise viețuiau fericiți în ținutul Chevremont, pe dealul împădurit de deasupra văii râului Vesdre. Begge a născut un fiu, pe celebrul Pepin de Herstal, strabunicul regelui Carol cel Mare.

            Într-o bună zi, pe când hăituia un cerb prin luminișurile mosane, Ansegise a găsit un nou-născut lângă un stejar. Dând ascultare inimii sale, l-a luat la Chevremont, l-a botezat cu numele de Gondouin și a devenit astfel nașul său. Apoi l-a crescut în propria lui casă împreună cu moștenitorul său. Dar din păcate răsplata sa nu va fi pe măsura faptelor căci băiețelul devenit adoescent nu și-a dorit decât un singur lucru: să-i ia viața binefăcătorului său pentru a pune stăpânire pe avere și...pe soție!

            Într-o seară pe la anul 673, pe când erau la vânătoare, Gondouin l-a ucis pe cel care i-a ținut loc de tată și s-a întors la Chevremont ca să o ia de soție pe Begge și să pună mâna pe imensa sa avere. Dar veștile au ajuns cu repeziciune la urechile lui Begge care s-a înspăimântat de ingrozitoarea crima și a hotărât pe loc să părăsească domeniul, refugiindu-se la Seilles, pe malul stâng al Meusei, lăsându-l stâpân la Chevremont pe fiul său Pepin care si-a pus in gand sa pregateasca razbunarea tatalui sau.

            Mâhnită peste măsură de pierderea soțului său iubit, Begge a mers la Roma unde a fost întâmpinată de papa Adeodat cu tot fastul cuvenit rangului său. Acesta a încurajat-o și i-a oferit în dar mai multe sfinte moaște precum și o părticică din cinstitul lemn al Sfintei Cruci. La întoarcerea sa în Belgia, Begge a mers la Nivelles pentru a o ruga pe stareța mănăstirii întemeiată de sora sa Gertrude (mutată deja la Domnul) să o ajute să întemeieze o mănăstire pe malurile Meusei. Mare a fost bucuria monahiilor când au văzut  pe această a doua fiică a lui Pepin care le amintea de sfânta Gertrude! Stareța i-a încredințat Sfintei Begge de la mănăstirea din Nivelles un grup de călugărițe râvnitoare, cu experiență, ca să pună la punct rânduiala noii mănăstiri pe care sfânta dorea să o construiască pe dealul de la Seilles. Dar nu se știe din ce pricină se pare că Bunul Dumnezeu nu și-a revărsat binecuvântările asupra noi construcții căci mai bine de trei oi s-au dărâmat pereții mănăstirii. Begge era mult prea credinciosă pentru a nu vedea în aceasta un semn de la Dumnezeu. Asa că nu s-a încăpățânat, ci a așteptat un semn ceresc. Și iată că acest semn nu a întârziat să apară căci, într-o bună zi, pe când un biet porcar își păștea animalele pe celălat mal al Meusei și, asemeni Păstorului cel Bun care era în căutarea „oii pierdute”, el încerca să salveze o scroafă dintr-un tufiș, a auzit o voce care-i spunea: aici se va putea împlini dorința sfintei Begge de a întemeia o mănăstire. De trei ori această voce s-a făcut auzită și omul s-a grăbit să-i ducă vestea sfintei având certitudinea că a auzit însuși glasul Bunului Dumnezeu. Și sfânta a traversat Meusa, despărțindu-se de casa sa din Seilles și a început în anul 691 construcția mănăstirii. Sfânta a primit în dar mai multe sfinte moaște printre care și o părticică din patul sfintei Gertrude. Sfânta Begge a construit aici șapte bisericuțe în amintirea celor șapte biserici pe care le-a vizitat la Roma.

            Sfânta a îmbrățișat viața monahală și a murit la anul 693 mulțimită fiind că a reușit să-și împlinească misiunea. Când construcțiile au fost terminate, în jurul mănăstii s-a format orașul Andenne.

            Sfânta Begge este prăznuită pe 17 decembrie în eparhiile din Gent și Namur și pe 18 în cea din Malines. Sfânta a fost aleasă ca ocrotitoare a „beghinelor” și este chemată să mijlocească în afecțiunile de hernie, reumatism precum și în bolile copilăriei. Se pare că numeroși copilași din regiunea valona au făcut primul pas pe mormântul sfintei. O raclă din argint adăpostește corpul sfintei, iar o cutie ce conține o părticică din capul sfintei se află la biserica din Andennes unde se găsește de asemenea și icoana sfintei, iar în apropiere curge un izvor numit izvorul sfintei Begge.

27 decembrie

·         Sfanta Ode

            Sfânta Ode a fost o tânără fecioară care s-a săvârșit cu pace la Mons în anul 713. Sfânta este prăznuită pe 27 decembrie cu troparul pentru sfintele cuvioase.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase miluieşte şi ne mântuieşte pe noi!

Amin!

Prezenta traducere este publicată cu acordul autorului volumului Saints et saintes de la Belgique au premier millénaire, J.P. Hamblenne