6 martie

·         Sfântul Chrodegang

Sfântul  Chrodegang s-a născut la Liège în anul 712, într-o familie nobilă din Austrasia. A fost crescut şi şi-a primit educaţia la abaţia de la Saint-Trond, iar ulterior a fost trimis la curtea regelui Charles Martel, devenind consilierul şi apoi unul din miniştrii acestuia începând cu anul 737. Însă faptul că locuia la curtea regală nu a reuşit să îi schimbe modul de viaţă creştină: a continuat să facă fapte de milostenie faţă de cei săraci şi şi-a îndeplinit mai departe nevoinţele sale ascetice – postul, rugăciunea, mersul la biserică etc. În anul 742 a primit chemarea de a fi hirotonit episcop de Metz. Însă sfaturile sale către rege erau atât de apreciate încât acesta nu a binevoit să îl elibereze din funcţia sa de la curte. Prin urmare, Chrodegang a trebuit să îşi îndeplinească ambele slujiri, căci adesea regele îi cerea sfatul în chestiuni dificile pentru viaţa regatului.

Activitatea în eparhia sa a fost de asemenea încununată de împliniri: a ctitorit mănăstiri, a ridicat biserici, a reaprins râvna monahilor şi a clerului bisericii. Printre altele, a trebuit să medieze între papa şi lombarzii care asediaseră Roma. Solia sa a eşuat, iar atunci l-a adus în Galia pe episcopul Romei, pentru a-l feri de relele care îl ameninţau.

Legătura sa strânsă cu episcopul Romei a stat la baza influenţei ritului roman în Galia: a răspândit în Galia liturghia şi cântările bisericeşti romane, a stabilit o regulă de viaţă comună pentru clerul din catedrala sa şi a susţinut ca monahii să vieţuiască după regula sfântului Bernard. A trecut la Domnul în data de 6 martie 766, la Metz. Deşi mare parte din activitatea lui s-a desfăşurat în afara teritoriului actual al Belgiei, Chrodegang este cinstit ca sfânt belgian, căci s-a născut şi a fost crescut în Belgia. Este prăznuit la data de 6 martie în eparhia de Liège.

10 martie

·         Sfântul Himmelin

Înrudit cu sfântul Rombaut şi deci scoţian de neam ca şi acesta, Himelin a fost trimis să evanghelizeze Flandra şi Brabantul pe vremea lui Pepin cel Scurt. Într-o zi, oprindu-se în apropiere de Vissenaeken, a cerut apă de băut unei tinere fete care scotea apă de la fântână. Acesteia i s-a făcut milă de apostolul călător şi i-a adus să bea, în ciuda interdicţiei stăpânului ei, care se temea de infestarea cu ciuma care bântuia pretutindeni pe atunci. Când stăpânul a băut restul de apă din ulcior, aceasta se transformase...într-un vin delicios! S-a convins atunci că Himmelin nu era un om obişnuit şi a pornit în căutarea sa. Cei doi s-au împrietenit, iar Himmelin a fost invitat de celălalt, care era preot, să rămână un timp în casa sa. Aici Himmelin şi-a dat sufletul în mâinile Domnului, iar clopotele din sat au început să bată singure, ca semn al urcării la cer a sufletului celui vrednic. Preotul a înţeles atunci că gazduise în casa sa un sfânt, pe care l-a îngropat cu cinste în biserica de la Vissenaeken. Sfântul Himmelin este prăznuit la data de 10 martie.

11 martie

·         Sfântul Vindicien

S-a născut la Artois şi a învăţat mai mulţi ani sub îndrumarea sfântului Eloi, episcop de Noyon. S-a reîntors apoi la Arras şi i-a succedat sfântului Aubert, fiind ales episcop în unanimitate de creştinii din oraşele Cambrai şi Arras, pe atunci reunite într-o singură eparhie. Hirotonit în data de 14 iulie 676, s-a arătat demn de a fi succesorul sfântului Aubert, în cinste, virtute şi sfinţenie. Prietenia sa cu regele Theodoric l-a determinat pe monarh să dăruiască pământuri şi să facă numeroase danii catedralei din Arras şi abaţiei Saint-Vaast.

Când în 679, Ebroïn, curtean al regelui Thierry al III-lea, l-a asasinat pe sfântul Léger d’Autun, Vindicien, în numele întregului popor creştin, a mers la rege pentru a face cunoscută gravitatea crimei. Fără îndoială, a fost foarte convingător, căci regele, pocăindu-se, a cerut să se construiască mai multe mănăstiri. După ce a ridicat mănăstirea de la Hunecourt, în apropiere de Cambrai, Vindicien a avut o vedenie, în urma căreia i s-a descoperit unde se află trupul unei sfinte martire numită Maxellende; a mers acolo şi a adus sfintele moaşte ale acesteia în catedrala sa. După aceea a făcut o călătorie misionară în nordul eparhiei sale, care se întindea până la Anvers. Astfel l-a cunoscut pe sfântul Amand, cu care a legat o prietenie frumoasă. Într-una din aceste călătorii misionare şi-a aflat şi sfârşitul vieţii pământeşti. În râvna sa, sfântul ajunsese până la Senne, oprindu-se într-un oraş înfiinţat de sfântul Géry şi care se numea Brocella (Bruxelles). Aici s-a îmbolnăvit şi şi-a dat sufletul în mâinile Domnului, la 11 martie 706. Sfintele sale moaşte sunt păstrate în catedrala de la Arras. Este cinstit la data de 11 martie, în eparhia de Malines.

16 martie

·         Sfântul Dentelin

Cel mai mic fiu al sfinţilor Waudru şi Vincent, Dentelin şi-a arătat chemarea spre sfinţenie încă din pruncie. Nu a trăit foarte mult şi a fost chemat la Domnul la vârsta de şapte ani. La mormântul său au avut loc minuni, iar trupul său a fost mutat la abaţia de Soignies, ridicată de tatăl său. Este cinstit la data de 16 martie, în eparhia de Mons.

Tropar

Cinstit vlăstar al părinţilor tăi sfinţi,
Ai urmat chemarea sfinţeniei din pruncie,
Mergând pe calea Domnului -
De aceea , la adormirea ta,
Ai fost primit în sânul lui Avraam.
Pentru aceasta, sfinte Dentelin, se cuvine a-ţi cânta:
Roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.                 

17 martie

·         Sfânta Gertrude

Gertrude a fost fiica lui Pepin de Landen şi a sfintei Itte şi fina sfântului Bavon. S-a născut la Landen în anul 626. Înca din tinereţe, a fost considerată un model de virtute: respingând toate deşertăciunile lumii, aceasta s-a hotărât, la sfatul sfântului Amand, să îşi închine viaţa lui Dumnezeu.

Într-o zi, fiul unui mare nobil din Austrasia a văzut-o la curtea regelui şi i-a căzut dragă. I-a vorbit regelui, iar acesta a cerut lui Pepin de Landen mâna fiicei sale pentru tânărul respectiv. Însă Gertrude a refuzat categoric, spunându-i regelui că hotărâse din copilărie să îşi închine pe deplin viaţa lui Dumnezeu şi să nu se căsătorească. Regele, deşi mirat, a îngăduit aceasta. Însă tânărul nobil a fost foarte dezamăgit. Iar Pepin nu era deloc de acord cu hotărârea fiicei sale şi a încercat să folosească toate argumentele autorităţii sale de părinte pentru a o face să se răzgândească. Pentru tânăra fată nu mai exista decât o singură soluţie:  fuga. Cu binecuvântarea mamei sale, Gertrude a fugit de acasă şi s-a retras într-un loc pustiu, unde a petrecut în linişte, rugăciune şi asceză. Pepin a fost nevoit să înţeleagă astfel hotărârea fiicei sale şi a chemat-o înapoi acasă.

Moartea lui Pepin de Landen a pus brusc capăt fericirii din familie. La sfatul sfântului Amand, Itte a ctitorit o mănăstire, iar Gertrude a venit să se instaleze aici, la Nivelles, pentru a fi mai aproape de mama sa. Însă pretendenţii la mâna sa (şi la averea lui Pepin de Landen!) nu se împuţinau, iar Gertrude nu şi-a găsit liniştea decât hotărând să îmbrace haina monahală, în mănăstirea unde era stareţă chiar mama ei după trup. Itte însăşi a fost cea care a tuns-o în monahism pe fiica sa Gertrude, care a depus voturile în prezenţa sfântului Amand. În mănăstire, a fost un model de evlavie, blândeţe, răbdare şi toate celelalte virtuţi. La moartea mamei sale, Gertrude a devenit stareţa mănăstirii. Însă temându-se să nu piardă rugăciunea şi starea înaltă de contemplaţie, a lăsat unele responsabilităţi externe pe seama altor monahii, împărţindu-le şi pe cele ale mănăstirii cu surorile sale.

Conform biografilor ei, Gertrude era o femeie tânără, frumoasă, deşteaptă şi miloasă. S-a jertfit adânc pentru cei lipsiţi, bolnavi şi bătrâni. Îi primea cu mare ospitalitate pe pelerinii străini (aşa a legat o frumoasă prietenie cu sfântul Feuillen de Fosses). Ştia pe de rost mare parte din Sfintele Scripturi şi putea explica cu uşurinţă pasajele dificile. A trimis soli „peste mări şi ţări” pentru a aduce la mănăstire cărţi de folos duhovnicesc şi sfinte moaşte. Însă vrăjmaşul nu avea să stea mult timp deoparte. I-a întărâtat pe unii oameni din satele vecine să le persecute pe monahii, să le vorbească urât si să le lipsească de cele ale traiului. La un moment dat s-a pus chiar problema ca monahiile să fie trimise fiecare la casa ei părintească. Însă evlavia şi dârzenia sfintei Gertrude au fost mai tari decât răutatea vrajmaşilor săi şi astfel lucrurile şi-au reluat cursul firesc.

Getrude a fost o postitoare cu o deosebită râvnă. Iar Dumnezeu a învrednicit-o de mai multe daruri: de câteva ori, în timp ce aceasta se ruga în biserică, ceilalţi au văzut deasupra capului ei o aură de foc care a umplut de lumină locaşul cel sfânt. Însă posturile cele aspre şi privegherile i-au slăbit trupul şi într-o zi, după o perioadă de febră puternică, Gertrude a fost nevoită să renunţe la îndatoririle sale de stareţă , pe care le-a încredinţat nepoatei sale Wilfetrude, fiica lui Grimoald.

Eliberată de toate grijile materiale, Gertrude s-a dedicat şi mai mult rugăciunilor şi slujbelor bisericii. Şi Domnul îi răspundea din ce în ce mai desluşit. De exemplu, atunci când sfântul Feuillen şi însoţitorii săi au fost omorâţi în pădurea Roeulx (întorcându-se din pelerinaj de la mănăstirea de la Nivelles), Gertrude a hotărât o perioadă de post şi rugăciune pentru a afla trupurile celor ucişi. După 77 de zile de rugăciune, a avut o viziune în care i s-a arătat un loc în pădure, învăluit în lumină. Gertrude a reuşit să identifice acel loc şi a trimis oameni să aducă trupurile martirilor la Fosses.

O altă viziune de care s-a învrednicit sfânta a fost următoarea: în timp ce se ruga înaintea altarului, a văzut o minge de foc care a coborât înspre ea şi a acoperit-o cu lumină, luminând toată biserica. Dacă sensul acestei viziuni nu a ajuns până la noi, vom nota numai că Gertrude a primit-o ca pe o mare bucurie şi mângâiere.

Simţindu-şi sfârşitul aproape, Getrude a trimis un sol la sfântul Ultan (sau Valtan), succesorul sfântului Feuillen la stăreţia mănăstirii de la Fosses, ca să-l întrebe despre ziua trecerii ei la Domnul. Acesta i-a răspuns că va sta înaintea Domnului chiar a doua zi, în timpul săvârşirii Sfintei Liturghii, însă să nu se teamă deloc, căci Împărăţia Cerurilor îi era pe deplin deschisă. Primind această înştiinţare, Gertrude s-a pregătit pentru plecarea sa din această viaţă cu rugăciune de toată noaptea, înconjurată de monahiile mănăstirii. În zori, a trecut în pace la Domnul, către ora 6, când preotul tocmai intrase în altar pentru săvârşirea Sfintei Liturghii. Acestea s-au întamplat la data de 17 martie 659, când sfânta Gertrude era în vârstă de numai treizeci şi trei de ani!

Chiar în ziua adormirii sale întru Domnul, i-a apărut într-o viziune unei stareţe pe nume Modesta, de la mănăstirea din Trèves. De asemenea, s-a arătat pentru a doua oară cu zece ani mai târziu, în timp ce mănăstirea ctitorită de ea ardea în flăcări. Un credincios, neştiind ce să facă pentru a stinge incendiul, şi-a ridicat privirea neputincioasă către Dumnezeu. Sfânta Gertrude a apărut atunci şi a stins focul cu veşmântul ei. La simpla atingere, flăcările au început să se stingă.

Sfânta Gertrude a fost îngropată lângă mama sa, în biserica Sfântul Petru de la Nivelles. Mormântul său a devenit repede un loc de pelerinaj foarte vizitat. Au avut loc aici numeroase minuni, dintre care cea mai mare a fost aceea a învierii unui tânăr care căzuse în fântâna mănăstirii, la rugăciunile mamei sale către sfânta Gertrude.

Sfânta Gertrude este cinstită în eparhiile de Malines, Gand şi Liège, atât de ortodocşi cât şi de catolici la data de 17 martie. Sfânta este ocrotitoarea călătorilor şi, de asemenea, păzeşte culturile de unele animale dăunătoare, cum ar fi şoarecii şi şobolanii. De aceea, în unele icoane este reprezentată cu un şoricel agăţat de veşminte. I se cere ajutorul pentru a găsi gazde bune într-o călătorie sau pentru a scăpa pe cineva de la înec.

Numeroase biserici îi sunt închinate şi mai ales cea din colegiala de la Nivelles – popas important în drumul pelerinilor către Santiago de Compostella. Altele se găsesc la Jauchelette, Tenneville, Carsbourg, Bras, Otrange, Chiny, Blégny, Landen, Louvain, Gentinne, Hevillers, Lasne, Lillois, Tubize...Sfintele sale moaşte se păstrează în bisericile de la Nivelles şi Louvain. O localitate îi poartă numele – Villers-Sainte-Gertrude, în aproapiere de Marche-en-Famenne.  O procesiune cu sfintele sale moaşte are loc la Nivelles în duminica de după 29 noiembrie. O icoană frumoasă a sfintei se află în biserica coptă Sf. Atanasie şi Sf. Amand de la Lillois.

Tropar

În nevoinţe şi în curăţenie ai strălucit,
Lăsând plăcerile lumii şi masa celor bogaţi,
Pentru a merge pe urmele mamei tale
Şi a mărturisi credinţa cea dreaptă în Brabant.
Pentru aceasta, îţi cântăm ţie:
Sfântă Gertrude, roagă-te pentru noi
Şi mântuirea sufletelor noastre.

19 martie

·         Sfânta Agletrude

Sfânta Agletrude a fost fiica sfântului Bavon; este cinstită la data de 19 martie.

20  martie

·         Sfântul Landoald şi cei împreună cu dânsul, sfântul Amance şi sfântul Adrien

Landoald şi sora sa, Vinciane, erau romani de origine lombardă. Papa Martin I, cunoscând viaţa virtuoasă a lui Landoald şi având pentru acesta un deosebit respect, l-a hirotonit preot. Când sfântul Amand a venit la Roma să ceară ajutor pentru călătoriile sale misionare, în scopul evanghelizării ţinuturilor păgâne, i s-au prezentat Landoald şi un diacon pe nume Amance. Landoald a luat cu el şi pe sora sa Vinciane şi ajungând la Tongrès a încredinţat-o pe aceasta sfântului Remacle, pe atunci episcop misionar itinerant. Râvna apostolică a lui Landoald a fost neobosită, însă numeroase au fost şi obstacolele pe care a trebuit să le înfrunte în misiunea sa de propovăduire a Evangheliei la popoarele păgâne din actualul Limbourg olandez, care le cauzau mari neplăceri preoţilor care îi îndemnau fără încetare la virtute şi viaţă creştină. Datorită blândeţii şi înţelepciunii preotului misionar, tatăl celui care avea să fie sfântul Lambert i-a încredinţat acestuia creşterea şi educarea fiului său, dăruindu-i şi o moşie la Wintershoven, în Hesbaye. Landoald a construit acolo o casă şi o biserică. În timp ce se ridicau aceste construcţii, muncitorii nu mai aveau apă. Atunci sfântul a facut semnul crucii pe pământ, cu un baston, şi în acel moment a ţâşnit din acel loc un izvor. Într-o altă zi, a cerut unui copil să ducă focul în poala hainei sale, căci nu aveau atunci un recipient la îndemână, iar acesta a reuşit să o facă fără să se ardă. La terminarea lucrărilor, sfântul Remacle a sfinţit biserica cu hramul Sfântului Apostol Petru şi o obşte monahală s-a format în curând în jurul sfântului Landoald, care a devenit astfel primul stareţ al mănăstirii.

După demisia sfântului Remacle, Landoald şi-a continuat ascultarea sub sfântul Théodard. A fost ajutat cu daruri şi danii de către regele Austrasiei, care îşi avea curtea la Maastricht. Unul din ucenicii sfântului, pe nume Adrien, era însărcinat cu darea raportului către rege. În timpul uneia dintre soliile sale, Adrien a fost prins şi omorât de tâlharii care credeau că duce cu el o gramadă mare de bani. Biserica îl cinsteşte de atunci pe Adrien ca martir. Landoald, mult întristat de dispariţia ucenicului său drag, a trecut şi el în curând la Domnul, la data de 19 martie 668. A fost îngropat în biserica pe care a construit-o la Wintershoven, numeroase minuni având loc acolo. Diaconul Amance a adormit întru Domnul în anul 670, urmat la scurt timp de Vinciane, sora episcopului Landoald.

Trupurile lor au fost reîngropate odată cu invazia normandă şi regăsite în anul 960. Douăzeci de ani mai târziu, călugării de la Gand le-au mutat cu mare cinste de la Wintershoven în mănăstirea Sfântul Bavon de la Gand. Toţi aceşti sfinţi sunt cinstiţi în eparhiile de Liège şi Gand. Sfânta Vinciane este pomenită la data de 11 septembrie, iar cei trei sfinţi la data de 20 martie. 

26 martie

·         Sfântul Ludger

Sfântul Ludger, ucenicul lui Alcuin, a binevestit Cuvântul Domnului în Frise şi Wesphalia şi a fost episcop de Munster. A ridicat numeroase mănăstiri, dintre care una la Zele, în apropiere de Dendermonde. A trecut la Domnul în anul 809. Este pomenit la data de 26 martie. 

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase miluieşte şi ne mântuieşte pe noi!

Amin!

Prezenta traducere este publicată cu acordul autorului volumului Saints et saintes de la Belgique au premier millénaire, J.P. Hamblenne