Sfinţi ortodocşi pe pământ belgian, Sfinţii de lângă noi

  • Posted on: 12 September 2015
  • By: administrator

Sfinţii nu se grăbesc niciodată. Au timpul şi lucrarea lor nevăzută.
Au planul şi misiunea lor tainică. Unii rămân tăinuiţi veacuri întregi, pentru a ieşi apoi la lumină. 

 

Ortodoxia reprezintă, alături de dreapta credinţă şi dreapta slăvire a lui Dumnezeu, o transmitere, o continuitate a sfinţeniei. Iar a trăi ortodox înseamnă a te înscrie în această continuitate şi a râvni să răspunzi acestei chemări - de a te alătura sfinţilor. Orice distorsionare a acestei înţelegeri duce inevitabil, dintr-o perspectivă creştină, la un eşec existenţial.

Ca şi comunitate ortodoxă într-o ţară majoritar catolică (teoretic), avem uneori impresia unei dezrădăcinări, a unei rupturi de Tradiţia noastră, de Sfinţii pământului nostru. Însă, dintr-o rânduială de Dumnezeu ştiută, trebuie să ne trăim credinţa în aceste locuri, binecuvântate cu atâta sfinţenie altădată, când Biserica era Una, înainte de Schisma din 1054.

Nu ştim care este taina adâncirii sfinţilor acestor pământuri în tăcere, însă o cercetare a vieţilor lor este, cu siguranţă, o datorie a noastră. Sunt Sfinţii de lângă noi, pe care însă nu-i vedem, nu-i auzim, necunoscându-i. Să ne ostenim să le cunoaştem vieţile, să le urmăm exemplul, să înţelegem lucrarea Domnului cu ei şi cu noi.

Se spune că Sfinţii ne aleg pe noi. De ce ne-au ales pe noi Sfinţii acestor pământuri? La ce responsabilitate ne cheamă? La ce viaţă? Pentru a lăsa liberă reflecţia pe marginea răspunsului, vom porni de la o altă întrebare: cine sunt Sfinţii acestor pământuri? Ne propunem să prezentăm în această rubrică mici schiţe despre vieţile Sfinţilor de lângă noi -  o invitaţie la a şterge praful secolelor de uitare; iar prin pelerinajele pe care nădăjduim să le organizăm vom încerca să mergem pe urmele paşilor lor, măcar la propriu, pentru început. 

***

"Răspândiți fiind noi în țările unde odinioară mulți Sfinți ai lui Dumnezeu au viețuit și au fost proslăviți, fie datorită suferințelor lor sau altor lucrări duhovnicești, se cuvine să cinstim cu vrednicie pe acești Sfinți recunoscuți de către Biserica Ortodoxă a lui Hristos încă din vremurile de demult și să le cerem sfintele rugăciuni, fără a lasa nicidecum deoparte rugăciunile către Sfinții lui Dumnezeu la care ne-am rugat până acum. În felurite locuri din vechea Galie, Franța de astăzi, precum și în celelalte țări din Europa Occidentală s-au păstrat până în zilele noastre sfintele moaște ale mucenicilor din primele veacuri și din cele ce au urmat, care au fost mărturisitori ai credinței ortodoxe. Îi rugăm deci pe slujitorii Sfântului Altar să pomenească la sfintele slujbe, la Litie și în alte rugăciuni, pe acești Sfinți ai lui Dumnezeu care sunt apărătorii acelui loc sau acelei țări și care sunt cinstiți cu evlavie în locul în care se ține Sfânta slujbă. Se cuvine de asemenea  să fie pomeniți la sfârșitul slujbei, la otpust" (Sf. Ioan Maximovici).

Română

Scrisori din Occident

  • Posted on: 16 September 2014
  • By: vlad

 „30 de ani am fost lângă părintele Sofronie. 30 de ani, când îl auzeam vorbind sau citeam din scrierile lui aș fi dorit ca lumea întreagă să audă cuvintele acelea, dar bineînțeles că, născut fiind în pământurile astea și din neamul acesta românesc, mai întâi de toate mă gândeam: O, de s-ar auzi în România cuvintele astea! De ce, nu știu… Eu nu știam prea multe despre Biserică atunci când am plecat din România, dar simțeam că ce auzeam noi de la părintele era ceva rar, era ceva calitativ, care convingea sufletul, și parcă convingea până și oasele, ceva ce nu auzisem de la alții, ce nu auzisem de nicăieri”, spunea părintele Rafail Noica în cuvântul de anul trecut de la Cluj.

Păstrând proporțiile, ceva asemănător trăim cu toții. Întâlnim părinți duhovnicești, familii minunate de creștini, frați și surori întru Domnul care și-au luat viețile în serios și mult ne folosim din ce auzim și vedem la ei, dar mai ales din ce trăim împreună cu ei. Dar e păcat că o mare parte din această bogăție se pierde pentru că nu e transmisă mai departe. Insuflat de faptul că multe dintre cărțile bune pe care le citim au apărut pentru că pe lângă un bătrân îmbunătățit se găsea câte cineva care după fiecare întâlnire se retrăgea în liniștea chiliei sale și nu lăsa niciun cuvânt să se piardă, notând cu sete absolut tot ce auzise, m-am hotărât și eu să aștern în scris cele pe care le-am auzit și trăit de-a lungul timpului în diferite locuri și în diferite timpuri, cu diferiți oameni.

Dacă eu voi muri astăzi, toată bogăția pe care am acumulat-o de-a lungul timpului se va pierde. Și lumina va rămâne sub obroc. Și ce voi răspunde la Judecată pentru cele bune pe care puteam să le fac și nu le-am făcut? 

 

Română

Pagini