Dacă vrei ca Dumnezeu să-ți dea ceva, să nu aștepți nimic. E o chestiune de profilaxie interioară, în sensul în care dacă îi ceri lui Dumnezeu ceva și totuși nu aștepți și acest lucru nu vine, nu te superi pentru că nu ai așteptat. Dar dacă vine, cât de tare te bucuri!

Mai mereu esența este în altă parte decât acolo unde caut eu.

E foarte important pentru viața noastră să ne bucurăm de lucrurile mărunte.

Asupra tuturor lucrurilor care țin de viața duhovnicească e nevoie de o înțelegere a lor, e nevoie să ai mintea aceea ca să poți să pricepi coerența, mersul lucrurilor. Dar când nu le pricepi, măcar să ai puterea să spui „nu pricep Doamne, sunt încuiat la cap”.

Când în capul nostru Dumnezeu este altceva decât Dragoste înseamnă că acel dumnezeu e o himeră, un idol, o fantasmă, o proiecție.

Este impropriu spus că Dumnezeu ne pedepsește. Păcatul pe care noi îl facem Dumnezeu îngăduie ca să ne pedepsească pe noi.

Ce învățăm din atitudinea lui Toma? Să ne „certăm” cu Dumnezeu, „Doamne, unde ești, vreau să Te văd!”.

Când auziți predici în care vi se spune că dacă aveți credință totul vă va merge șnur să știți că sunteți invitați la o eroare, la un fals, nu există așa ceva. Drumul pe care-l iei când e vorba de credință nu e întotdeauna unul foarte întins, mai sunt și poticneli. Dar când Îl ai pe Dumnezeu, atunci și deluțul acela care ți se pare prea mare și de care crezi că te poți împiedica, tu îi dai altă semnificație, o altă înțelegere. Și groapa în care ai căzut, tu îi dai altă înțelegere. E ca atunci când cineva te invită să vezi panorma unui oraș, dacă te poziționezi bine, îl vezi în toată splendoarea, dar dacă te poziționezi doi metri mai departe e posibil să nu vezi nimic. Așa e și în viața duhovnicească, câteodata trebuie să te muți un pic în altă parte ca să vezi altfel lucrurile.

Calea către Dumnezeu o putem găsi mai ușor având o minte curată. Mintea curată este cea care-l ajută pe om să aibă o transparență asupra lucrurilor.

Orice gând murdar din mintea noastră e ca o ceață. Și cu cât sunt mai multe gânduri murdare cu atât se instalează în noi nu ceața ci pâcla și nu ai cum să vezi lucrurile clare și în limpezime. De aceea e minunat cuvântul starețului Tadei, cum îți sunt gândurile așa îți este și viața.

Gândirea pozitivă e fără Dumnezeu în sensul în care îți pui încrederea doar în propriile puteri.

Atunci când ne facem planuri să-L rugăm totdeauna pe Dumnezeu să se facă voia Lui, iar dacă va fi se nu se împlinească ceea ce ne-am propus nu o să fim deprimați și deznădăjduiți pentru că vom avea încredințarea că nu ne-ar fi fost de folos acel lucru.

Tu fă tot ce ține de tine iar grija reușitei las-o în grija lui Dumnezeu.

Un om al credinței preferă să prospere spiritual și nu material pentru că ceea ce e spiritual e veșnic, rămâne.

Nu există o grilă după care să judecăm lucrurile. Fiecare om, în felul lui, să se bucure de ce are. Să nu ne uităm la ceea ce ne lipsește, ci la ceea ce avem.

Oare de câte ori am dorit înțelepciunea, bunătatea și blândețea celorlalți?

Unii oameni care nu vine la biserică sunt aparent virtuoși dar nu au ei nici un merit pentru asta, lucrul respectiv e sădit în firea lor.

Numai Dumnezeu știe câtă amărăciune am sădit în sufletul unui om pe care l-am jignit.

De multe ori ne dăm seama de importanța unor lucruri și le valorificăm cum trebuie tocmai pentru că nu le-am făcut.

Privind în Evanghelie vedem cum Dumnezeu le dădea peste cap toate socotelile și toate prejudecățile fariseilor. Să luăm și noi aminte!

Să încercăm să nu ieșim din casă până nu ne uităm în calendar să vedem ce sfinți sunt în această zi și să-i rugăm să ne ajute, să ne dea har și bucurie.

În viața duhovnicească, când mergem în contrasensul lumii acesteia nu ne accidentăm.

Părintele Arsenie Papacioc spunea „țintiți la idealurile cele mai înalte ca să prindeți cât de cât ceva”.

Noi suntem foarte buni creștini la biserică, dar când am ieșit din biserică și ne întâlnim cu un altul, care poate gândește altfel despre credință și despre Dumnezeu suntem lași și nu știm să dăm mărturie.