„Hristos a înviat și pentru voi, cei care acum plecați. Tot Postul v-a așteptat să veniți la El. Și eu v-am așteptat în scaunul de spovedanie. Și n-ați venit. Și totuși v-a dăruit și vouă Lumina, așa cum le-a dăruit și celor care n-au lipsit nicicând de la întâlnirea cu El, n-a ținut cont de faptul că voi I-ați întors spatele tot anul ce a trecut și nici acum nu ține cont de faptul că și în această noapte Îi întoarceți spatele. Chiar dacă plecați, să știți că Hristos vă așteaptă cu brațele întinse să vă întoarceți, să vă dăruiască nu numai Lumina, ci să Se dea Însuși pe Sine vouă, întreg, Trup și Sânge. Acesta-i Dumnezeul Căruia voi îi întoarceți spatele”. 

Dumnezeu ne cheamă să vedem lumea prin ochii Lui

- dialoguri de seară -

Părintele Savatie Baștovoi spune la un moment dat că în multe din rugăciunile noastre Îl numim pe Dumnezeu milosârd, ceea ce s-ar traduce prin inimă milostivă. Iar dacă este ca omul să I se asemene lui Dumnezeu cu ceva, în asta are speranțe să I se asemene pentru că îi este cel mai la îndemână să împărtășească mila, să cultive mila. Și cum scopul vieții creștinului este acela de a dobândi asemănarea cu Dumnezeu, milostenia mult ne poate ajuta în acest sens!

Milostenia trebuie să o începem în concret și în foarte aproape, să fim milostivi cu soția noastră neputincioasă, cu copilul nostru care nu înțelege cum noi înțelegem sau cum am vrea noi să înțeleagă. Și milostenia merge până la a-ți îndurera măcar un pic inima atunci când afli că în Siria sau în Egipt creștinii sunt persecutați, când vezi că și fără vreo cauză creștinească frați întru Adam mor înecați în sânge cum se întâmplă acum în Ucraina și Venezuela. În toată lumea asta este durere, sânge și moarte.

Și mai mult decât să ne fie milă și să compătimim cu oamenii aceștia, ne învață părintele Sofronie, marele sfânt de la Essex, ce să facem: „mă doare inima că atâția oameni mor în fiecare clipă în conflicte fratricide, dar și mai mult mă doare inima când oamenii mor în ignoranță”. Sunt atâția oameni care trăiesc de la o zi la alta fără nici o noimă, fără nici un sens. Și pentru ei dacă ne-am îndurera inimile poate n-am mai fi la fel de nepăsători atunci când ne-om întâlni cu durerile lor, nu i-am mai pune repede în cutiuțe frumos etichetate, „acesta-i necredincios, acesta-i păgân, acesta-i eretic, acesta-i sectar, n-are nici o șansă și așa mai departe”. Asta nu-i o atitudine dumnezeiască. Dumnezeu nu așa face. Dumnezeu ne cheamă să vedem lumea prin ochii Lui. Asta este încet-încet ce înseamnă să devii milostiv. Și atunci, preocupându-ne de asta, o să ne trezim și noi în Ziua Judecății, deși nu ne-am întâlnit precum sfinții s-au întâlnit cu Hristos, auzind glasul Mântuitorului: „Veniți de-a dreapta Mea că sărac am fost și v-a fost milă de Mine, în sânge am fost și ați pus o rugăciune să înceteze războiul”.

Trebuie să dobândim încet-încet o conștiință universală iar Liturghia ne ajută mult pentru aceasta. Când venim la Liturghie nu venim să ne rugăm pentru servicii și reușită în viață. Ci Liturghia e jertfa pe care o aducem în numele tuturor celor care ne stau în spate, inclusiv a celor care vin numai pentru a primi Lumina, dar mai a celor care nici asta nu fac, care preferă să doarmă (O, Doamne!! Hristos înviază și noi dormim, ce cumplită ignoranță!) sau a celor care aleg (conștient sau nu) să petreacă Paștile fără Hristos Cel Înviat. Dacă am trăi astfel Liturghia cu siguranță viețile noastre se vor schimba.

Îmi aduc aminte cum, cu mai mulți ani în urmă, la puțin timp după ce a împărțit Lumina, când în curte și în împrejurimi încă era o mare de oameni, dar unii dintre ei deja începeau să plece (mulțumiți că au luat Lumina și anul acesta) un preot a rostit un mesaj care cred că a străpuns multe inimi, inclusiv a celor care erau pe cale să plece acasă. „Hristos a înviat și pentru voi, cei care acum plecați. Tot Postul v-a așteptat să veniți la El. Și eu v-am așteptat în scaunul de spovedanie. Și n-ați venit. Și totuși v-a dăruit și vouă Lumina, așa cum le-a dăruit și celor care n-au lipsit nicicând de la întâlnirea cu El, n-a ținut cont de faptul că voi I-ați întors spatele tot anul ce a trecut și nici acum nu ține cont de faptul că și în această noapte Îi întoarceți spatele. Chiar dacă plecați, să știți că Hristos vă așteaptă cu brațele întinse să vă întoarceți, să vă dăruiască nu numai Lumina, ci să Se dea Însuși pe Sine vouă, întreg, Trup și Sânge. Acesta-i Dumnezeul Căruia voi îi întoarceți spatele”.

Eu am avut impresia că Însuși Hristos este Cel care vorbește. Mă gândesc ce fel a trăit preotul respectiv acea Liturghie de Înviere! Cu o așa conștiință, cât har s-o fi  revărsat în inima lui, cât de mult s-o fi lărgit inima lui! Și mai ales, cât timp o fi trăit starea aceea! Poate până la Paștile următor!