Întâlniri cu Dumnezeu, din cele trăite si auzite lângă părintele si fratii mei întru Domnul (VI)

  • Posted on: 14 April 2014
  • By: vlad
Română

Să jertfim (mergând la Denii) măcar o fărâmă din anul pe care ni L-a dat încă o dată Dumnezeu și să trăim și noi ceva din marea bogăție care este în Biserică în această Săptămână. 

Să ne înfruptăm din această Săptămână. Cu amândouă mâinile!

-dialoguri de seară-

În Săptămâna care tocmai începe există toată binecuvântarea pentru liber la nevoință. E șansa noastră, a mirenilor, să trăim și noi ca monahii. Sfântul Ioan Scărarul chiar spune că „mai de folos este începătorului să cadă în slavă deșartă decât să se înfrâneze de la postire” și ne sfătuiește ca în această Săptămână să ne epuizăm resursele, dacă se poate. Adică să dăm tot ce putem din noi pentru că oricum nimeni n-o să-și atingă fundul sacului (nevoinței). Să tragem de noi să ne nevoim cât de mult! Să ne dăruim nevoinței, să ne nevoim cu sete!

Hristos îl înviază pe Lazăr după care le cere oamenilor să-l desfacă de mahramele cu care fusese legat. Adică Dumnezeu vine cu harul Său, îl dezleagă pe om de atâtea ori (la spovedanii), dar și omul trebuie să-și aducă partea sa de osteneală, și omul trebuie să-și aducă asceza lui, strigătul lui, lupta lui. Și atunci și Dumnezeu va fi tot mai prezent în viața lui. Dacă avem o relație la distanță cu Dumnezeu, pentru că așa vrem noi, asta o să și avem, din nefericire, pentru că Dumnezeu are o singură „limită” în atotputernicia Lui, și anume libertatea omului, pentru că ne-a făcut liberi și altfel și-ar încălca cuvântul pe care ni l-a dat. Suntem liberi și alegem. Iar Săptămâna ce vine ne îndeamnă să ne luăm crucea, în cel mai concret mod, să luptăm să-L urmăm pe Hristos, pentru că în măsura pregătirii noastre așa ne vom și bucura de Înviere. Fiecare cu măsura vasului (ostenelii). Cine vine cu un pahar va primi har pe măsura paharului, cine vine cu o cupă mare va primi har tot pe măsura mărimii cupei. Pe măsura pregătirii noastre în aceeași măsură se va revărsa harul Învierii în inimile noastre.

E foarte important ca toate evenimentele pe care le trăim în Biserică să le facem ale noastre. Nu doar să marcăm momente, „a mai trecut un an, ce am mai făcut în anul acesta?” Să jertfim (mergând la Denii) măcar o fărâmă din anul pe care ni L-a dat încă o dată Dumnezeu și să trăim și noi ceva din marea bogăție care este în Biserică în această Săptămână. Când eram student la Teologie ni se spunea la cursul de Teologie Pastorală că vom reuși să trăim în duh de Adevăr duminicile de peste an, adică ziua Învierii, doar dacă peste săptămână ne vom îndurera și noi inimile atunci când Iuda Îl vinde pe Hristos,  doar dacă ne vom sui și noi pe Cruce cu Hristos, doar dacă vom plânge și noi împreună cu Maica Domnului la picioarele Crucii, doar dacă vom sta și noi în mormânt împreună cu El. Doar așa vom putea și învia împreună cu El. Altfel, doar vom mai bifa o duminică în calendar, „n-am ratat-o nici pe asta”, și viețile noastre vor rămâne la fel, fără de strălucire, fără ca măcar vreun singur om să-și dorească și el să fie creștin văzând bucuria noastră.

Dacă vrem să trăim creștinește, dacă vrem să-I urmăm lui Hristos, trebuie să intrăm în gândul Lui Dumnezeu pentru noi și nu să-L înghesuim pe Dumnezeu în înțelegerea noastră. Săptămâna care ne stă în față va fi cu  adevărat Mare dacă preocuparea noastră va fi spre cele lăuntrice, spre răstignirea lăuntrică, dacă ne vom lua crucea căutând să-I urmăm lui Hristos, asumându-ne, trăind liturgic, trăind bisericesc Săptămâna ce ne stă înainte, și nu doar așa, ca niște evenimente exterioare. Slavă Domnului, în poporul nostru încă e multă evlavie și mulți oameni merg la Denii, dar dacă ne raportăm la Denii ca la niște momente exterioare și venim de la slujba de Denii acasă în aceeași stare, dacă nu ne sfâșiem inimile când pomenim vânzarea lui Iuda, amintindu-ne, trăind aievea toate vânzările noastre, suntem mai răi decât Iuda. Dacă vrem să trăim și noi cu adevărat Învierea lui Hristos, dacă vrem ca Învierea lui Hristos să devină învierea noastră, să devină reper al anului duhovnicesc, reper de început al mântuirii noastre, asta e singura cale, să trăim lăuntric evenimentele Săptămânii ce ne stau înainte.

Hristos a biruit moartea. Ce ne rămâne nouă de făcut nu e decât să ne însușim această biruință, nu mai trebuie eu să o biruiesc, eu doar trebuie să intru în biruința lui Hristos asemănându-mi viața cu viața lui Hristos, biruind patimile așa cum pe Hristos nu L-au atins patimile, luptând să iert într-un mod foarte concret. Să ne concentrăm pe relația cu aproapele nostru, căci așa putem să trăim lăuntric evenimentele ce ne stau înainte. Iuda L-a vândut o singură dată pe Învățătorul Lui, dar noi, de câte ori nu L-am vândut pe Dumnezeul nostru, de câte ori nu ne-am vândut aproapele? Și pentru asta mai avem la dispoziție încă o săptămână. Să căutăm să ne împăcăm cu toți cei care ne-am certat, să ne cerem iertare, să nu ne mai justificăm, să căutăm să trăim mai însingurați, mai puțini comunicativi, cu mai multă întoarcere spre sine, cu mai multă adâncire în sine, să căutăm să ducem la o culme a trăirii duhovnicești cele pe care deja le-am pregustat în Postul acesta. Să facem rodnică spovedania, și în acest fel facem rodnică spovedania și roade vrednice de pocăință, când ne eliberăm inima de tot ce ne desparte de Dumnezeu, atunci se cheamă că ne luăm crucea, atunci se cheamă că Îi urmăm cu adevărat lui Hristos! Și atunci sâmbătă seara nu va mai fi doar un moment în care venim și sfințim bucate și fugim acasă să gustăm că „slavă Domnului, s-a terminat Postul”, atunci n-o să ne mai deranjeze nici înghesuiala și atunci vom ierta tuturor toate pentru Înviere și cu adevărat Duminică dimineața va fi cu adevărat și învierea noastră.

Dată fiind importanța zilei de Joi, în care Hristos a săvârșit prima Sfântă Liturghie, îndemnul Bisericii este să se împărtășească tot omul care tânjește după Împărtășanie, care s-a pregătit pentru Împărtășanie. Asemenea și în noaptea de Înviere. Din nefericire, în multe zone ale țării noastre  circulă o mare erezie, o mare aiureală „grăbiți-vă să vă împărtășiți ca nu cumva să veniți de Înviere să vă împărtășiți”. Scopul Postului e ca în noaptea de Înviere să ne împărtășim, să ne întâlnim aievea cu Dumnezeu. Ne-am mai întâlnit pe parcurs, ca să ne întărim, să prindem putere, la Liturghia Darurilor, Duminicile, însă toți trebuie să tânjim să ne împărtășim în noaptea de Înviere. E o mare batjocură pe care diavolul a reușit să o introducă în Biserică, ca și (falsă) tradiție. Și pentru a nu fi interpretat greșit, ceea ce am zis nu este valabil și pentru cel care tocmai și-a stins țigara înainte de a intra în biserică (în noaptea de Paști, că mă îndoiesc că va fi acolo și în Joia Mare) și care, probabil, a fost ultima dată la biserică cu un an în urmă, ci pentru tot omul care măcar tânjește să trăiască cele ale nevoinței. Ba chiar este de datoria noastră ca văzând pe cineva care se așază la rând pentru a se împărtăși și știm despre el că nici nu știe pentru ce stă la rând să-i spunem că „anafura se dă mai târziu”.