Întâlniri cu Dumnezeu, din cele trăite si auzite lângă părintele si fratii mei întru Domnul (VIII)

  • Posted on: 25 April 2014
  • By: vlad
Română

Sunt zile pline de har, Săptămâna Luminată o trăim ca pe o Zi de Paști. Vorbim despre Ziua Învierii ca despre „Ziua cea Una” (în limba română, din nefericire, s-a tradus filologic și nu teologic prin „Ziua cea dintâi a Săptămânii”) pentru că Duminica este „Ziua cea Una”, pentru că o singură zi este înaintea lui Dumnezeu, și aceea este Ziua Învierii. Și la această zi a Învierii, întru veșnicie, ne cheamă Dumnezeu. Săptămâna Luminată este multiplicarea de șapte ori (șapte fiind numărul desăvârșirii) a Zilei Învierii lui Hristos.

Gânduri din Săptămâna Luminată

- fragmente din cuvântările părintelui -

 

Hristos a înviat din morți cu moartea Sa călcând pe moartea noastră și nouă celor din mormânturi viață ne-a dăruit. A nimicit moartea Hristos și i-a schimbat și numele. În Vechiul Testament mergeau cu toții în Șeol, Șeol traducându-se în limba română prin iad, dar etimologic se traduce prin „locul în care nu este Dumnezeu”. Dar Hristos vine și umple totul de prezența Lui. De asta S-a pogorât la iad, să propovăduiscă în Sâmbăta cea Mare Vestea cea Bună, Învierea din morți, nimicirea morții, aducând înviere tuturor celor ce vor să se împărtășească de Învierea Lui. Până atunci moartea era cel mai înfricoșător lucru. Toți drepții Vechiului Legământ vorbeau despre moarte ca despre locuința morților, ca despre locul în care este întuneric și din care nu este ieșire. Hristos nu mai vorbește așa, El merge să-l trezească pe Lazăr, căci așa le spune ucenicilor: „Lazăr a adormit, să mergem să-l trezim”. Ei, sărmanii, rămânând în limbajul Vechiului Testament, credeau că dacă a adormit o să se facă bine. Doar apoi își dau seama că moartea își schimbă sensul, își schimbă esența. La fel, merge la fiica lui Iair și le spune „nu plângeți, că a adormit” și toți încep să râdă de El cum că e nebun. Dar după ce o înviază, li se închide gura.

Până astăzi, în limba română, spunem cimitir la locul unde ne ducem morții, „koimeterion” însemnând în limba greacă „locul unde se doarme”. Astfel că moartea, din perspectiva Învierii lui Hristos, devine doar o despărțire temporară de trupurile noastre, urmând să le reluăm nestricăcioase în ziua Judecății de Apoi.

Cum să intrăm și noi în Învierea lui Hristos, asta să ne fie mereu grija, să intrăm în viața Lui, să intrăm în gândirea Lui. Hristos a luat Trup ca să Se facă frate cu noi și astfel, dintre oameni vorbind cu Tatăl, să ne împace cu Tatăl, Cel cu care ne-am făcut vrăjmași prin căderea lui Adam dar și prin fiecare dintre căderile noastre. Și avem Mijlocitor între noi și Tatăl, spune Apostolul Dragostei, de atunci și până în veac, care să ne împace de câte ori greșim, de câte ori ne căim.

Sunt zile pline de har, Săptămâna Luminată o trăim ca pe o Zi de Paști. Vorbim despre Ziua Învierii ca despre „Ziua cea Una” (în limba română, din nefericire, s-a tradus filologic și nu teologic prin „Ziua cea dintâi a Săptămânii”) pentru că Duminica este „Ziua cea Una”, pentru că o singură zi este înaintea lui Dumnezeu, și aceea este Ziua Învierii. Și la această zi a Învierii, întru veșnicie, ne cheamă Dumnezeu. Săptămâna Luminată este multiplicarea de șapte ori (șapte fiind numărul desăvârșirii) a Zilei Învierii lui Hristos.

La Vecernia din Ziua Învierii se citește Evanghelia în 12 limbi pentru că, zice Sfântul Maxim Mărturisitorul, Înviere înseamnă pentru fiecare dintre noi trecerea Cuvântului lui Dumnezeu în mintea noastră, sălășluirea Cuvântului lui Dumnezeu, Hristos Cel Întrupat și Înviat, în inimile noastre. Și din nefericire, pentru că suntem slabi și supuși stricăciunii, și de multe ori superficiali, și pentru că nu suntem destul de hotărâți în deciziile noastre, avem nevoie să repetăm, să stăruim în lupta aceasta de a trece Cuvântul lui Dumnezeu în mințile noastre și de a trăi bucuria Învierii, să punem straturi peste straturi de Înviere în inima noastră. În felul acesta să înțelegem Săptămâna Luminată și să o trăim sfânt și curat. Mă refer mai cu seamă la cele ale inimii, dar și la cele ale trupului (dezlegarea în cele ale trupului este la bucate). Să trăim Săptămâna Luminată ca pe Ziua de Paști. Și cum în Ziua de Paști nu putem să ne coborâm cugetul la cele de jos, la cele pământești, la plăcerile trecătoare, așa se cuvine să trăim toate zilele Săptămânii Luminate. Și dacă vom păstra ca și criteriu necesitatea și nu ghiftuirea, și nu să ne lăsăm în voia poftelor, și dacă vom păstra linia postului de atenție (că am văzut, cei care am reușit să ținem Postul Mare suntem mult mai atenți, la cum gândesc, la ce zic, la ce mănânc, pentru că în funcție de asta știu că primesc har Duminică, mă pot împărtăși sau nu la prima Liturghie, la următoarea Liturghie), și dacă vom păstra linia aceasta nu mai este nevoie să postim, pentru că Mirele este cu noi acum.

Auzim de atâtea ori că scopul vieții noastre este dobândirea Duhului Sfânt. Dar nu putem dobândi Duhul Sfânt decât atunci când in inimile noastre se sălășluiește Hristos Cel Înviat. În zilele Săptămânii Mari ne-a învățat Biserica, și am și trăit fiecare, după măsura vasului pregătirii, cum să ajungem să sălășluim în inimile noastre pe Hristos Cel Înviat. În măsura în care ne răstignim ca și Hristos, pocăindu-ne, trăindu-ne pocăința și plânsul cu Hristos, în aceeași măsură putem spori, putem dobândi odihna cea întru Hristos care înseamnă odihnă de patimi, care înseamnă sălășluirea rugăciunii în inimă sau sălășluirea noastră în rugăciune. Cei care trăiesc răstignire, trăiesc odihnă și se bucură de Învierea lui Hristos care devine învierea lor personală în măsura în care au trăit Vinerea și Sâmbăta Mare, dar mai ales Vinerea și Sâmbăta vieților lor. Să ne ajute Dumnezeu să facem din toate zilele vieții noastre o Vineri și o Sâmbătă, dar mai ales o Duminică a Învierii.

Mesajul Evangheliei de la Vecernia de Paști este limpede: dacă ne împărtășim de Învierea lui Hristos nu mai putem trăi neiertând. Citirea Evangheliei în 12 limbi arată atât universalitatea mesajului Evangheliei care s-a răspândit și trebuie să se răspândească în toate colțurile lumii dar mai ales faptul că adevăratul Paște înseamnă trecerea Cuvântului lui Dumnezeu în mintea omului, acesta fiind sensul pentru care fiecare verset al Evangheliei se repetă de 12 ori. Și suntem și noi îndemnați să facem același lucru, aceasta să fie principala noastră grijă, să trecem Cuvântul Evangheliei în mintea noastră, dacă vrem ca Învierea lui Hristos să fie învierea noastră. Lupta noastră este să ne pocăim, să ne curățim mintea și să Îi facem astfel loc Cuvântului lui Dumnezeu să Se sălășluiască în mintea noastră ca dinlăuntru să poată să lucreze propria noastră vindecare. Trăind astfel, de la an la an cu nesaț vom aștepta Învierea.