O bijuterie. Amintirea unui om care l-a cunoscut pe Părintele Sofronie

- extras dintr-un dialog cu Părintele Siluan Osseel -

„Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru sfintele rugăciuni ale părintelui cutare, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”.  

Starea celui care se apropie de părintele său duhovnicesc  trebuie să fie smerenia  căci doar acesta este terenul unde cuvântul părintelui poate fi semănat şi unde poate rodi. Mai ales lucrul acesta e valabil  atunci când părintele duhovnicesc vorbeşte din propria experineţă, deci nu atât din cărţi sau din experienţa Bisericii pe care şi-a însuşit-o, dar mai cu seamă, atunci când îşi deschide ceea ce eu numesc  “cufărul cu bogăţii”, cu bogăţia moştenirii monahale.

Vă voi da un exemplu. Într-o zi a venit la părintele Sofronie un diacon. Îşi deschide inima pe cât posibil, astfel încât Duhul Sfânt să poată lucra, şi îi spune părintelui Sofronie: „Părinte Sofronie, am atât de multe probleme cu preotul cu care trebuie să slujesc în fiecare duminică Sfânta Liturghie! Este ceva oribil când vin înaintea Altarului şi simt că există gânduri de stricăciune făcătoare şi porniri potrivnice ale inimii faţă de cel cu care trebuie să slujesc. E cumplit să nu fii în armonie cu cel cu care împreună-slujeşti!” În acel moment părintele Sofronie întreabă: „Părinte, dar vă rugaţi pentru lucrul ăsta?” Iar diaconul răspunde: „Sigur că da, chiar înainte de fiecare Liturghie îi cer lui Dumnezeu să alunge din inima mea orice mă separă de părintele cu care slujesc şi mă rog să-l schimbe, să-i dea un alt caracter”. Iar părintele Sofronie răspunde: „Rugăciunea ta este departe de a fi autentică. Chiar dacă sunteţi în conflict cu acest preot, trebuie să vă rugaţi nu doar înainte de Liturghie, ci în fiecare zi să vă rugaţi pentru el. De pildă, după ce îţi faci canonul tău, dup ce zici numărul de „Doamne Iisuse Hristoase” pe care îl ai în pravila ta, măcar de zece ori să să spui „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru sfintele rugăciuni ale părintelui cutare, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”.  

Rugăciunea aceasta acţionează într-un dublu sens: într-un sens psihologic, pentru că ne aşezăm cu o treaptă mai jos decât respectivul, pentru că îi cerem rugăciunile, şi într-un sens duhovnicesc, pentru că prin asta ne smerim şi harul lui Dumnezeu vine. Iar astfel de sfaturi eu le numesc bijuteri. O comoară din cufărul cu bogăţii care vine direct din viața autentică monahală.

E foarte greu pentru mireni  să ajungă la o asemenea adâncime şi la o aşa luminare, că dacă noi, în princpiu, am ales un bărbat sau o femeie, în sensul că aleg un bărbat sau o femeie pentru a  mă mărita sau însura, crezând că eu l-am ales, dar asta e doar o nuanţă, monahul  sau monahia se căsătoresc sau se mărită cu 20 de fraţi sau de surori, sau câţi sunt într-o mănăstire, şi asta face ca împreună-vieţuirea să fie foarte greu de trăit pentru că de cele mai mult ori nici nu-i alegem noi, ci ne trezim cu ei acolo, şi pentru a putea depăşi obstacolele care apar asta e o rugăciune foarte bună. Dar acest sfat nu este valabil doar pentru monahi sau monahii. Din fericire, acest tip de rugăciune poate fi folosit și de mireni. Eu însumi am sfătuit pe mulți oameni din parohia mea să se roage în acest fel, și mulți dintre ei, cei care s-au deschis și au primit cuvântul, și au trecut peste obstacolul pe care îl simțeau în inimă pentru o persoană anume, și au început să se roage în felul acesta, au venit la mine și mi-au spus după câteva săptămâni: „părinte, chiar funționează, chiar merge rugăciunea asta”.

Părintele Sofronie era un maestru al învățăturii duhovnicești,  în sensul că făcea paralelismul că așa cum în științele omenești există niște legi de la care nu se poate face rabat, în aceeași măsură, sau poate chiar mai mult, în viața duhovnicească sunt niște legi duhovnicești de care nu se poate face abstracție și sunt pași de urmat peste care nu se poate sări, nu putem să ne facem noi viețile duhovnicești  după capul nostru.