Bunicii neamului românesc

  • Posted on: 7 June 2013
  • By: Anonymous
Română

Bunicii neamului romanesc                 

Felul in care am perceput si trait acest eveniment istoric pentru noi tinerii poate fi exprimat cel mai bine prin acel sentiment de dor pe care l-am avut in momentul iesirii noastre din Paris. Pe masura ce ne indepartam de locul in care am stat alaturi de eroii si martirii neamului romanesc, inca in viata,  intensitatea acestui sentiment de dor crestea. In cuvinte nu pot reda cu adevarat ce simteam, dar era de parca lasam in urma o stare de bine. Atunci mi-am amintit ca acelasi lucru am simtit la Aiud. Cu ajutorul lui Dumnezeu am ajuns la Aiud, in urma cu doi ani. In inchisoarea Aiudului au patimit mii de suflete alese, cei mai buni fii ai neamului romanesc. Am petrecut doar cateva ore in schitul inaltat in memoria celor care s-au jertfit pentru neam si Hristos,  dar clipele  petrecute acolo pareau a fi vesnice, parca timpul a stat in loc.

Inainte de conferinta propriu-zisa s-a tinut si un parastas pentru Ioan Ianolide, precedat de Sfanta Liturghie. In momentul iesirii cu Sfintele Daruri mi s-a intiparit in minte modul in care Pr. Nicolae Ioan Bordasiu i-a pomenit pe fratii romani din Basarabia, Tinutul Hertei, Buceag si Bucovina de Nord, rupti de Patria Mama in anul de trista amintire pentru neamul romanesc, 1945. Cuvintele Pr. Nicolae au rasunat puternic, iesite din suflet, din  sufletul celui care a luptat si s-a jertfit pentru neamul sau, si care percepe cu adevarat drama neamului romanesc, drama ce continua si astazi.

 

 

Intalnirea cu Pr. Nicolae Ioan Bordasiu (Biserica Sf. Silvestru din Bucuresti), Marcel Petrisor (scriitor), Dionisie Stoenescu (medic) si Jacques Iamandi a fost o intalnire cu eroii istoriei recente a neamului romanesc care a fost marcata de cea mai neagra etapa a istoriei neamului romanesc, comunismul. Pentru cateva ore am stat alaturi de reprezentantii unei generatii care si-au pus viata in slujba neamului si credintei stramosesti, generatie care a dat sute de mii de eroii, martiri si chiar sfinti.

Inceputul conferintei a fost marcat de cuvintele exprimate raspicat de catre dl. Marcel Petrisor sub forma unui advertisment adresat celor prezenti, dar care e valabil pentru intreaga lume: ‘fara sa ne intoarcem la Hristos asa cum ne indeamna Ioan Ianolide in cartea sa, “Intoarcerea la Hristos”, nu este cale de izbanda in aceste vremuri in care satanizarea lumii este din ce in ce mai accentuata, fatisa. Fara Dumnezeu, fara Hristos nu avem nici o sansa sa ne salvam sufletele.’

Parintele Nicolae ne-a vorbit despre libertatea omului, care este cel mai de pret dar primit de la Dumnezeu: “o pasare inchisa, chiar si intr-o colivie de aur, tot inchisa este. Omul a fost creat sa fie liber, iar libertatea suprema este libertatea intru Hristos”. In acelasi timp, ne-a avertizat ca Romania este in pericol de a-si pierde din nou libertatea. Din pacate parintele nu a detaliat si nimeni nu a cerut mai multe detalii. Tot Pr. Nicolae ne-a vorbit despre vremurile tulburi pe care le traim si a atras atentia ca TACEREA in fata nelegiuirilor facute de mai marii lumii este interpretata de acestia ca aprobare. Suntem datori sa luam atitudine in fata raului.

Domnul Marcel Petrisor a exprimat fara ocolisuri un adevar care a deranjat si inca deranjeaza pe mai marii vremii: Miscarea Legioanara a fost cel mai mare dusman al comunismului datorita principiilor pe care se baza: dragoste de neam si credinta in Dumnezeu. Mai mult Miscarea a fost prigonita si inainte de comunist, de regimul lui Carol al II-lea, cat si de regimul Maresalului Antonescu.

Mărturiseşte părintele Nicolae Ion Bordaşiu: ‘’Distrugerea sub orice formă a Frăţiei de Cruce şi a legionarilor, a fost pentru comunism obiectivul cel mai important. Ei erau consideraţi de sistemul comunist cei mai înverşunaţi opozanţi iar în educaţia lor creştină şi naţionalistă nu putea exista nici o formă de compromis cu comunismul ateu şi criminal.’’

Ce este Mişcarea Legionară, o povară sau o moştenire? întreabă cineva din public. Răspunsul părintelui Nicolae este: ‘’Mişcarea Legionară este o şcoală a românismului nealterat, de esenţă şi finalitate Spiritual Creştină.’’

Domnul Jacques Iamandi a tinut sa-i multumeasca IPS Iosif pentru prezenta domniei sale la acest eveniment. Cu regret in glas dl. Iamandi a mentionat ca in trecut astfel de intruniri au mai avut loc in tara, de multe ori, la care au fost invitate atat autoritatile locale cat si reprezentantii bisericilor oraselor in care evenimentele aveau loc, dar de fiecare data toti au raspuns negativ. Cu lacrimi in ochi dl. Stoenescu i-a multumit la randul sau Preasfintitului Iosif pentru prezenta domniei sale si a exclamat in lacrimi: “s-a rupt tacerea” dupa zeci de ani de piedici puse in calea aflarii adevarului.

Aceste multumiri venite din partea marturisitorilor romani supravietuitori ai temnitilor comuniste nu sunt decat dovada vie a faptului ca adevarul despre comunism si despre adevaratii luptatori impotriva comunismului a fost, si inca este, ascuns. Lupta, jertfa si martiriul lor nu este cunsocut decat intr-o mica masura si de un numar foarte redus de romani. Lupta lor, faptele lor nu-si gasesc locul in manualele de istorie din care copiii si tineretul tarii invata “istoria” tarii. Generatia noastra la randul ei a fost mutilata din acest punct de vedere. Crescuti fara repere morale, fara sa ne cunoastem trecutul, fara sa stim ce este dragostea de neam, jertfa, spiritul de sacrificiu, multi am ajuns asa cum ne-a spus Monahul Moise: schiloditi sufleteste.

Domnul Iamandi si-a facut un fel de autocritica in ceea ce priveste raspandirea adevarului celor petrecute in temnitele comuniste, spunand ca simte ca nu a facut suficient de mult  pentru a informa tinerii cu cele petrecute in viata sa. In acest sens a dat ca exemplu pe unul dintre colegii lor de suferinta, profesorul Paraschivas, care dupa teoretica cadere a comunismului a strans in jurul lui un grup de tineri carora le-a impartasit experienta sa, i-a indrumat in viata. Rezultatul a fost ca toti acei tineri au devenit oameni de calitate. In schimba, la nevoie acei tineri l-au ajutat de fiecare data cand a fost necesar, au strans bani pentru o operatie, si alte diverse exemple. Dar cel mai frumos moment s-a petrecut la moartea profesorului cand acei tineri au scris pe crucea mormantului: “mama, tata, bunica si bunicul”.

Am retinut un sfat de la dl. Marcel Petrisor referitor la rugaciune: “Sa va rugati la Dumnezeu,  ca El va ajuta atunci cand ii cereti. Noi ne mai luam la tranta singuri cu ei dar nu reuseam nimic si atunci ne rugam la Dumnezeu si primeam ajutorul Lui.Cand rugaciunea e spusa din suflet Dumenzeu asculta rugaciunea ta.”

Din documentarul Trei Craciunuri mi-au ramas intiparit in minte spusele unui preot referitor la jertfa data de martirii si sfintii neamului in timpul prigoanei comuniste. Parintele a spus ca Dumnezeu alege din sanul fiecarui neam o generatie anume ce trebuie sa ispaseasca pacatele neamului respectiv. Aceasta generatie a neamului a fost aleasa de Dumnzeu sa spele pacatele neamului romanesc. Reflectand la spusele parintelui cred ca fiecare trebuie sa se aplece asupra celor intamplate in temnitele comuniste, sa descopere jertfa acestor martiri, jertfa acestor suflete alese, care sunt exemple de demnitate, de credinta. Avem foarte mult de invatat si reflecta asupra ceea ce s-a intamplat.

Referitor la cele intamplate in temnita de la Pitesti, unde diavolului i s-a permis sa se atinga si de sufletele celor torturati ni s-a atras atentia ca lumea in care traim e o lume reeducata dupa acelasi model aplicat pe martirii neamului romanesc, doar ca acum metodele pe care mai marii lumii le aplica sunt mult mai subtile. Ne sunt stimulate pe orice cale simturile, patimile, suntem indepartati prin stilul de viata creat de familie, de Biserica. Se duce un atac subtil asupra tot ce inseamna morala, normalitate, familie.

Legat de vinovatii celor petrecute la Pitesti si in restul temnitelor comuniste din Romania, a fost indicat ca vinovat principal diavolul. La Pitesti a fost o lupta deschisa intre Dumenzeu si diavol. Scopul era, nu moartea celor inchisi, ci sufletul lor, lepadarea lor de credinta in Dumnezeu, drept dovada fiind torturile care implicau blasfemiile la adresa celor sfinte pe care cei torturati trebuiau sa le faca.  In toata aceasta lupta au iesit invingatori doar cei care au fost ancorati puternic in credinta, in Dumnezeu. De altfel, acest lucru a fost accentuat: doar cu puterile lor nu ar fi putut infrunta incercarile inumane la care au fost supusi.

Jertfa lor ne obliga!

M.I.