Ucenic al părintelui Sofronie de la Essex, părintele Siluan ne-a vorbit despre întâlnirea sa cu părintele, care a reprezentat, ca pentru mulţi alţii, un moment de răscruce în viaţă. Ne-a povestit câteva întâmplări cu întemeietorul comunităţii de la Essex şi ne-a făcut un rezumat al învăţăturilor sale.

Persoana părintelui Sofronie

Părintele Sofronie a fost un om sfânt, un om care a luptat împotriva patimilor şi a trăit în asceză toată viaţa; pentru că uneori celor din jur le era greu să îl înţeleagă, le părea câteodată aspru. E o înţelegere a sfinţeniei diferită de cea din Occident, care vede în sfinţi nişte bătrânei draguţi, cu barbă albă etc.

Pr. Siluan povesteşte o întâmplare cu pr. Sofronie care i-a descoperit un aspect important al relaţiei duhovnic-ucenic: plimbându-se cu pr. Sofronie într-o seară la mănăstirea Essex, i-a adresat acestuia câteva întrebari. Părintele a început să explice pe larg, conform învăţăturilor ortodoxe, însă pr. Siluan l-a întrerupt, dorind să intervină. Atunci totul s-a terminat – pr. Sofronie s-a uitat la el lung şi trist, spunându-i: « Puteţi pleca, s-a terminat ». Abia mai târziu a înţeles pr. Siluan greşeala pe care o făcuse: că nu se întrerupe duhovnicul şi că, de fapt, obstacolul era el însuşi – inima şi duhul său nu erau încă pregătite să poată primi cuvântul înţelepciunii pr. Sofronie. I-a cerut binecuvântarea să plece, însă pr. Sofronie a spus că nu poate sa i-o dea, căci distrusese ceva în inima lui, nu avea starea necesară pentru a face gestul binecuvântării.

Fundamentul ascultării : Harul lui Dumnezeu se opreşte în momentul în care părintele duhovnicesc întâlneşte cea mai mică rezistenţă din partea fiului duhovnicesc. Dialogul tainic al inimilor, prin intermediul cuvântului harului (Duhul Sfânt), se opreşte când apare cea mai mică tresărire de orgoliu.

Starea duhovnicească a fiului trebuie să fie smerenia, căci doar acesta este terenul unde cuvântul poate să fie semănat şi unde poate rodi (Si l’humilité est dans notre âme on devient disponible pour ce que le père spirituel, lui, apporte). Este valabil aceasta mai ales când părintele duhovnic vorbeşte de propria lui experienţă, când îşi deschide « cufărul cu bogăţii ».

O altă greşeală de raportare la părintele duhovnic este aceea de a spune « am ceva de discutat cu părintele duhovnic ». Poţi să mergi să-ţi dea sfat, cuvânt, să-i ceri rugăciunea, dar nu să discuţi..

O altă întâmplare este experienţa unui diacon care venise la pr. Sofronie să se plângă că avea conflicte cu preotul cu care slujea la altar. Părintele l-a întrebat dacă se roagă pentru el, diaconul răspunzând că înainte de fiecare Sfântă Liturghie îi cere lui Dumnezeu să alunge tot ce îi separă şi să-l schimbe pe părintele, să-i dea alt caracter. Pr. Sofronie i-a spus că nu e bine ce face. În primul rând, trebuie să se roage mereu, nu numai înainte de Sfânta Liturghie, iar rugăciunea să fie aceasta: „Doamne Iisuse Hristoase, pentru rugăciunile părintelui X, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”.

În felul acesta rugăciunea acţionează în dublu sens:

1. Psihologic – ne punem cu o treaptă mai jos decât cel pentru care ne rugăm

2. Duhovnicesc – ne smerim şi primim harul lui Dumnezeu.

Un sfat de genul acesta este o comoară din marele cufăr cu bogăţii al tradiţiei noastre monastice, provenind dintr-o viaţă autentică în Hristos. Este foarte greu ca un mirean să ajungă la o astfel de luminare pentru că mireanul alege o singură persoană, în timp ce monahul se „căsătoreşte” cu 20 de fraţi sau surori într-o mănăstire. Este foarte grea împreună-vieţuirea pentru că nu alegem, ne trezim cu ei acolo, de aceea o rugăciune ca aceasta este foarte eficientă. Genul acesta de rugăciune poate fi însă folosit şi de mireni, nu este numai pentru monahi.

Pr. Sofronie făcea paralelismul următor: aşa cum în viaţa omenească sunt nişte reguli de la care nu se poate face rabat, tot aşa şi în viaţa duhovnicească sunt nişte reguli de la care nu se poate face abstracţie: legile duhovniceşti.

Îmbina dragostea cu severitatea: omul venea şi părintele îi spunea ce are de facut; dacă după o perioadă iar venea şi spunea acelaşi lucru, părintele întreba dacă a făcut ce i-a spus şi îi explica încă o dată; dacă se întâmpla a treia oară, îi spunea să nu mai vină la el să ceară sfat, căci îi respectă libertatea, nu se mai implică în calea acelui om.

Respectul pentru persoană era un lucru sfânt pentru pr. Sofronie. Avea un respect deosebit pentru fiecare om, în care vedea imaginea lui Hristos. Ori de câte ori venea cineva străin la mănăstire, părintele se interesa de omul în sine şi nu de apartenenţa sa la o credinţă sau alta. Relevantă este întâmplarea cu un tânăr aparţinând unei secte orientale. Acesta a venit la mănăstire, a intrat în biserică în timpul rugăciunii lui Iisus şi stătea în faţa uşilor împărăteşti. Toţi credeau că părintele Sofronie va veni şi-l va da afară. Însă părintele a intrat şi a mers cu pace la locul său din biserică. Apoi s-a pus masa, tânărul s-a dus şi acolo. Părintele a intrat, s-a înclinat şi către el. De aici părintele Siluan şi-a dat seama cât de important este respectul pentru persoană şi că părintele Sofronie avea puterea să treacă peste metaformozele prin care trec oamenii în căutarea adevărului, să vadă dincolo de acestea. Ar fi o lecţie bună pentru noi, cei din Occident, care prea uşor categorisim.

Ca să nu judecăm, ar fi mai uşor să pornim de la întrebarea: dacă eu, ticălosul, şi cu tine avem loc aici, de ce nu şi celălalt? Biserica este un spital pentru tot omul în suferinţă – numai aşa putem mărturisi, primi şi pe ceilalti etc. Căci dragostea (dintre oameni) este pecetea adevărului (în care se află). Dacă există vreo discrepanţă între ceea ce spunem şi cum trăim, înseamnă că trăim o viaţă schizofrenică. Altfel, ar trebui să trăim ceea ce zicem că suntem.

Întrebări adresate părintelui Siluan:

1. Putem să ne rugăm cu rugăciunea indicată chiar şi pentru cineva care nu crede sau este de altă credinţă?

Niciodată nu poţi cunoaşte în totalitate inima celuilalt. Noi nu ştim starea lui lăuntrică. Însă smerirea noastră (punerea pe o treaptă inferioară) va ajuta. Rugăciunea şi harul care ne vine de acolo ne vor fi de cel mai mare folos. În scrierile Sfântului Siluan nu găsim filosofie, teologie, ci doar lucruri trăite. Iar un laitmotiv al scrierilor sale este acesta: numai cu smerenia putem ţine harul lui Dumnezeu, care este foarte sensibil şi pleacă de la om pentru cea mai mică mişcare de mândrie, de judecată..Dacă urmăm acele gânduri, îl pierdem.

În viaţa Sfântului Siluan au existat trei mari cercetări ale harului, urmate de pierderi ale acestuia, care au durat de fiecare dată cincisprezece ani.

1. Prima dată, Sfântul Siluan a fost cercetat de harul lui Dumnezeu pe când era încă mirean, înainte de călugărie;

2. A doua oară, când Hristos i S-a arătat aievea în icoană, după şase săptămâni de stat în Sfântul Munte;

3. A treia oară, după mulţi ani de părăsire a harului şi de plâns de pocăinţă din partea Sfântului, după care harul s-a întors definitiv.

Nu puţini sunt cei atinşi de har în viaţă, care primesc o scânteie în inimă, însă în context nefavorabil omul pierde această scânteie. Numai în Biserica Ortodoxă această scânteie rămâne şi poate să aprindă ceva. Beneficiem aici de tradiţie şi de experienţa duhovnicului care poate să descopere, să îndrume etc. După mulţi ani de adâncire în tradiţia Bisericii, după greşeli, căderi şi ridicări, Sfântul Siluan a priceput ce se întâmpla cu el.

La început lucrează harul lui Dumnezeu, entuziasmul nostru, însă apoi se va arăta cine suntem şi ce vrem. Există o sită prin care ne cernem: cei care Îl vor cu adevărat pe Dumnezeu, cei care au văzut doar întâlniri pozitive etc. Timpul îşi va pune pecetea.

2. Care este diferenţa între rânduiala de rugăciune şi rugăciunea propriu-zisă, conform părintelui Sofronie?

Părintele Sofronie era un om cu o înţelegere liberă a vieţii duhovniceşti. Mănăstirea ctitorită de el este un fel de mănăstire mixtă- lucru care nu pare canonic şi pentru care a avut mari probleme, chiar şi cu episcopul. I s-au adus multe critici, însă s-a văzut că acest fel de a vieţui este mult mai sfânt (viaţa de acest fel este mult mai înaltă, mult mai sfântă).

Un alt exemplu de libertate duhovnicească este legat de faptul că până şi în Sfânta Liturghie părintele Sofronie a introdus multe rugăciuni personale. Tot la Essex există şi tradiţia cu rostirea rugăciunii lui Iisus: seara, în loc de vecernie, se rosteşte timp de două ore rugăciunea lui Iisus. La început, s-a făcut aceasta din nevoi obiective, căci nu aveau cărţi de cult, nu aveau nimic pentru strană în mai multe limbi. Însă au continuat să păstreze această tradiţie, iar participarea la această rugăciune este o experienţă puternică pentru oricine merge la Essex.

Părintele Sofronie ne atrăgea atenţia asupra a ceea ce zicem în rugăciune, dar nu prea credem (ex. „facă-se voia Ta”). Cei căsătoriţi erau sfătuiţi să se roage alternativ cu rugăciunea inimii, ţinându-se de mână (curăţirea atingerii trupeşti); această rugăciune este puternică şi aduce multă roadă, căci „unde sunt doi adunaţi în numele Meu, sunt şi Eu acolo”.

***