2 ianuarie

·         Sfântul Adalard

Sfântul Adalard sau Adélard a fost nepotul lui Charles Martel şi s-a născut în anul 751 la Huise, în apropiere de Oudenaarde. Bucurându-se de încrederea şi preţuirea regelui Charlemagne, acesta a depus voturile monahale la mănăstirea Corbie, al cărei egumen avea să devină mai târziu. La moartea regelui, numeroasele intrigi de la palat l-au obligat să ia calea exilului. A mers atunci în Germania, unde a ctitorit în 823 mănăstirea de la Corvey sau Noua Corbie. După şapte ani de exil, a putut să revină în Belgia şi a trecut la Domnul în mijlocul fraţilor săi din mănăstire, la 2 ianuarie 826. Este adesea rugat să mijlocească pentru cei care nu se pot opri din crizele de plâns, căci sfântul era foarte sensibil şi plângea adesea în timpul slujbelor. De asemenea, este considerat ocrotitorul grădinarilor. Este cinstit în eparhia de Gand, la 2 ianuarie.

4 ianuarie

·         Sfânta Pharaïlde

S-a născut în Belgia, într-o localitate al cărei nume a rămas necunoscut până astăzi. Provenea dintr-o familie înstărită, cu numeroase proprietăţi şi averi. Încă de mică a dorit să se retragă în singurătate şi să îşi închine viaţa lui Dumnezeu. Îşi dezbrăca adesea hainele luxoase pe care i le dăruiau părinţii pentru a se îmbrăca precum oamenii săraci de la ţară şi a trăi simplu. Cu toate acestea, nu a rămas un om simplu, ci s-a dedicat foarte mult studiului.

Părinţii au avut însă alte planuri pentru ea: i-au impus să se mărite cu un anume Guido, care era gelos, mânios şi violent. Acesta nu a vrut să respecte dorinţa ei de a nu se căsători. Şi, mai mult, oridecâteori aceasta postea sau mergea la biserică, nu o lăsa să traiască în curăţenie. Însă toate acestea nu au împiedicat-o pe Pharaïlde să continue să-şi îndeplinească lucrarea de milostenie. La moartea lui Guido, Pharaïlde a fost liberă să daruiască oricât dorea aproapelui, să ofere hrană celor flămânzi, să îi îmbrace pe cei goi şi să se îngrijească de copiii bolnavi. Se spune despre Pharaïlde că ar fi înviat o oaie sălbatică, omorâtă de cineva, şi de aceea în unele icoane apare reprezentată cu o oaie în braţe. O altă minune săvârşită de sfânta este legată de ţâşnirea unui izvor cu apă sfinţită. Acesta se află astăzi în nordul Franţei, la Bruay, iar apa sa vindecă în special copiii.

Pharaïlde a trecut la Domnul în 647, fiind nonagenară. A fost înmormântată la Landen, moaştele sale fiind mutate ulterior în mănăstirea Sf. Bavon de la Gand. Este cinstită la data de 4 ianuarie, în eparhia de Gand. După alte surse, sfânta Pharaïlde ar fi trăit cu un secol mai târziu, anul morţii sale fiind 740, la Bruay-en Artois.

7 ianuarie

·         Sfântul Théau

Sfântul Théau (Tillon sau Till) a fost fiul unui rege saxon, învins şi vândut ca sclav. Cumpărat de sfântul Eloi, a fost instruit de acesta să deprindă meşteşugul fierarilor, în cele ale vieţii duhovniceşti fiind ucenic al sfântului Remacle. Sfântul Eloi l-a trimis să-i evanghelizeze pe saxonii stabiliţi în Flandra, iar la moartea acestuia Théau s-a retras la Solignac Şi apoi la Mauriac unde a adormit întru Domnul în anul 702, în mijlocul ucenicilor săi. Este cinstit la data de 7 ianuarie.

8 ianuarie

·   Sfânta Gudule

Sfânta Gudule, cunoscută şi sub numele de Gode, Gote, Goule sau Ergoule, a fost cea de-a doua fiică a sfinţilor Witger şi Amelberge şi soră a sfintei Renelde. S-a născut în anul 650 la Ham, un sat în apropiere de Erdersem-Aalost. Datorită unei viziuni pe care a avut-o mama ei, în care i s-a descoperit sfinţenia fetiţiei, aceasta a hotărât să o încredinţeze spre creştere naşei sale, sfânta Gertrude. Sub ascultarea aceasteia, Gudule a înaintat în virtuţi: a deprins învăţătura creştină, a luptat să se curăţească de patimi, participând întotdeauna cu evlavie la slujbele la biserică, arătând milă faţă de cei săraci şi dând dovadă de răbdare, smerenie şi blândeţe.

La moartea sfintei Gertrude, Gudule s-a întors la casa părinţilor săi. A petrecut aici în jur de zece ani, hotărând să nu se mărite şi să îşi închine viaţa lui Dumnezeu. A dus o viaţă de post, priveghere şi rugăciune. Mergea adesea să se roage la biserica Mântuitorului din Moorsel, făcând numeroase fapte bune pe cale, ajutându-i pe săraci şi îngrijindu-i pe bolnavi. A fost cu adevarat ocrotitoarea celor necăjiţi şi aflaţi la necaz.

Când părinţii au hotărât de comun acord să se retragă fiecare la o mănăstire şi să-şi închine restul vieţii lui Dumnezeu, cele două surori au preluat conducerea casei şi administrarea averii, spre marea mângâiere a tuturor săracilor din ţinut. Gudule simţise deja chemarea pentru monahism, însă numeroasele ispite şi nelinişti privind modul său de viaţă o asaltau în continuu. Cu răbdare şi stăruinţă în rugăciune, şi-a găsit însă pacea.

Ca să-şi testeze chemarea, a mers împreună cu sora sa la episcopul Aubert, însă, în faţa porţilor închise ale mănăstirii Lobbes, a renunţat şi s-a întors să locuiască mai departe în casa de la Ham, făcând în continuare milostenie şi minuni care au început să atragă acolo din ce în ce mai multă lume. Printre minunile săvârşite de sfânta, se numără vindecarea unui copil care suferea de zece ani de paralizie şi a unei femei leproase. Sfânta este cunoscută şi pentru următoarea întâmplare: adesea, când mergea să se închine la biserica de la Moorsel, dracul stingea flacăra torţei pe care o ţinea slujitoarea ei, lăsându-le în întuneric pe cale, însă, la rugăciunile sfintei, un înger venea şi reaprindea flacăra. De aceea, în multe icoane sfânta Gudule este reprezentată cu o lumânare sau o lanternă în mână.

Sfânta Gudule a adormit întru Domnul la Ham, în data de 8 ianuarie 712, în urma unei boli grave. A fost îngropată pe domeniul de la Ham, în prezenţa unei mari mulţimi  „de cârje şi desagi”, după cum descrie un istoric al vremii numărul impresionant al celor săraci cărora sfânta le venise în ajutor şi care o cinsteau acum la adormirea sa. Un copac a crescut la mormântul ei, peste noapte, acesta devenind la scurt timp un important loc de pelerinaj.

Moaştele sfintei Gudule au călătorit mult: mutate la Moorsel în 760, au fost apoi duse la Romsée, în apropiere de Liège, în 836; readuse la Moorsel, în sec. X au fost mutate la biserica Sf. Géry din Bruxelles, pentru ca în cele din urmă să fie mutate definitiv la biserica Sf. Mihail din Bruxelles, care din sec. XII are două hramuri, Sf. Arhanghel Mihail şi Sf. Gudule. Au dispărut în sec. XVI, cand colegiala a fost distrusă de iconoclaşti.

Sfânta Gudule ajută prin rugăciunile ei la vindecarea bolilor de nervi, de piele, reumatism şi gută, precum şi la vindecarea a numeroase boli la animale. Este cinstită la data de 8 ianuarie, în eparhiile de Malines şi Gand. Biserici care îi poarta hramul se găsesc la Moorsel, Romsée, Warre şi Bruxelles, sfânta Gudule fiind ocrotitoarea capitalei Belgiei.

Tropar

Având adevarată dragoste de Domnul,
Ai  devenit mireasa lui Hristos;
Rămânând fecioară, ai cunoscut bucuria
De a fi mamă duhovnicească  celor săraci.
Ţi-ai închinat viaţa celor nefericiţi,
În cei săraci văzându-L pe Hristos.
Pentru aceasta, sfânta Gudule,
Pe tine te cinstim.

Condac

În lume ai trăit la fel
Ca monahiile din mănăstire;
Fără voturi, ţi-ai îndeplinit chemarea:
De a răspândi în jur dragostea lui Hristos.
Iar pentru ceea ce ai făcut pentru cei mai mici ai Săi,
Domnul te-a primit în lumina neînserată a Împărăţiei Sale.
Sfântă Gudule, roagă-te pentru noi,
Care cinstim sfântă pomenirea ta. 

12 ianuarie

·         Sfântul Etienne de Liège

Paracliser al bisericii Sf. Denis din Liège, Etienne a plecat la Verdun pentru a se călugari la o mănăstire din zonă, revenind ulterior la Liège ca să ctitorească mănăstirea Sf. Laurenţiu. A reuşit să strangă în jurul său, în scurt timp, numeroşi fraţi care doreau să îşi închine viaţa lui Hristos, însă banii pentru încheierea lucrărilor de construcţie a mănăstirii nu ajungeau. Etienne s-a rugat cu stăruinţă, iar Dumnezeu i-a răspuns prin episcopul Renaud, care a facut o mare donaţie pentru mănăstire. Etienne a fost stareţ timp de 35 de ani, adormind întru Domnul în anul 1059. Trupul său a fost îngropat lângă cel al sfântului Walbode, fiind găsit neputrezit în anul 1659. Este prăznuit la data de 12 ianuarie.

15 ianuarie

·         Sfântul Mort

Un alt mare sfânt belgian, contemporan cu sfânta Begge, a fost sfântul Mort. Numele său neobişnuit se datorează faptului că se născuse...mort.

La sfârşitul sec. VII, doi soţi care nu aveau copii îşi doreau mult să aibă această mângâiere la bătrâneţe: să li se nască un moştenitor. Dumnezeu le-a ascultat rugăciunile şi astfel au adus pe lume un prunc. Însă din nefericire, acesta s-a născut mort. Foarte îndurerat, tatăl copilului, un om important în cetate, l-a aşezat la picioarele unei icoane a Maicii Domnului, la Huy, şi pruncul a revenit la viaţă. Minunea a făcut repede înconjurul cetăţii, iar când copilul a crescut toţi cei care îl vedeau spuneau: „Iată-l pe micul Mort”. Şi acesta i-a rămas numele.

Mort era smerit şi iubea singurătatea pădurilor. La vârsta de cincisprezece ani a devenit păstorul turmelor ducesei Begge. Însă, fiind foarte evlavios, suferea foarte mult că nu putea să meargă la slujbe. Atunci Dumnezeu i-a dat darul minunat de a fi prezent în două locuri în acelaşi timp: astfel putea să fie, în acelaşi timp, şi în mijlocul turmei sale şi în biserică. Însă nu a fost de ajuns pentru a stinge dorul său după rugăciune. Într-o zi a hotărât să se facă pustnic şi, după ce a împărţit săracilor toată agoniseala sa, şi-a construit o mică chilie între Huy şi Andenne, nu departe de apele Meusei, într-un loc care se mai numeşte şi astăzi „Saint Mort è Bwès” (Sfântul Mort la Pădure). S-a nevoit aici timp de şaizeci de ani, în rugăciune şi în tăcere. La vârsta de nouăzeci de ani a fost găsit mort de către cei care obişnuiau să vină la chilia sa pentru a cere sfat şi rugăciune. Murise pentru a doua oară, însă de această dată se născuse cu adevărat în cer. Locuitorii oraşului Andenne au vrut să-i aducă trupul în oraşul lor, însă caii care trăgeau căruţa au fost de neînduplecat: nu au vrut deloc să se îndrepte către Andenne, ci au dus trupul sfântului la Huy.

Data morţii sale nefiind cunoscută, sfântul este prăznuit la data de 15 ianuarie, odată cu sfântul Maur. Mijloceşte pentru vindecarea de apoplexie, paralizie, hernie, pietre la rinichi, dureri de dinţi, braţe şi picioare. Pe locul chiliei unde s-a nevoit a fost ridicat un paraclis. Altarul a fost construit exact pe piatra pe care fusese găsit sfântul...mort pentru a doua oară. Două biserici poartă hramul sfântului, una la Coutisse şi cealaltă la Latinne.

Tropar

Cu adevărat, mare este această taină:
Un mort a înviat între noi
Precum odată Lazăr, fiica lui Iair şi fiul văduvei.
Sfântul Mort mărturiseşte mereu acum:
Hristos este învierea şi viata noastră veşnică.             

·         Sfântul Emebert

Sfântul Emebert (sau Ablebert), fiul sfântului Witger şi al sfintei Amelberge, fratele sfintelor Renelde şi Gudule, s-a născut la Ham, în Brabant. S-a nevoit ca pustnic la Merchtem, a evanghelizat ţinutul Brabantului şi a fost hirotonit episcop de Cambrai. A trecut la cele veşnice la Ham, în apropiere de Alost, în jurul anului 720. Este prăznuit la data de 15 ianuarie.

21 ianuarie

·         Sfântul Maccalein

A fost stareţ al mănăstirii Saint Michel din Thiérache şi a trecut la cele veşnice în anul 978. Este prăznuit la data de 21 ianuarie.

28 ianuarie

·         Sfântul Poppon şi mama sa, sfânta Adelwise

Sfântul Poppon, cu variantele Popé sau Pompée, s-a născut la Deinze în 978, într-o familie de nobili flamanzi, care a dorit ca el să se dedice meşteşugului armelor. Mama sa a fost o femeie sfântă care ar fi vrut să îşi închine viaţa lui Dumnezeu, într-o mănăstire, însă a renunţat, fiind nevoită să se ocupe de creşterea fiului ei. Poppon nu şi-a cunoscut tatăl, care pierise într-o bătălie, la cinci săptămâni după naşterea sa. A primit toată educaţia necesară unui tânăr cavaler, însă a fost foarte repede dezamăgit de viaţa într-un mediu care era străin de învăţătura creştină primită în copilărie, de la mama sa.

În jurul anului 1000 a plecat într-un lung  pelerinaj la Roma şi apoi la Ierusalim, aducând de aici numeroase părticele din sfinte moaşte. La întoarcerea acasă, a ales să continue lupta în această viaţă cu alte arme şi astfel a depus voturile monahale la mănăstirea Saint Thierry de la Reims, unde l-a cunoscut pe Richers de Saint-Vanne, cu care a plecat la Verdun. Faptele de milostenie ale sfântului Poppon au fost numeroase: într-o zi şi-a oferit pătura unui lepros care suferea de frig. Şi a fost el însuşi uimit să vadă cum, a doua zi, acesta s-a întors...complet vindecat. Ajungând la Verdun, şi-a chemat aici şi mama care putea de acum să se dedice vieţii de mănăstire. Sfânta Adelwise s-a nevoit ca pustnică în apropiere de mănăstirea Saint-Vanne, trecând la cele veşnice la o dată necunoscută. Poppon a primit în schimb numeroase ascultări în obştea sa, printre care şi aceea de a reforma viaţa monahală aflată în decădere.

Sfântul Poppon a făcut mai multe călătorii la curtea împăratului Henri al II-lea. A obţinut, printre altele, interzicerea luptelor între oameni şi urşii sălbatici. Într-una din călătorii, a văzut un lup care se pregătea să atace un tânăr păstor de oi. Şi-a trimis însoţitorii să-l salveze, însă când aceştia i-au adus copilul, el nu mai era în viaţă. Rugându-se, Poppon a reuşit să îl readucă la viaţă.

În 1021, împăratul, preţuind virtuţile sale, l-a numit stareţ al abaţiei Stavelot-Malmedy. Aici Poppon a reuşit să reformeze şi să reorganizeze viaţa monastică. A construit la Stavelot o biserică care a fost sfinţită în data de 5 iunie 1040, în prezenţa împăratului. A reformat şi alte mănăstiri, printre care Saint-Vaast de la Arras, Saint-Lambert de la Liège, Saint-Maximin de la Trèves, Saint-Ghislain şi Saint-Trond, lucrări pe care le-a dus la bun sfârşit cu mult curaj, deşi şi-a făcut numeroşi duşmani. Aceştia au încercat să-l omoare tăindu-l cu sabia, în biserica de la Stavelot. De asemenea, au încercat să-l otrăvească. Însă de fiecare dată Domnul l-a apărat pe slujitorul Său şi acesta a reuşit să scape de furia celor răi.

Aflându-se la mănăstirea Marchiennes, în Franţa, Poppon s-a îmbolnăvit şi şi-a dat seama că este aproape de sfârşitul vieţii pământeşti. A cerut atunci stareţului să săvârşească Taina Sfântului Maslu şi a citit el însuşi rugăciunile pentru cei bolnavi, după care şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, la 25 ianuarie 1048. Sfântul Poppon este cinstit în eparhiile de Liège şi Gand. O statuie a sa, realizată de Jean Gossin în 1626, se află în biserica de la Stavelot. Este prăznuit în data de 28 ianuarie, împreună cu mama sa, sfânta Adelwise. Un pelerinaj în cinstea lor are loc la Amay, în prima zi a lunii mai.

Tropar

Cu adevărat mari sunt aceste taine:
Un prunc mort a înviat,
Un lepros s-a vindecat
Pentru rugăciunile tale, sfinte.
Pentru aceasta şi noi te rugăm,
Cinstite sfinte Poppon,
Împreună cu mama ta, sfânta Adelwise,
Roagă-te pentru noi, păcătoşii.

30 ianuarie

·         Sfânta Aldegonde

Este cu neputinţă de separat viaţa şi personalitatea sfintei Aldegonde de cea a surorii ei, sfânta Waudru, deşi prima a petrecut în Belgia destul de puţin timp. Sfânta Aldegonde, fiica sfintei Bertille şi a sfântului Walbert, s-a născut în ţinutul Heinaut în anul 630. Încă de mică, s-a dovedit a fi foarte inteligentă şi smerită, având aplecare asupra lecturii din cărţile sfinte şi dispreţuind plăcerile lumeşti...În mod firesc, a hotărât să devină monahie, urmând chemarea de a-şi păstra neîntinată fecioria, după cum îi vestise un înger într-o viziune.

Părinţii, deşi ei înşişi aveau să urmeze chemarea sfinţeniei în viaţa lor, nu îşi imaginau alt mod de viaţă posibil pentru fetele lor, în afara căsătoriei. Iar cum regele Angliei a cerut-o în căsătorie pe Aldegonde pentru fiul său, Endo, conflictul a devenit inevitabil. Mai puţin ascultătoare decât sora sa, care acceptase să se căsătorească deşi îşi dorea foarte mult să se călugărească, Aldegonde a fugit la Waudru pentru a fi o perioadă la adăpost de orice pericol. După o vreme s-a întors acasă, la Coursolre, şi i-a cerut mamei sale să-i dea voie să se retragă într-o mică casă lângă biserică, unde să trăiască singură, căci nu se cuvenea unei tinere fete să stea împreună cu doi oameni căsătoriţi, deşi părinţii ei. Cu mari eforturi, a obţinut ceea ce şi-a dorit.

Endo, logodnicul ei, nu a întârziat însă să ajungă în acel ţinut– ocazie de noi tânguiri şi refuzuri de a se căsători. Aldegonde L-a rugat pe Dumnezeu să nu permită această căsătorie, iar pentru motive la care ea nu se gândise, tatăl îi moare la scurt timp, urmat îndată de mama sa. Însă Endo nu s-a descurajat şi a cerut mai departe naşilor lui Aldegonde să îşi ţină promisiunea şi să-i dea fata în căsătorie. Nevăzând nicio altă scăpare decât în fugă, Aldegonde a fugit din nou, noaptea, fiind căutată în zadar.

A ajuns astfel pe malurile Sambrei, într-un loc numit Malbode, care va deveni ulterior oraşul Mabeuge. Auzind că sfinţii episcopi Armand de Maastricht şi Aubert de Cambrai se aflau la Haumont, a străbătut desculţă drumul până acolo şi le-a cerut protecţia. În 661, episcopul Aubert i-a dăruit veşmintele monahale. Aldegonde s-a retras atunci la Maubeuge şi a pus să se construiască acolo mici chilii, în jurul unei biserici închinate Maicii Domnului. Primele sale ucenice au fost nepoatele sale, Maldeberte şi Aldetrude, fiicele surorii ei. Cea din urmă îi va urma ca stareţă a mănăstirii.

Renunţând la toate bunurile sale, Aldegonde a dus o viaţă de rugăciune şi milostenie. Mănăstirea ridicată de ea a devenit cunoscută ca o oază de pace şi dragoste creştină. Domnul a bucurat-o cu daruri şi minuni discrete şi personale: o uşa de biserică care s-a deschis singură când a dorit să intre sfânta, o candelă care s-a aprins singură, vindecarea unui copil bolnav, un izvor care a ţâşnit din pământ pentru a-i potoli setea, o viziune cu sfântul Amand ridicat la cer în ziua adormirii sale, minunea întâmplată uneia dintre ucenice, care nu s-a ars deşi căzuse peste ea apă clocotită...Atâtea dovezi ale unei intimităţi tandre şi pline de bucurie între Aldegonde şi Cel Căruia îi închinase viaţa ei!...De aceea avea întotdeauna un chip luminos şi vesel. Deşi a îndurat numeroase ispite şi încercări, căci diavolul îi ridica împotrivă numeroşi duşmani, Aldegonde rămânea întotdeauna senină, ca şi cum s-ar fi aflat mereu în prezenţa îngerilor.

Sfânta Aldegonde a murit din cauza unui cancer la sân şi este astăzi mijlocitoare pentru vindecarea acestei boli. I se cere, de asemenea, ajutorul pentru vindecarea de nebunie. Trupul său, înmormântat întâi la Coursolre, a fost apoi mutat în biserica de la Maubeuge, din grija nepoatei sale, Aldetrude. Este prăznuită la data de 30 ianuarie, în eparhia de Tournai. Deşi a trăit în Franţa în cea mai mare parte a vieţii sale, sfânta Aldegonde este numărată şi în rândul sfinţilor belgieni, datorită rudeniilor sale şi deselor sale vizite la sora sa Waudru. Un oraş belgian îi poartă numele: Mont-Sainte-Aldegonde, iar câteva biserici îi sunt închinate la Feluy, Sterpenich, Rance, Froidchapelle şi Ophain.

31 ianuarie

·         Sfântul Veron şi sora sa, sfânta Verone

Acest mărturisitor al credinţei creştine ar fi fost fiul lui Louis Germanicul şi nepotul lui Louis cel Pios şi, prin urmare, strănepot al lui Charlemagne. La vârsta de 16 ani, a plecat de la curtea regală şi a găsit adăpost la Lembeek, în apropiere de Hal, unde a lucrat ca slujitor la fermă, în cele mai smerite condiţii, urmând modelul lui Hristos, Care a lucrat ca tâmplar la Nazaret. Datorită vieţuirii sale înalte, a ajuns să fie considerat drept sfânt. Într-o zi, înfingându-şi în pământ bastonul, a făcut să ţâşnească din el un izvor, cunoscut şi astăzi sub numele de „izvorul sfântului Véron”. A trăit în vremea invaziilor normande, trecând la cele veşnice în anul 863. Mormântul său a devenit repede un renumit loc de pelerinaj. Este chemat în ajutor împotriva tifosului, a febrei, a migrenelor, a nevralgiilor, a reumastismului şi a durerilor de cap. Sfintele sale moaşte au fost mutate la Mons, în biserica Sfânta Waudru.

Un pelerinaj în cinstea sfântului Véron are loc la Lambeek în fiecare luni, a doua zi de Paşte, şi la Ragnies, în Hainaut. Sfântul este prăznuit la data de 31 ianuarie.

Cât despre sora sa, sfânta Vérone, nu se cunosc multe date. S-a săvârşit la Leefdael, în Brabant, iar un altar de lemn a fost imediat construit pe mormântul său. Tot aici s-a ridicat în sec. XI o biserică din piatră. În apropiere se află un izvor cu apă sfinţită, care vindecă de febră. Sfânta Vérone este prăznuită în aceeaşi zi cu fratele său, 31 ianuarie. 

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase miluieşte şi ne mântuieşte pe noi!

Amin!

Prezenta traducere este publicată cu acordul autorului volumului Saints et saintes de la Belgique au premier millénaire, J.P. Hamblenne