Doamne ajută! În săptămîna sărbătorii Sfîntului Siluan Athonitul, unul dintre hramurile comunității noastre, vă trimitem o mărturie a ajutorului său grabnic acordat unei familii din comunitate – manifestare a ocrotirii sale calde, neîntrerupte pentru noi. 

24 septembrie 2017 

”Era o duminică dimineață, 24 septembrie. Ziua Sfîntului Siluan, un sfînt foarte drag nouă și unul dintre ocrotitorii și ajutătorii cei mai mari ai comunității noastre. Impreună cu soțul meu, Iulian și pruncul nostru, Sofronie, ne-am pornit cu mașina spre biserică, la Sfînta Liturghie. Biserica era în cadrul unei mănăstiri, într-un sătuc din partea francofonă a Belgiei, în apropiere de orașul Namur. Făceam cam 40 de minute pe drum de la casa noastră pînă acolo. 

În acea zi, am plecat pe o vreme cețoasă și umedă de toamnă. La un moment dat, Iulian m-a întrebat dacă auzeam un zgomot ciudat dinspre bordul mașinii. Cufundată în gînduri, i-am răspuns că nu aud, așa că ne-am continuat drumul, pînă aproape de mănăstire. La acel moment, mașina noastră s-a oprit în mijlocul unui drum îngust, în dreptul unui cimitir. Pe bord a apărut semnal de supra-încălzire a motorului, iar cînd soțul meu a deschis capota, au început să iasă aburi. Înfricoșată, am făcut ochii mari și planuri rapide de evacuare pentru micul nostru Sofronie. Iulian m-a asigurat, însă, că nu era nimic grav. În seara dinainte, umblase la motor și uitase să pună capacul la butoiașul cu lichid de răcire. Aveam în mașina doi litri de apă minerală și puțină apă plată. Ezitînd să folosească apa minerală, de teamă să nu facă rău motorului, Iulian a adăugat puțina apă plată pe care o aveam. Cuprinsă de spaimă, căutam soluții omenești, greu de pus în practică (să scot cumva gazul din apa minerală sau să caut apă în cimitir…) Deși eram cu metania în mînă, uitasem de rugăciune. 

Am repornit, însă după cîțiva metri, mașina a dat din nou semne de supra-încălzire. Am oprit, iar Iulian a reînceput să caute apă în portbagaj, tot ezitînd să folosească apa minerală pe care o aveam. M-a fulgerat gîndul că, fără apa ”chioară”, riscam să pierdem Sf. Liturghie și apa cea Vie. M-am zbătut să ies din căutarea de soluții omenești și m-am liniștit puțin, la gîndul că sigur urmau să treacă alți frați și ne vor ajuta. Trebuia doar să așteptăm și, astfel, am început să mă rog pe metanier, Părintelui Sofronie de la Essex (notă: la acea vreme, nu era încă canonizat) și Sf. Siluan Athonitul. Nici nu au trecut două minute, că a oprit o mașină albă din care a coborît un bărbat uriaș, care a început să vorbeasă cu Iulian în flamandă. După ce a înțeles care era problema, domnul s-a dus la mașina lui și s-a întors cu doi litri de apă…minerală, după care a dispărut, înainte ca Iulian să deschidă capacul sticlei. Soțul meu a pus apa minerală în butoiașul golit și am repornit spre mănăstire. Pe drum, l-am întrebat cum de a pus apa minerală de la acel domn, deși ezitase să pună același tip de apă de la noi. Iulian mi-a răspuns: « Păi, am făcut ascultare. Voia mea era să pun apă simplă, însă, fiindcă nenea acela mi-a dat tot apă minerală, am făcut voia lui ».  Mi-am amintit atunci de un cuvînt al Sfîntului Siluan: "atunci cînd ești nedumerit și nu știi ce bine să faci, roagă-te Domnului sa îți vorbească prin fratele tău, întreabă-l, și-ți va răspunde Domnul prin el ".

Ajungînd în curtea mănăstirii, am parcat mașina și, pînă să-l scoatem pe Sofronie, l-am văzut din nou pe omul cel uriaș, care venea spre noi cu o cutie din lemn, pe care o ducea pe brațe, ca pe o comoară. I-a spus lui Iulian: « Aaaa, ați ajuns cu bine! ». Soțul meu, șocat, neștiind de unde a reapărut, i-a mulțumit încă o dată, la care ”uriașul” a răspuns, arătînd spre cutie: ”Depanaj: Sfîntul Siluan ». Atunci am priceput amîndoi ce se întîmplase. ”Uriașul” era fiul Părintelui Siluan din Olanda, preot ortodox, flamand, care fusese duhovnic al Părintelui nostru (notă: trecuse la Domnul în 2015). La rugămintea Părintelui nostru, aducea an de an moaștele Sfîntului Siluan la bisericuța noastră, de hramul său.

Îl adusese și anul acesta, și astfel, ne-am intersectat cu el și cu ..Sfîntul Siluan pe drum. Am realizat că, deși îl văzusem amîndoi pe acel domn de atîtea ori la biserică, nu îi reținusem chipul și am înțeles că trebuia să fim mult mai atenți la cei care veneau la biserică din afara comunității noastre.

Cu aceste înțelegeri și cu recunoștință pentru modul atît de minunat și grabnic prin care Domnul ne-a ”depanat” chiar prin Sfîntul Siluan, ajutîndu-ne să ajungem la timp la slujbă, m-am rugat mult Sfîntului să ne ajute să ne ținem de drumul mîntuirii.

Dumnezeului nostru, slavă, în veci, amin! 

Iulian, Gabriela și Sofronie