Sinaxarul Sfinților belgieni - luna august

  • Posted on: 15 September 2015
  • By: administrator
Română

5 august

  • Sfântul Abel

Sfântul Abel s-a născut în Scoţia, într-o familie aleasă şi evlavioasă. La vârsta cuvenită părinţii l-au trimis să înveţe carte în şcoala întemeiată de Sfântul Egbert, arhiepiscop de York, ca să dobândească ştiinţa literelor. După ce a deprins această învăţătură, călăuzit fiind de Duhul Sfânt, Sfântul Abel s-a înstrăinat de bună voie şi a purces în ţara francilor, nădăjduind să găsească în părinţii din Lobbes, despre care ajunsese vestea până la el, povăţuitori care să-l conducă pe calea desăvârşirii. Aici a ucenicit pe lângă Sfântul Ursmer şi apoi a propovăduit cuvântul Evangheliei în Nordul Belgiei. În anul 743, sfântul a participat la sinodul de la Leptines, unde a arătat multă înţelepciune şi evlavie.  Pentru alesele sale virtuţi, Sfântul Bonifatie l-a numit episcop de Reims în anul 744. Dar nu uşoară i-a fost slujirea, pentru că Milon, înaintaşul său pe scaunul episcopal din Reims, i-a făcut multe greutăţi, încercând chiar să-i ia viaţa.  Acest Milon, fiind iubitor de arginţi şi bucurându-se de sprijinul lui Charles Martel, a izbutit să pună stăpânire pe scaunele episcopale de la Reims şi Trèves. Cu toate că fusese înlăturat pe drept din slujirea episcopală, Milon nu-l putea ierta pe urmaşul său în scaun, Sfântul Abel, care nu dorise să devină episcop. Sfântul Abel era un om blând şi plin de pace, care nu pleca urechea la uneltirile de la curte nici la intrigile împătimiţilor după cele pământeşti. Astfel, dezamăgit peste măsură şi neputincios, Sfântul Abel a făcut cale întoarsă în mănăstirea sa de metanie din Lobbes. Aici a ajuns egumen alături de Sfântul Ermin şi apoi i-a urmat acestuia în scaunul de stareţ. Sfântul Abel s-a mutat la Domnul la 5 august 764 şi este prăznuit la aceeaşi dată, fiind chemat să mijlocească la alungarea duhurilor rele.

Rugăciune către Sfântul Abel.

Sfinte ierarhe Abel, cel plin de milă, care ai fost prigonit în slujirea arhierească, dar Dumnezeu ţi-a dăruit mult har şi îţi ascultă rugăciunile atunci când mijloceşti pentru cei chinuiţi de demon, te rog, ajută-mă să fiu slobizit de duhul cel viclean care a pus stăpânire pe mine şi să-mi fie tămăduite  sufletul şi trupul. Amin.

  • Sfântul Memmius

Acest sfânt este pomenit alături de Sfântul Matern, fiind consideraţi primii propovăduitori din Belgia. Despre el se spune că a întemeiat biserica din Chalons-sur-Marne şi că l-a mărturisit pe Hristos ca un alt Apostol, ajungând până la pădurea Ardennes. Continuându-şi călătoriile misionare, se pare că ar fi ajuns la Dinant unde l-a întâlnit pe Matern.  Pe de altă parte, biserica din Reims, întemeiată de Sfântul Sixt, a semănat Evanghelia în ţinuturile învecinate şi a ajuns până în ţara morinilor. Dar nu se ştiu mai multe despre acestea şi nu s-a păstrat nici un nume din acea vreme. Atunci aveau să înceapă prigoanele împotriva creştinilor, care au urmat episcopatului lui Matern şi au continuat până la cel al Sfântului Servais, când nu s-a mai putut propovădui Evanghelia şi când au dispărut urmele lăsate de aceşti primi apostoli.   

Tropar, glasul 4

Cuvioase părinte Memmius,
Insuflat fiind de Duhul Sfânt, ai venit în codrii din Ardennes,
Cu multă râvnă şi cu bărbăţie vrând să semeni
Iubirea Stăpânului tău şi să-i scoţi din întuneric
Pe strămoşii noştri Gali.
Si acum te chemăm în ajutor,
Roagă-te Domnului să ne dăruiască nouă mare milă!

7 august

  • Sfântul Victriciu

Sfântul Victriciu s-a născut în Olanda pe la anul 330 şi a fost episcop de Rouen  în anul 385, propovăduind cuvântul Evangheliei cu o râvnă apostolică şi ajungând până în ţara morinilor şi nervienilor. In vremea tinereţii, Victriciu a lucrat în armată, slujind sub comanda lui Iulian Apostatul. Fiind odată într-o misiune, a înconjurat de o lumină necreată şi de atunci s-a hotărât să lase sluirea armelor pentru a sluji numai lui Dumnezeu. Cu multă bărbăţie, L-a mărturisit pe Hristos în faţa tribunului care l-a alungat, punând mai întâi să fie bătut şi să i se scrijelească trupul cu cioburi de sticlă. Victriciu a fost apoi condamnat la moarte prin tăierea capului, dar călăul nu a apucat să-i taie cinstitul cap pentru că a orbit înainte de aceasta. Şi Dumnezeu aşa a lucrat încât după această minune şi tribunul care conducea execuţia şi călăul s-au botezat şi s-au făcut creştini. Purtat de zelul de a mărturisi credinţa creştină, Sfântul Victriciu a părăsit slujirea în oaste şi a mers în Tours, unde a devenit ucenicul Sfântului Martin. Mai apoi, a plecat în ţara morinilor, care pe atunci era un ţinut sărăcăcios, bătut de apele mării neliniştite, acoperit de mlaştini pline de ţânţari şi de tâlhari. Dar nici una din aceste piedici nu l-au putut opri, căci pe unde trecea sfântul idolii se sfărâmau, lumina lui Hristos se răspândea, se construiau biserici şi se întemeiau mănăstiri. Urmele propovăduirii sale au fost găsite la Boulogne, Saint-Omer şi Ypres. De acolo, Victriciu a trecut în ţinutul nervian, trecând şi prin Tournai, fiind mai apoi chemat să ocupe scaunul episcopal din Rouen. A păstorit Biserica vreme de 12 ani şi a adormit în pace la 7 august în cetatea Rouen în anul 407. S-a păstrat un mic tratat scris de Sfântul Victriciu, De laude Sanctorum, scris în cinstea sfinţilor ale căror moaşte ajungeau la Rouen.  

8 august

  • Sfântul Aldon

Sfântul Aldon a fost uceniul Sfântului Ursmer, devenind monah în mănăstirea din Lobbes. La câţiva ani după călugărie, a plecat să propovăduiască Evanghelia în Flandra. Este prăznuit la 8 august ca un cuvios monah.

  • Sfinţii Ausfroid şi soţia sa Sfânta Hilsuinde

Aceşti doi sfinţi au trăit în jurul anilor 1000, pe când stăpânea prinţul-episcop Notger la Liège.  Atunci era cunoscut pentru evlavia sa deosebită un conte de Huy, care se numea Ausfroid sau Amfroid.  Contele se căsătorise cu fiica unui marchiz de Franchimont, numită Hilsuinde, care primise  în dar de la Dumnezeu o frumuseţe aleasă şi un suflet virtuos, şi care punea rugăciunea mai presus de toate, îndrăgind mult slujbele de noapte –iar când bisericile erau închise la acea oră, contesa se ruga în faţa porţilor închise, aducând lui Hristos jerfă de laudă frumos mirositoare.

La început, contele îşi cinstea soţia şi o respecta văzând-o aşa de evlavioasă, dându-i toată libertatea să-şi arate dragostea de Dumnezeu. Dar după o vreme, vrăjmaşul cel viclean a adus la urechile contelui uneltiri şi vorbe mincinoase, spuse de anumite persoane apropiate contelui, dintre care un slujitor al conacului lor. Auzind acestea, contele a început să se îndoiască de soţia sa şi, într-o noapte, a urmărit-o până la biserică. Acolo a văzut şi el poarta închisă şi pe Hilsuinde aplecându-şi geninchii în faţa porţii şi rugându-se fierbinte. În timp ce contele se minuna de cele văzute, o lumină s-a pogorât din cer şi a cuprins-o pe soţia sa şi atunci Ausfroid a înţeles că Dumnezeu, prin acea lumină necreată, îi trimitea un semn care îi arăta sfinţenia soţiei sale. Astfel, contele s-a umplut de dragoste pentru soţia sa evlavioasă şi a vrut să se răzbune pe invidia slujitorului care-l minţise. Dar Hilsuinde, aflând despre aceasta, a găsit cuvintele potrivite şi l-a oprit de la o asemenea faptă.

După aceste întâmplări minunate, contele Ausfroid s-a hotărât să se sfătuiască mereu în toate cu soţia sa, ştiind că va găsi la ea sfaturi venite din iubirea de Dumnezeu. La puţină vreme după aceea, au făcut legământ să-şi păstreze amândoi fecioria, şi, ca să nu fie amăgit de bunătăţile acestei lumi care l-ar fi împiedicat să meargă spre Impărăţia Cerurilor, i-a dăruit pământul pe care-l stăpânea contelui de Liège. Apoi Ausfroid a intrat într-o mănăstire, unde îşi petrecea timpul în rugăciune şi în trezvie. Dar cum lumina nu se poate ascunde sub obroc, tot aşa şi virtuţile sale n-au rămas ascunse prea multă vreme, şi, în ciuda voii sale, a fost nevoit să urce pe scaunul episcopal din Utrecht. Acolo sfântul a fost cunoscut pentru iubirea sa de săraci şi pentru milosteniile pe care le făcea neîncetat - el dăruia zilnic hrană la 72 de nevoiaşi. Spre sfârşitul vieţii, Sfântul Ausfroid a orbit şi s-a retras în mănăstirea de la Heyligberg, pe care o întemeiase aproape de Amersfort (în Olanda), unde a şi adormit cu pace în anul 1008.

Soţia sa Hilsuinde a întemeiat o mănăstire la Thorn, între Roermond şi Maeseyk, împodobind-o cu multe odoare de preţ şi s-a retras acolo împreună cu fiica sa Benedicta, care, după adormirea sa, a devenit stareţa mănăstirii.    

Tropar,  glas 6

Urmând chemării lui Dumnezeu, aţi trăit ca frate şi soră sfinţilor soţi,
Fiind pildă de evlavie şi de sfinţenie,
Si aţi părăsit lumea şi ale ei bunătăţi
Ca să le căutaţi cu dor pe cele cereşti.
Pentru aceasta azi cu dragoste vă rugăm,
Cinstiţilor Ausfroid şi Hilsuinde,
Să mijlociţi pentru noi în faţa tronului ceresc
Ca să aflăm pace şi mare milă.

  • Sfânta Relinda de la Flemalle

Sfânta Relinda era fiica lui Zwentibold, regele Lorrenei. După ce regele a murit în timpul unei bătălii, Relinda împreună cu cele două surori ale sale mai mari, Benedicta şi Cecilia, s-au retras într-o mănăstire, unde surorile sale au fost pe rând stareţe. Dar Relinda, dorind să ducă o viaţă mai pustnicească, s-a zăvorât într-o chilie care era în spatele unui mic paraclis, pe care tatăl său îl ridicase în cinstea Maicii Domnului la Flemalle, pe malul Meusei. Sfânta s-a nevoit acolo mulţi ani, ducând viaţă de sfinţenie, şi a fost înmormântată în acel loc, mormântul său devenind vestit pentru numeroasele minuni care aveau loc prin rugăciunile sfintei.

9 august

  • Sfântul Bertu (Bertulf)

Acest sfânt cuvios s-a născut în Germania, pe când domnea Sigebert, regele Austrasiei. A fost botezat de Sfântul Omer şi a dus o viaţă evlavioasă, fiind hirotonit întru preot de acelaşi Sfânt Omer. Sfântul Bertu a fost stareţul mănăstirii Sfântul Petru din Gand. S-a mutat la Domnul în anul 705, fiind prăznuit la 9 august.

10 august

  • Sfânta Plectrude

Ducesa Plectrude, soţia lui Pepin de Herstal, este numărată în rândul sfinţilor, fiind rudă cu Sfântul Hubert şi provenind din aceeaşi regiune ca şi el, din Aquitaine. Sfânta avea o prietenie duhovnicească cu Sfântul Bereghiz, căruia i-a încredinţat întemeierea unei mănăstiri la Andage (azi Saint-Hubert), după ce i s-a descoperit în chip minunat locul unde trebuia să pună piatra de temelie. La puţină vreme după aceea, soţul său a căzut într-o ispită, înşelându-şi soţia cu Alpaida, mama lui Charles Martel. Dar, pentru rugăciunile sfintei, soţul său s-a întors de pe calea rătăcirii şi au dus împreună o viaţă bine plăcută lui Dumnezeu. Sfânta Plectrude a întemeiat la Xhignesse o biserică închinată Sfântului Petru între anii 687-714.

Tropar

Cuvioasă Plectrude,
Pildă de sfinţenie ai fost pentru familiile creştine.
Si cu râvnă pentru Dumnezeu
Ai ascultat glasul de sus care ţi-a spus
Să ridici o sfântă mănăstire.
Şi în codrul des din Ardennes
S-a ridicat un lăcaş de rugăciune şi pace
Unde s-a adus neîncetat cântare lui Dumnezeu.

11 august

  • Sfântul Géry

Cele despre viaţa Sfântului Géry sunt în strânsă legătură cu măreţul codru din Soignes, care cuprindea întregul centru al Belgiei la acea vreme. In această pădure se păstrau pe atunci ultimele urme ale păgânismului şi ale idolatriei, aşa cum dă mărturie însuşi numele pădurii « Sonien –bos », adică « pădurea soarelui. » Locul unde se află azi capitala Bruxelles depindea de eparhia din Cambray, dar atunci nu era decât o insulă a Sennei înconjurată de mlaştini. De începuturile capitalei este legată viaţa şi prezenţa unui om cu totul deosebit - şi anume Sfântul Géry (sau Gaugéric).

Sfântul s-a născut în eparhia din Trèves, la Ivoy, azi Carignan, în regiunea Ardennes din Franţa, la doi paşi de graniţa cu Belgia, din părinţi romani, Gaudentius şi Austadiola. Deprinzând foarte repede toate ştiinţele lumeşti şi fiind un om foarte evlavios, Sfântul Géry a fost hirotonit preot de Sfântul Episcop Magnérie de la Trèves. Răspunzând cu râvnă misiunii la care fusese chemat, tânărul preot a început să propovăduiască Evanghelia, mergând dintr-un colţ în altul al ţării. In timpul acesta, pentru rugăciunile Sfântului Géry aveau loc multe minuni şi astfel vestea despre sfinţenia sa s-a răspândit în întreaga ţară. Când episcopia de la Cambray a rămas fără episcop, după adormirea Sfântului Episcop Vedulphe, Géry a fost chemat să ocupe scaunul episcopal.

Sfântul Gery era episcop de Cambray şi de Arras, căci cele două eparhii se uniseră după adormirea Sfântului Episcop Vaast. In timpul episcopatului său, vreme de 35 de ani, ierarhul a lucrat neîncetat la sfinţirea şi la cucerirea sufletelor pentru Impărăţia Cerurilor. În mod deosebit s-a îngrijit de partea nordică a eparhiei sale pentru că acolo cultul păgân era mai puternic decât în restul regiunii. Nici oboseala, nici pericolele călătoriei nu-l puteau opri, sfântul înainta cu bărbăţie, sprijinindu-se în cârja episcopală, trecând prin Nordul Franţei, pentru a ajunge în estul regiunii Hainaut şi apoi în Brabant. În calea sa a întâlnit şi oameni răi care, când îl vedeau, se îndepărtau de el, dar văzând minunile şi faptele bune pe care le făcea sfântul, aceştia deveneau blânzi ca mieii şi voiau să-l urmeze. Astfel, într-o bună zi a ajuns pe “insula porcilor”, care se afla între două braţe ale Sennei (azi se află acolo piaţa Saint Géry). Acolo sfântul a ridicat un paraclis, care mai pe urmă a devenit o biserică vestită. În jurul ei s-a născut un nou oraş: au fost costruite case, şi mai târziu un duce de Lothier şi-a construit acolo reşedinţa. Şi aşa a luat naştere oraşul Bruxelles.

Ca majoritatea apostolilor din acea vreme, Géry a întemeiat numeroase mănăstiri, printre ele pe cea închinată Sfântului Médard, apoape de Cambrai. Mănăstirea a fost costruită pe vârful unui deal care era acoperit de buruieni şi de idoli păgâni, pe care sfântul i-a dărâmat şi a înfrumuseţat locul. Mănăstirile au apărut în secolele al V-lea şi al VI-lea atât ca centre de civilizaţie cât şi de propovăduire a Evangheliei: preocupările principale erau agricultura, pescuitul, creşterea animalelor şi chiar apicultura. Ele vor reprezenta începutul unei noi culturi, căci cea veche fusese distrusă de barbari. Sfântul Géry nu se îngrijea numai de sufletele creştinilor, ci şi de scalvi şi de cei din temniţe, pe care îi răscumpăra adesea şi îi mângâia în suferinţa lor. Într-o bună zi, a trebuit să meargă degrabă până la Celles, lângă Paris, ca să-l liniştească pe regele Clotar care voia să-i alunge pe creştinii din eparhia sa pentru că nu-şi plăteau la timp impozitele.

Sfântul Géry a adormit în pace în jurul anului 590, la Cambrai. Amintirea sa a rămas vie în Belgia, şi mai ales la Bruxelles unde un întreg cartier îi poartă numele. Şi un sat a fost numit Saint Géry, aproape de Gentinne. Statuia sfântului se află pe frontonul unui vestit hotel din Bruxelles. Numeroase biserici îi sunt închinate în regiunea Hainaut (de pildă cea din Aubechies) şi în Brabant, de-a lungul drumului pe care sfântul l-a parcurs spre Bruxelles. Sfântul este reprezentat într-o frescă din biserica parohiei ortodoxe Sfinţii Siluan şi Martin din Bruxelles, ca şi în biserica parohiei copte Sfinţii Atanasie şi Amand din Lillois (care ţine de Patriarhia Alexandriei). Icoana sa se află în paraclisul Sfântul Ioan Teologul din Bruxelles. Sfântul este adesea chemat în ajutor de către cei bolnavi de afte.

Tropar, glas 3

Astăzi oraşul Bruxelles cântare şi laudă aduce
Marelui său sfânt ocrotitor,
Neobositul apostol şi ierarh Géry,
Care, în mijlocul mlaştinilor pustii,
A cultivat seminţele creştinismului
Cu multă bărbăţie şi cu dragoste de Hristos.
Pentru aceasta şi noi îi spunem cu bucurie:
Bucură-te, Sfinte Géry, luminătorul şi slava Brabantului!

18 august

  • Sfântul Arnould cel puternic

Acest sfânt poate fi considerat un simbol al poporului belgian - el este ocrotitorul celor care fac bere dar şi al celor care o beau…

Sunt mai mulţi sfinţi care poartă un nume asemănător (Arnold sau Arnoul), dar Sfântul Arnould este unul singur şi s-a născut în anul 1040, la Tiegem, aproape de Oudenaarde. Naşul său, Arnould Oudenaarde, l-a încurajat să aleagă slujirea cavaleriei, căci făcea parte dintr-o nobilă familie flamandă. Şi Arnould strălucea în tot ceea ce făcea - pe cât era de puternic pe atât era de curajos. La jocurile conduse de împăratul Henric al IV, care au avut loc la Utrecht, Arnould a fost numit “cel puternic” : jonglând cu o suliţă enormă pe care o ţinea cu mănuşa sa din fier, i-a învins pe toţi participanţii la joc.

În ciuda victoriilor sale nenumărate, nu se mai simţea împlinit de viaţa mondenă şi nici de cea militară, şi după ce a slujit la diferiţi prinţi vreme de 10 ani, luptătorul nostru a simţit nevoia să se retragă undeva şi să se roage. Astfel, a intrat în mănăstirea Sfântului Médard de la Soissons. In anul 1072, murind stareţul, ceilalţi călugări l-au ales pe el stareţ, şi astfel, la numai 32 de ani, a luat pe umeri acest jug care nu era deloc uşor. Era pentru toţi o plidă de urmat, vieţuind foarte simplu şi supunându-şi trupul la mari nevoinţe. In anul 1081 a ajuns episcop de Soissons.

A rămas puţin timp pe scaunul episcopal, pentru că papa Grigorie al VII-lea i-a dat, în anul 1083, misiunea de a lucra pe lângă contele Flandrei, Robert le Frison. Lui Arnould îi revenea datoria de a aduce din nou pacea şi înţelegerea în Flandra. Şi, cu ajutorul lui Dumnezeu, pacea s-a reaşezat în acea regiune. După aceea, sfântul nu s-a mai întors la Soissons ci a întemeiat mănăstirea de la Oudenburg, ridicată pe ruinele unei mănăstiri a Sfântului Ursmer, în mijlocul unei regiuni marcate de Normanzii barbari. Construirea mănăstirii a strâns în acel loc peste 300 de muncitori.

Dar s-a abătut o mare suferinţă peste oamenii acelei regiuni- o epidemie de ciumă şi toţi au înţeles din ce cauză venise- pentru că băuseră din apele murdare care existau pe atunci acolo. Arnould, care tocmai terminase de construit mica fabrică de bere din mănăstire, i-a chemat pe oameni să bea bere în locul apei care aducea ciuma. Şi mulţimea l-a ascultat cu bucurie, alergând într-un suflet la mănăstire şi bând cu sete din acea bere pe care o binecuvântase sfântul. În urma rugăciunilor sfântului, ciuma a dispărut şi oamenii s-au bucurat alături de Sfântul Arnould, cel care făcea atâtea minuni sub privirile lor.

Sfântul ierarh a adormit cu pace la 18 august 1067 în  mănăstirea pe care o construise. Este considerat ocrotitorul producătorilor de bere şi al celor care o beau, şi ar trebui să fie ocrotitorul tuturor belgienilor, pentru că vestea despre minunea legată de preţiosul lichid a trecut peste secole din generaţie în generaţie. Este prăznuit la 18 august şi este foarte cinstit în eparhiile din Bruges şi Gand. Este chemat în ajutor în vreme de incendii, accidente şi când oamenii se înţeapă în mărăcini sau ghimpi.                                                                                                                                  

Tropar, glas 8

Slăvit păstor din Oudenburg,
Cel care ai învins ciuma şi ai adus pacea,
Vrednic ierarh şi întemeietor de mănăstiri,
Ai grijă azi şi de regiunea Flandrei care te roagă :
Sfinte Arnould, mijloceşte pentru noi
În faţa tronului lui Dumnezeu.

 

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase miluieşte şi ne mântuieşte pe noi!

Amin!

                                                                                        

Prezenta traducere este publicată cu acordul autorului volumului Saints et saintes de la Belgique au premier millénaire, J.P. Hamblenne