Plecand de la cele pe care le stim din viata Sf. Ioan Rusul si de la relatia "speciala" a parohiei noastre cu el, as vrea sa va impartasesc cateva ganduri.

1. In primul rand, as vrea sa amintesc despre darul Sfantului Ioan pentru noi, cei care ne intalnim aici [e vorba de biserica din Vedrin, Namur], la toate slujbele.

An de an, pe 27 mai il prăznuim pe Sf. Ioan ca pe unul dintre marii noștri ocrotitori, ca pe cel care ne-a dăruit în mod evident locul acesta. Si nu e putin lucru ce a facut pentru noi!

Pentru cei care nu stiu, as aminti ca, atunci când am început să căutăm o biserică pentru parohia noastră (prin 2010), îi luaseram tovarăși de cautare pe Sfântul Ioan Rusul, pe Sfântul Nectarie, pe Sfântul Efrem cel Nou si pe Sf. Nicolae. Si ii rugam sa ne ajute sa gasim o biserica pe care sa o putem cumpara.

La un moment dat, prin ianuarie 2011, am aflat ca ar fi de vanzare o fosta manastire catolica, in a carei biserica ne aflam acum. Atunci ne-am pus cu totii pe rugaciune catre sfintii nostri dragi. Inima mea inclina spre Sf. Ioan, si i-am cerut sa ne ajute, daca e voia Domnului, sa cumparam proprietatea aceasta, cu fagaduinta ca macar unul dintre hramuri ii va fi inchinat. Mai mult, insa , cu o îndrăzneala frizand obraznicia (indrazneala pe care nu aș mai avea-o azi), i-am cerut să mă convingă că locul aceste e darul lui, facand în așa fel încât prima priveghere din această biserică să fie în ziua în care el e prăznuit- 27 mai. Asta se întâmpla prin ianuarie. Omeneste vorbind, toate pareau cu neputinta, dar imi aduceam aminte de incurajarea pr. Rafail Noica: tocmai in cele care par cu neputinta sa Il chemam pe Dumnezeu in ajutor!

Și lucrurile așa s-au randuit, că pe 23 mai am primit cheile de la biserică și am și avut timp să facem curat, să construim Jertfelnic Domnului și să curățăm puțin împrejurimile. Și a mai rânduit Sfântul Ioan Rusul încă un dar: pe 26 mai le-a pus în minte episcopilor noștri să facă întrunirea lor anuală la Bruxelles, în așa fel încât am putut să-i invităm pe 26 mai, seara, să sfințească locul acesta, să binecuvinteze începutul. Apoi, noi am rămas și am continuat cea dintâi priveghere de noapte din această biserică închinată Sfântului Ioan Rusul, savarsind prima Sfanta Liturghie.

Am inteles astfel ca, în mod evident, Sfântul Ioan Rusul ne-a ajutat si cu actele, si cu strangerea banilor. A făcut ce a făcut, si nu ne-a lasat, și ne-a dăruit biserica aceasta. Acum e randul nostru să "nu-l lăsăm" :-) pe Sfântul Ioan, să-l "hărțuim" cu rugăciuni, să se ocupe mereu de noi. Asta vor sfinții, asta vrea Maica Domnului: să le cerem mereu ajutorul. Astfel, încet-încet, se vor întări legăturile cu ei, mintea noastra va fi tot mai mult la cele ceresti, si ne vom forma reflexul ca, in pace si in razboi, sa ne indreptam mintea spre Hristos si spre sfintii Lui.

2. Apoi, tot din ajutorul acesta concret al Sf. Ioan, am mai invatat un lucru foarte important. La inceput, gandul de a cumpara fosta manastirea catolica a fost primit de aproape toti cunoscutii, superiorii si colegii cu neincredere si dezaprobare: suma era mare, nu puteam conta decat pe ajutorul financiar a catorva zeci de apropiati (eram inconjurat doar de vreo 30-40 de fii duhovnicesti cand am negociat pretul). Insa, ironiilor si "incurajarilor negative" ale celor care nu credeau ca vom putea reusi vreodata sa cumparam locul acesta, pentru ca eram putini la numar, le-am raspuns povestindu-le o intamplare cu Gheron Iosif: intr-o zi, prin fata curtii chiliei unde se afla cuviosul impreuna cu cei cativa ucenici ai sai, a trecut un cunoscut care l-a zeflemisit un pic: "astia-s ucenicii tai, Iosife?" Insa Gheron a raspuns cu pace:"da, acestia; insa, asa amarati cum iti par, vor schimba peste cativa ani fata Sfantului Munte!". Zambeam, desigur, facand aceasta comparatie, insa voiam sa spun ca, la Dumnezeu, intotdeauna gandul precede fapta, implinirea (vezi Facerea). Cand un gand e bine-placut Domnului, El va pune la indemana si mijloacele de infaptuire, si va gasi si oamenii potriviti. Si s-a vadit ca a fost asa, caci, pentru rugaciunile si entuziasmul celor cateva zeci de fii duhovnicesti, s-a creat o stare de duh (de spirit, daca vreti) care a depasit repede granitele Belgiei si care a atins multe inimi care au ajutat, apoi, material, la infaptuirea concreta a ctitoririi manastirii si parohiei noastre.

3. Prin viata lui, Sf. Ioan ne da o lectie extrem de importanta despre libertate.

In Biserica am invatat ca, pentru ca viata omului sa aiba valoare, el trebuie sa invete sa traiasca liber. Din experienta Sfantului Ioan (precum si a sfintilor din inchisorile comuniste) intelegem insa ca adevarata libertate e cea a Duhului, cea in care omul nu e sclav nici unei determinari launtrice (= nici unei patimi), caci, in afara, el a trait ca rob al unui pagan anii intru care s-a sfintit. Intr-un sens, al restrictionarii pana la anulare a libertatilor exterioare, este o oarecare asemanare intre ce traim si noi azi si ce traia Sf Ioan: ne conduc oameni fara Dumnezeu, care ne impun cum sa gandim, ce sa facem, care batjocoresc si prigonesc credinta noastra. Grija cea mare a Sf. Ioan era sa se roage neincetat ca Domnul sa ii dea har se nevoiasca, sa se despatimeasca, sa rabde smerit toate necazurile si batjocura celor din jur.

4. Solutia data de Sfantul Ioan e esentiala, caci el ne arata un alt mod decat martiriul insangerat de a-L marturisi pe Hristos- acela de a ramane crestin in toate alegerile si atitudinile cotidiene, launtrice si exterioare, de a le primi pe toate ca venind din mana lui Dumnezeu, cu ingaduinta Lui. Ce lupta de ganduri o fi avut si el- ca era om ca noi! Poate nu neaparat impotriva stapanilor turci, dar sigur i-a adus vrajmasul ganduri de genul "dar cand ma va izbavi Domnul din robia aceasta?", " de ce tocmai eu a trebuit sa cad prizonier? de ce tocmai mie sa mi se intample asta?", "dar cat mai trebuie sa stau in mizerie, in grajdul asta, unde-i dreptatea lui Dumnezeu? eu sant credincios, ma rog, postesc, merg la biserica, iar turcii acestia nesuferiti si necredinciosi, in loc sa-i bata Dumnezeu, ma batjocoresc ei pe mine" etc.

5. Mai apoi, cand stapanii musulmani s-au imblanzit, intelegand ca prin robul lor, Ioan, a venit binecuvantare si spor peste cele ale familiei lor, i-au propus sa se mute din grajdul unde locuise impreuna cu animalele intr-o camara mai de cinste. Insa Sfantul a rezistat la alte trei ispite importante:
- a mandriei (putea sa isi spuna; "in sfarsit! si-au dat seama ca datorita rugaciunilor mele le merge bine; merit rasplata lor!");
- a mangaierii psihologice ( a refuzat sa intre in bucuria recompensei omenesti a stapanului turc, preferand sa ramana pana la moarte in grajd, si intrand astfel intru bucuria Domnului Sau, Hristos- vezi Matei 25, 21)
- a confortului (marea ispita a crestinului contemporan, mai cu seama a noastra, a celor din diaspora, ori de cate ori ne ancoram de pamant, si nu de Cer, sacrificandu-ne pana si copiii pe altarul propriului confort).

Asta ramane atitudinea de urmat si pentru noi, cei de azi, atat de framantati de ganduri si de atacuri si provocari dinlauntrul si din afara Bisericii: lupta cu gandurile, pocainta si lupta pentru despatimire, si lupta de a ramane in ascultare de Biserica. Sa luptam sa nu pacatuim, sa nu judecam, si sa apartinem de o comunitate in care sa avem un duhovnic si unde luptam sa devenim una cu ceilalti, dupa porunca Domnului.

5. De mare ajutor poate fi Sf. Ioan si celor care, datorita imprejurarilor, nu pot face parte dintr-o parohie autentica, sau o comunitate oarecare, si sant tentati sa renunte la lupta, la rugaciunea pentru sine si pentru lume. La Dumnezeu, nimic nu se pierde- nici o soapta, nici o lacrima, nici o osteneala spre folosul Bisericii nu e in zadar. Pentru Sfantul nostru, modelul au fost Hristos si sfintii Sai, care au lucrat in ogorul Bisericii fara sa astepte confirmari, mangaieri sau multumiri omenesti. Vedem asta in viata Mantuitorului, citim si in epistolele Sfantului Pavel din epistole: el, care si-ar fi dat si viata pentru ceilalti, de atatea ori a fost tradat si dezamagit de oameni, dar nu a abandonat lupta de a-L propovadui lumii pe Hristos. Si vedeti si la Sfantul Siluan, de pilda, care, dupa multe ore de slujba si de munca, se ostenea sa scrie cateva randuri in fiece zi despre dragostea lui Dumnezeu, avand o singura dorinta: ca macar un singur suflet, citindu-le, poate, intr-o zi, sa se foloseasca! Si, pentru toate astea, Dumnezeu- nu oamenii!-i-a proslavit.
Asa a trait si Sf. Ioan, si asa s-ar cuveni sa traim si noi, avand acest gand: "fac aceasta pentru Hristos! nu pentru tine, nici pentru ei, nici macar pentru mine; ci pentru Hristos!" Si toate vor fi mai usoare.

Pr. Ciprian