3 septembrie

·         Sfantul Remacle

Sfantul Remacle a continuat misiunea de propovaduire a Evangheliei inceputa de Sf. Amand, fiind pe drept cuvant numit « apostolul Ardenilor ». S-a nascut in Aquitania in jurul anului 600. Parintii sai, Albutius si Matrina, detineau un vast domeniu nu departe de Bourges si faceau parte din vechea aristocratie galo-romana. Remacle a avut parte de o copilarie fericita in „villa” romana, casa de la tara unde se produceau toate cele necesare traiului. Sub ascultarea tatalui sau, Remacle s-a ocupat de intretinerea unui mare teren agricol si a dobandit in acest domeniu numeroase cunostinte care s-au dovedit foarte pretioase cand acesta a devenit ctitor de manastiri.

Remarcandu-se prin inteligenta sa, Remacle a fost admis la colegiul episcopal de la Bourges, unde a fost elevul Sf. Sulpice, episcopul orasului.  Terminandu-si studiile, a hotarat sa urmeze chemarea adresata de Dumnezeu si a fost tuns in monahism in manastirea de la Luxeuil, ctitorita de un calugar venit din Irlanda, Sf. Columban. Aici a fost remarcat de Sf. Eloi, care i-a incredintat staretia manastirii Solignac, in apropiere de Limoges, ctitorita de unul dintre mai marii regelui Dagobert I. Timp de doisprezece ani, Remacle a facut sa infloreasca viata monahala in acest colt al Galiei, stabilind noi reguli de vietuire monahala, mai putin severe decat cele ale Sf. Columban.  Asprimilor exagerate, muncii excesive pentru supunerea trupului, autoritatii de netagaduit a staretului – reguli ale Sf. Columban-, Remacle le-a opus masura cea buna, discernamantul si echilibrul intelept. A mentinut pedepsele si canoanele pentru neascultare, insa acestea erau aplicate cu indulgenta. Imbracamintea, regulile alimentare, posturile au fost si ele avute in vedere, cu grija, de noile reguli. Remacle a cerut ca monahii sa fie stabili, sa nu plece dintr-o manastire in alta, semanand tulburarea in obsti. Ascultarile zilnice au fost si ele reinnoite, iar timpul a fost impartit cu discernamant intre slujbe, rucodelie, studiu si odihna. Remacle a fost cu adevarat un om organizat, un organizator innascut.

Intr-una din zile, insa, staretul a fost indepartat de la Solignac, din vointa regelui Dagobert, care a dorit ca acesta sa slujeasca la curtea regala. Acest lucru l-a intristat pe Remacle, care era calugar si cu greu se putea impaca cu viata de la curte. Daca in manastire era usor si firesc sa urmeze calea ascezei, la curte nu putea sa lipseasca de la evenimentele oficiale la care toata lumea trebuia sa asiste, cu mare fast. Mai mult, acolo a trebuit sa in mod constant sa evite intrigile supusilor regelui, sa traiasca in mijlocul calculelor meschine, sa dejoace intrigile ambitioase si sa asiste adesea la spectacolul unei „dreptati” in care tortura tinea cel mai adesea loc de interogatoriu. La curte, moravurile erau altele, iar raporturile sociale erau adesea violente. Pe scurt, Remacle era in mijlocul tulburarii si nu isi dorea decat sa plece de acolo.

A avut aceasta ocazie abia in 638, odata cu moartea regelui Dagobert. Nu l-a urmat atunci, ca Sf. Eloi, pe noul rege Sigebert la curtea de la Metz, ci a preferat sa se intoarca la manastirea Solignac. Insa nu a putut ramane aici mult timp: se vorbisera multe la curte despre calitatile deosebite ale staretului, iar regele Sigebert l-a chemat pentru a-i incredinta o noua misiune: aceea de a fi apostolul padurii Ardenilor.

In acea vreme, „Arduenna sylva” era o padure salbatica, foarte putin cunoscuta si strabatuta doar de cateva drumuri romane, prost intretinute, pe care putini calatori se incumetau sa le strabata. Lupii erau stapanii locului, iar locuitorii satelor traiau aproape in salbaticie, foarte putini dintre ei fiind increstinati. Nu ii ascultau nici pe episcopii locului, pe care ii considerau prea severi. Intr-un astfel de loc avea sa-si petreaca Sf. Remacle tot restul vietii. Regele Sigebert i-a cerut acestuia sa construiasca aici o manastire, pentru ca monahii, vietuind in mijlocul acestui popor salbaticit, sa il aduca la lumina, prin exemplul si viata lor.

Remacle a ales la inceput o mica cotitura a unui rau. Este vorba despre raul Semois, iar locul se numea Congidunum (Cugnon-ul de astazi), in amintirea lui Congidunus, care vietuise acolo cu trei secole inainte. Dupa ce au ridicat un adapost pentru a se proteja de lupi, monahii au construit cateva colibe si apoi o biserica.

Insa la Cugnon pamantul era foarte dur si toate constructiile au fost ridicate cu greu. Vrajmasul, pentru a se opune lucrarii monahilor, a trimis un lup ca sa manance singurul magar pe care il aveau monahii ca sa-i ajute la transportul materialelor de constructie. Remacle, care l-a suprins pe lup, l-a obligat atunci sa ia locul magarului si sa indeplineasca rostul acestuia. Adesea, locuitorii tinutului, impinsi de curiozitate, veneau sa-i vada pe monahii care nu se dadeau inlaturi de la nicio munca dificila, dar care stiau sa ingrijeasca de cele ale sufletului si ale trupului cu atata delicatete. Veneau din ce in ce mai multi, iar Remacle a hotarat atunci sa se retraga din cand in cand in liniste, singur cu Dumnezeu, intr-o pestera pe care o descoperise pe inaltimi, facuta parca pentru rugaciune si contemplatie. Adesea atipea acolo pe un pat de ierburi si savarsea Sf. Liturghie in revarsatul zorilor, pe un altar de piatra.

Aceasta viata impartita intre efortul pentru ridicarea manastirii si linistirea in singuratate a durat pana in 650. In acel an, indata dupa demisia Sf. Amand, clerul si poporul si-au indreptat privirea catre staretul de la Cugnon. Datorita insistentelor lor, Remacle a fost nevoit sa accepte sa fie hirotonit intru episcop de Maastricht, insa pentru putin timp, caci o alta misiune avea sa-i fie incredintata. In 653, Remacle a demisionat si el, lasandu-i lui Théodard conducerea eparhiei.

Sigebert al III-lea, constatand ca alte regiuni din Ardeni ramasesera necrestinate, a hotarat sa construiasca manastiri in aceste locuri indepartate, unde ursii si lupii erau la ei acasa si putini oameni se aventurau sa mearga. Multime de pericole, ale naturii si nu numai, ii amenintau pe putinii calatori care treceau pe acolo.  Atat episcopul de Maastricht, cat si cel de Köln au dorit sa ctitoreasca manastiri in acesta regiune, iar regele s-a hotarat sa le faca pe plac amandurora, infiintand aici doua obsti sub ascultarea aceluiasi staret. Acesta este, bineinteles, Remacle! Apostolul a pornit din nou la drum si a poposit, de aceasta data, pe malurile unui parau numit Warchin. S-a stabilit intr-o poienita unde erau numerosi idoli, un adevarat templu al paganilor. Remacle a daramat idolii si a curatat locul, binecuvantandu-l si numindu-l Malmundarium, „a male mundatum”, adica „curatat de rau”. Asa a fost infiintata manastirea de la Malmedy, in jurul anului 651, pe cand Remacle era inca episcop de Maastricht. Apoi, pornind din nou la drum, nu departe de Malmedy, a gasit un alt loc prielnic pentru infiintarea unei manastiri, pe care l-a numit Stabulum din pricina animalelor care se adaposteau aici. Asa a aparut Stavelot.

In aceasta vreme a avut loc intamplarea care a facut ca numele episcopului sa dainuie peste veacuri in constiinta localnicilor.  In apropierea zilei in care urma sa fie tarnosita biserica manastirii, Remacle a avut o viziune. Chilia i s-a umplut de lumina si un inger al Domnului a aparut si i-a spus: „Remacle, scoala, caci diavolul se indreapta spre manastirea ta, uneltind impotriva ei. Grabeste-te sa-l opresti! Odata ce biserica va fi sfintita, iar Sf. Taine se vor afla pe altar, toate eforturile sale vor fi zadarnice”. Inainte de a porni la drum, Remacle a cerut monahilor sa stranga toata incaltamintea pe care o aveau in manastire si imprejur. A pus-o pe toata intr-un sac imens, iar apoi a plecat sa-l intalneasca pe musafirul nepoftit.

Ajuns in locul numit „Colina dracului”, Remacle a simtit in aer un puternic miros de sulf, cu totul neplacut. Nu s-a indoit ca se afla pe drumul cel bun. A vazut apoi imediat un personaj straniu care se straduia cu toate puterile sa impinga un mare bloc de granit. Era dracul care intentiona sa pravaleasca imensa stanca asupra bisericii la momentul slujbei de sfintire, ca toti preotii si monahii sa moara striviti sub ea. Insa stanca nu se urnea decat cu foarte mare efort, iar el nu se mai incumeta. L-a intrebat atunci pe Remacle cat mai este de mers pana la manastirea Stavelot. Remacle i-a raspuns ca mai este enorm de mers, caci el doar vine de acolo si a rupt atatea sandale pe drum! Spunandu-i acestea, a desertat la picioarele lui sacul plin cu incaltaminte uzata. Atunci dracul s-a gandit ca nu mai are nici timp nici forta pentru a ajunge la sfintirea bisericii si a izbit cu furie in stanca. Aceasta s-a pravalit la vale, despartindu-se in trei bucati care s-au rostogolit pana la Wanne, Waismes si Reichestein. Mult timp de aici inainte in aceste localitati au putut fi vazute niste formatiuni stancoase care purtau denumirea de „stancile dracului”.

Remacle a avut, de asemenea, un rol important in dezvoltarea orasului Liège. Pe vremea sa, acesta era format dintr-o grupare de cateva case. Insa Remacle s-a straduit mult sa impuna traditia unui pelerinaj la capela Sf. Cosma si Damian construita de Sf. Monulfe, iar la scurt timp micul sat a devenit un targ cu 200 de locuitori. De asemenea, dragostea sa apostolica si zelul contra idolilor au fost cunoscute si la Verviers. In acea vreme, nu era acolo decat un sat izolat, cunoscut sub numele de „Summa villa”. Locuitorii sai au fost atat de recunoscatori fata de apostolul lor incat l-au numit ulterior patronul orasului.

Dupa ce a mai vietuit ceva vreme la manastirea Stavelot, Remacle s-a hotarat sa mearga in pelerinaj la Roma, insotit de ucenicul sau Handelin. A adus de acolo particele din moastele Sf. Petru, ca dar pentru manastirea sa, Stavelot, unde s-a stabilit definitiv pana la trecerea sa la cele vesnice, la 3 septembrie 675. S-a stins cu pace in mijlocul ucenicilor lui si a fost inmormantat in biserica pe care o ctitorise. Ulterior, unul dintre urmasii sai la staretia manastirii, Godwin, a mutat moastele sfantului intr-o racla, care se afla si acum in manastirea de la Stavelot. Numeroase minuni au avut loc dupa moartea sa: vindecarea unui paralitic si a altor oameni bolnavi.

Sf. Remacle este pomenit la data de 3 septembrie in eparhia de Liège si la 4 septembrie in cea de Namur. In icoane, este adesea reprezentat insotit de un lup domesticit. Prin rugaciunile sale, sfantul mijloceste in fata tronului lui Dumnezeu pentru rodirea pantecelui si roada cea buna a pamantului. Cateva biserici poarta hramul sfantului: la Ocquier, Marche-en-Famenne, Stavelot, Poupehan, Liège, Spa, Trois-Ponts, Wellin, Verviers, Jupille...O procesiune solemna cu moastele sfantului are loc la Stavelot la fiecare sapte ani.  

Tropar, glasul 1

Apostol al padurilor din Ardeni,
Ai adus tara noastra la lumina cunostintei de Dumnezeu.
Ca episcop, ti-ai pastorit turma cu intelepciune,
Ca apostol, ai rasturnat capistile idolilor.
Ai inaltat sfinte manastiri
Pentru a vesti adevarata credinta in aceste locuri.
Sfinte Remacle,
Slava Celui ce te-a aratat pe tine model al arhiereilor.

5 septembrie

·         Sfantul Bertin

Sfantul Bertin s-a nascut in Coutances, in regiunea Normandia. Inca din prima tinerete, a hotarat sa isi inchine viata lui Dumnezeu si a depus voturile monahale la manastirea Luxeuil, unde l-a cunoscut pe Sf. Omer. Dupa cativa ani de viata in manastire, a mers, impreuna cu alti doi monahi, Bertrand si Mommolin, sa semene Cuvantul Evangheliei in tinuturile din jur. Fiind foarte apreciati pentru lucrarea lor, au fost  chemati la curtea regelui Clotar al II-lea. Dupa perioada petrecuta aici, si-au reluat din nou drumul si s-au reintalnit cu Sf. Omer, care intre timp devenise episcop de Thérouanne. Sf. Omer i-a primit cu mare bucurie pe fratii sai de manastire, care propovaduiau Evanghelia cu mare ravna si aduceau multe roade.

Intr-o zi, un om instarit pe nume Aldroalde a vrut sa doneze Bisericii averea sa. Astfel, castelul din localitatea numita Sithiu sur l’Aa (pe locul actual al orasului Saint-Omer) a fost transformat intr-o manastire, al carei prim staret a fost Mommolin. Cand Mommolin a fost hirotonit episcop de Tournai in 661, Bertin a preluat staretia manastirii, timp de paisprezece ani. Locul, plin de har, a devenit un centru monahal important, caci Bertin si ceilalti monahi au propovaduit credinta crestina de la Dixmunde pana la Anvers. 

Numarul monahilor crestea pe zi ce trece, iar locul incepuse sa devina neincapator. Trebuia construita o alta manastire. Metoda aleasa de Bertin pentru aflarea locului pentru construirea noii manastiri a fost una neobisnuita : s-a urcat intr-o barca, fara vasle, si a lasat-o sa pluteasca in deriva pana cand urma sa intalneasca din nou tarmul. Cand barca s-a oprit la marginea unei poieni, Bertin a inteles ca aici era locul placut Domnului pentru ridicarea manastirii. Insa in curand avea sa fie nevoie de o a treia manastire : Bertin a primit de la nobilul Hérémar un castel la Wermhoult si i-a incredintat ucenicului sau, Sf. Winoch, misiunea de a ridica si a conduce o a treia manastire, inchinata Sf. Martin.

Sf. Bertin a infaptuit si numeroase minuni. Un om bogat, pe numele sau Walbert, cazuse de pe cal direct pe piatra si isi rupsese coastele. Avea dureri in tot trupul, iar viata lui era in pericol. I-a trimis atunci un mesaj lui Bertin, care era duhovnicul sau, rugandu-l sa ii trimita o bautura, pe care sa o binecuvanteze cu semnul crucii. Sf. Bertin i-a trimis atunci, printr-un frate, vinul din biserica, ramas de la Sf. Liturghie. Fratele il atentionase pe Bertin ca nu mai ramasese decat foarte putin din acest vin, insa sfantul i-a raspuns : « Du-te, caci la Dumnezeu toate sunt posibile ; nu ma indoiesc : acest vin poate sa salveze viata fratelui nostru ». Spre mirarea sa, cand a mers sa caute vinul, acesta a gasit o carafa plina cu vin bun. Staretul l-a binecuvantat si i l-a trimis lui Walbert, care s-a vindecat pe data. Drept multumire, acesta doneaza manastirii catunul Poperinghe, care facea parte din domeniile lui si depune el insusi voturile monahale la manastirea Luxeuil.

Tot Sf. Bertin, impreuna cu Sf. Omer, este cunoscut drept ctitorul unei biserici inchinate Maicii Domnului la Sithiu in 663, o biserica care avea privilegiul de a fi independenta de episcopul locului. A construit, de asemenea, si un cimitir crestinesc. Prezenta sa mai este semnalata cu prilejul citirii in public a testamentului Sf. Amand in data de 17 aprilie 675.

Bertin a fost staret timp de cincizeci de ani. La o varsta inaintata, a incredintat staretia manastirii Luxeuil ucenicului sau Rigobert si s-a retras pentru a-si petrece ultimii ani ai vietii in liniste si contemplare a lucrarilor lui Dumnezeu. A adormit intru Domnul la 5 septembrie 698, incarcat de ani, si a fost ingropat in biserica Sf. Martin. Moastele sale au fost ascunse in timpul invaziei daneze, insa apoi au fost expuse spre cinstire. Sfantul Bertin este mijlocitor pentru vindecarea fracturilor. Este cinstit la data de 5 septembrie, in eparhia de Bruges.

7 septembrie

·         Sfanta Maldeberge

Maldeberge, Madelberte sau Mauberte a fost fiica cea mare a Sf. Wadru si Sf. Vincent. Educatia ei a fost incredintata matusii sale, Sf. Aldegonde, care era stareta manastirii Maubeuge. La moartea acesteia, indrumarea tinerei a fost lasata in seama surorii ei mai mici, Adeltrude, care a devenit stareta manastirii. Insa si Adeltrude avea sa treaca curand in lumea dreptilor, iar Maldeberge urma sa devina, la randul sau, stareta a manastirii Maubeuge, misiune pe care o va indeplini timp de noua ani, pana la moartea sa in pace in anul 705. Moastele sale se afla la Liège, in racla Sf. Theodard. O biserica ii este inchinata la Celles in apropiere de Tournai, sfanta fiind venerata in eparhiile de Liège si Tournai, la data de 7 septembrie.

·         Sfantul Hilduart

Inainte de face lucrare de apostolat in Flandra, Hilduart fusese episcop in Franta. A ctitorit o manastire la Dikkelvenne, ce a fost ulterior transferata la Grammont. De aici, si-a desfasurat misiunea in toata regiunea Flandra, crestinand populatiile locale. Este praznuit la data de 7 septembrie, fiind venerat in eparhia de Gand. De asemenea, este protectorul orasului Termonde.

10 septembrie

• Sfantul Théodard

Sfantul Théodard este mai putin cunoscut decat cei doi mari sfinti belgieni contemporani, Sf. Remacle si Sf. Lambert. S-a nascut in timpul domniei regelui Clotaire al II-lea (613-629), fiind de origine galeza si dintr-o familie nobila. A fost crescut sub indrumarea Sf. Ioan Mielul si a ctitorit impreuna cu Sf. Remacle manastirile de la Malmedy si Stavelot. In 653 a fost hirotonit intru episcop de Tongres-Maastricht, pastorindu-si turma pana in anul 657, data martiriului sau.

Hirotonirea intru episcop a fost pentru Théodard un prilej de multe suferinte. Cu mari eforturi, abia a reusit sa opreasca jafurile si invaziile seniorilor in eparhia sa. Indata dupa moartea lui Sigebert, regele Austrasiei, a urmat o perioada de anarhie si lupte pentru tron, caci unul dintre mai marii de la curte, Grimoald, dorea sa preia conducerea regatului, uzurpand pe mostenitorii legali. Acest lucru a determinat interventia lui Clovis al II-lea, regele Neustriei. In timpul acestor lupte interne, cativa seniori au profitat si au jefuit tinutul si in special bisericile. Théodard a protestat, insa nu cu multe rezultate. A hotarat atunci sa mearga sa se planga regelui, insa dusmanii sai i-au intins o cursa pe cale.

In timp ce o banda de talhari s-a napustit asupra episcopului, toti insotitorii sai de drum au fugit. Théodard a ramas insa pe loc, asteptand linistit momentul in care avea sa marturiseasca pe Domnul cu pretul vietii sale. I-a indemnat pe talhari sa se ingrijeasca de sufletul lor, caci Dumnezeu nu va intarzia sa le pedepseasca fapta. Acesta a fost inceputul sfarsitului.

Cuvintele sale nu au reusit insa sa ii imblanzeasca pe raufacatori. Unul dintre ei s-a repezit cu sabia spre pantecele sau, acesta fiind semnalul asteptat de ceilalti, care s-au repezit, la randul lor, spre sfant, cu o multime de lovituri de sabie, dupa care au parasit locul. Unul dintre insotitorii de drum ai episcopului, care nu se indepartase foarte mult de locul martiriului, s-a intors degraba pentru a-i ingriji ranile. Apoi a alergat spre o ferma din apropiere pentru a cere ajutor. O tanara slujnica, lasand lucrul sau, a alergat degraba sa-l ajute pe cel ranit. Era insa prea tarziu, caci episcopul isi daduse sufletul in mainile Domnului ! Toate acestea s-au intamplat in padurea de la Biwalt, nu departe de Spire.

Seara, deoarece slujnica nu isi indeplinise norma de lucru pentru acea zi, stapana sa a inceput sa o bata, neascultand nicio scuza. Insa Domnul a luat partea tinerei care alergase in ajutorul sfantului sau, iar stapana fermei a orbit pe loc. Toata lumea din casa a alergat imediat la strigatele sale. Cu totii au recunoscut aici mana lui Dumnezeu si au indemnat-o sa se roage episcopului martir. Femeia a ingenunchiat atunci langa trupul sfantului, si-a marturisit greseala si a cerut cu umilinta iertare. Si-a recapatat pe data vederea, iar ca semn de recunostinta a donat atunci un teren in apropiere unde sa fie ingropate moastele sfantului. Indata ce s-a aflat aceasta noua minune, numerosi suferinzi au inceput sa vina in pelerinaj la mormantul sfantului, vindecandu-se de ranile trupesti si sufletesti. Sf. Lambert a mutat ulterior moastele Sf. Théodard la Liège.

Sf. Théodard este praznuit la data de 10 septembrie, in eparhia de Liège. O biserica ii este inchinata la Biercée, in apropiere de Thuin.

Tropar

Arzand de dragostea catre Domnul Hristos,
Ti-ai pastorit turma cu intelepciune.
Si fara teama de raufacatori
Ai aparat Sfanta Biserica.
Pentru aceasta ai primit cununa vesnica
Astazi, sfinte martire Théodard, roaga-te pentru noi
Cei ce-ti cantam imne de biruinta.

• Sfantul Eunuce

A fost episcop de Tournai, la jumatatea sec. al VIII-lea. Este praznuit la data de 10 septembrie.

11 septembrie

·         Sfanta Vinciane

A se vedea Sf. Landoald, 20 martie.                                                                                          

12 septembrie

·         Sfantul Guidon

Sfantul Guidon (sau Gui) este foarte cunoscut in capitala Belgiei. Cel care a fost denumit « saracul din Anderlecht » s-a nascut in anul 950, intr-un sat in apropiere de Bruxelles.  Parintii sai erau tarani saraci, insa plini de virtuti, iar Guidon a muncit inca de mic ca ingrjitor de animale la ferma unor oameni bogati. S-a remarcat prin bunatate, evlavie si mila fata de cei lipsiti. Intr-o zi, un preot din Laeken l-a apreciat pentru virtutile sale si i-a incredintat slujirea de paraclisier.

Insa un negustor din Bruxelles i-a sugerat ca ar putea sa faca mult mai multa milostenie daca ar fi mai bogat si l-a convins sa ocupe impreuna de vanzarea de marfuri. Guidon si-a cheltuit astfel toata averea…pe un vapor care a naufragiat in Sena. A inteles atunci ca acest tip de viata nu este pentru el si s-a intors la slujirea sa din biserica Maicii Domnului din Laeken.

Dupa un timp, a plecat la Roma pentru a se inchina la mormantul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel. Acolo l-a intalnit pe Wondedulf, preot al bisericii din Anderlecht si impreuna au mers pana la Ierusalim. Preotul a murit in timpul calatoriei si i-a incredintat inelul sau de aur lui Guidon. Acesta s-a intors la Anderlecht, unde a murit la data de 12 septembrie 1012, din cauza unei dizenterii.

Numeroase minuni s-au savarsit la mormantul sau : intr-o zi, un cal care galopase peste mormantul sau a murit in chinuri ; pentru a evita repetarea situatiei, stapanul calului a pus sa se inconjoare mormantul cu un gard. Insa cei doi tarani care se ocupau de montarea gardului si-au permis sa faca glume de prost gust pe seama « batranului, putrezit demult, pe care vrem sa-l impiedicam sa fuga de acolo ». Cei doi au murit subit in zilele urmatoare. Lumea a inteles care acolo se afla un om placut lui Dumnezeu si mormantul a devenit curand un loc de pelerinaj. In jurul lui s-a construit un paraclis inchinat Maicii Domnului, care a fost inlocuit de  o biserica in 1076. Chiar si apa cu care s-au spalat moastele sfantului in timpul mutarii lor s-a dovedit a fi facatoare de minuni.

Sfantul Guidon este invocat pentru vindecarea bolilor la copii, convulsii si colici. Este protectorul grajdurilor, al paracliserilor, al birjarilor etc. Este praznuit la data de 12 septembrie, iar in lunea Rusaliilor are loc in Anderlecht o procesiune in cinstea sa. In afara de Anderlecht, Sf. Guidon ii este inchinata o capela la Isières, in apropiere de Ath. Este venerat in eparhia de Malines.

Tropar

Cinstit fiu al plaiurilor noastre,
Smerit taran al  pamanturilor belgiene
Ti-ai lasat bunurile pamantesti
Pentru a pleca in Israel,
Iar astazi te bucuri in Ierusalimul ceresc.
Pe tine te rugam, Sfinte Guidon,
Roaga-te pentru sufletele noastre.          

17 septembrie

·         Sfantul Lambert

Asasinarea Sf. Théodard [a se vedea 10 septembrie] de catre o banda de talhari a reusit sa semene teroarea in orasul episcopal, Maastricht. Nu era usor sa se gaseasca un om care sa aiba suficienta putere si curaj sa lupte cu oamenii fara credinta care nu se dadeau in laturi de la nimic pentru a face rau preotilor crestini. Dupa indelungate deliberari, poporul a ales ca episcop un tanar de douazeci si unu de ani, care avea sa devina unul dintre cei mai indragiti apostoli ai Belgiei.

Acesta s-a nascut la Maeastricht in 636, intr-o familie pe cat de evlavioasa pe atat de celebra, care daduse multi functionari in administratia regatului franc si care era crestina de mai multe generatii. Tatal sau se numea Aper, iar mama sa Hérisplende. Fiind foarte ascultator si evlavios, Lambert a iubit de mic rugaciunea si studiul, iar parintii lui l-au incredintat lui Landoald, hirotonit in aceasta eparhie de catre Sf. Amand. Aper i-a trimis pe fiul si profesorul sau la Wintershoven, in apropiere de Saint-Trond, unde avea o casa de vara si unde a pus sa se construiasca o biserica. Se spune ca muncitorii care construiau biserica nu mai aveau apa de baut, in afara unei balti, din care puteau lua tot felul de boli. Cuprinsi de mila, Landoald si Lambert au inceput sa se roage si indata a rasarit un izvor de apa limpede, chiar in acele locuri inconjurate de mlastini murdare.

Cand Sf. Théodard a fost ales episcop de Maeastricht, Lambert a fost primit la episcopie pentru a se deprinde acolo cu viata eclesiastica. In ciuda tineretii sale, a fost foarte admirat de cei mai in varsta, in special pentru blandetea, modestia si milostenia sa. Episcopul l-a apreciat atat de mult incat si-a exprimat inca din timpul vietii dorinta ca Lambert sa fie succesorul sau. Dupa moartea martirica a Sf. Théodard, populatia orasului Maestricht l-a ales in unanimitate ca nou episcop pe Lambert, in ciuda tineretii sale. S-a cerut si consimtamantul regelui Hilderic : acesta il cunoastea bine pe Lambert si auzise de virtutile sale, astfel incat nu a facut decat sa confirme alegerea facuta de popor. Intreg orasul s-a bucurat atunci. Singurul care nu impartasea aceasta bucurie era …. Lambert insusi, care se temea de asumarea unei responsabilitati atat de mari la numai douazeci si unu de ani ! A protestat, s-a rugat sa nu fie numit, s-a suparat, insa degeaba : insistentele oamenilor au fost atat de mari incat nu a mai avut ce sa faca si a acceptat sa fie hirotonit intru episcop.

Prima grija a lui Lambert, odata devenit episcop, a fost aceea de a face slujba de inmormantare a predecesorului sau si de a-i aduce trupul pe teritoriul eparhiei. S-a dus el insusi la locul martiriului, unde Théodard se bucura deja de mare cinste. A trebuit sa recurga la autoritatea regala pentru a putea muta moastele sfantului, caci localnicii s-au opus energic. Lambert a mutat astfel moastele Sf. Théodard la Liège, care nu era pe atunci decat un mic orasel unde episcopii de Maestricht detineau o casa, langa paraclisul inchinat Sf. Monulfe. La scurt timp, Lambert a participat la o alta mutare de sfinte moaste : Atbert, episcopul de Cambrai, l-a invitat sa participe la slujba de mutare a moastelor Sf. Vaast. S-au savarsit atunci numeroase minuni, printre care si vindecarea Sf. Omer, episcop de Morins, care fusese orb.

Intorcandu-se la Maestricht, Lambert a dat dovada de multa ravna in indeplinirea indatoririlor episcopale. Se bucura de darul cuvantului, iar pana si pacatosii cei mai inraiti nu puteau sa nu fie miscati de chemarile sale la pocainta : ii hartuia, nu ii lasa sa se « odihneasca » in starea lor de pacat. A fost un om al rugaciunii si al studiului, facand si numeroase milostenii. De asemenea, a fost foarte aproape de credinciosi, statea mereu in mijlocul lor, inclusiv la masa.

Regele insusi l-a apreciat foarte mult pe Lambert, pe care il numea “parinte” (desi, avand in vedere varsta lor, lucrurile stateau mai degraba invers) si intr-una din zile a hotarat sa mute casa regala la Maestricht, pentru a fi mai aproape si pentru a se bucura de indrumarile episcopului. Din nefericire, in acele vremuri, regii, desi erau iubiti de popor, nu erau foarte eficienti in a-si conduce regatele si cel mai adesea adevarata administrare a tarii era in mainile altor dregatori de la palat. Unul dintre acestia, Ebroïn, care conducea cu autoritate regatul Neustriei, era urat de popor, din cauza tiraniei si a cruzimii sale. Pentru o scurta vreme, a fost indepartat de la conducere si exilat intr-o manastire. Insa revenit la putere si acaparand puterea in intreg regatul franc dupa moartea lui Hilderic al II-lea, nu a incetat sa isi indrepte razbunarea inclusiv asupra episcopilor care criticasera cruzimea sa si pe care ii considera responsabili pentru exilul sau. Ebroïn a semanat nelinistea in orasul episcopal, i-a ordonat lui Lambert sa isi lase slujirea sa de episcop si a numit in locul sau pe un impostor, Faramond, care era mai degraba un lup decat un adevarat pastor al turmei sale.

Lambert a trebuit sa paraseasca asadar Maestricht, in lacrimile poporului, care l-a insotit pe drum si nu se incumeta sa il lase sa plece. S-a retras la manastirea Stavelot, bucurandu-se ca are totusi acum mai putine responsabilitati si isi poate dedica timpul rugaciunii, nemaiputand fi de folos credinciosilor direct prin cuvantul sau si prin faptele sale de milostenie. A ramas la Stavelot sapte ani, fiind primit si ingrijit aici cu bucurie de catre calugarii care nu incetau sa il considere episcopul lor. Cu greu a reusit sa faca in asa fel incat sa fie considerat de ceilalti un simplu calugar si sa fie lasat sa urmeze ascultarile obisnuite in manastire.

O anecdota circula despre felul in care Lambert a urmat ascultarile obisnuite in manastire, nefacand exceptie de la ele pentru ca era episcop : intr-o noapte, trezindu-se sa mearga sa se roage in biserica, si-a scos sandalele din picioare pentru a nu face zgomot, insa din greseala una i-a cazut din maini. Zgomotul i-a trezit pe ceilalti calugari. Atunci s-a auzit vocea staretului : « Cel care i-a deranjat astfel pe fratii sai din somn sa mearga sa se roage langa cruce ». Intre paraclis si chilii se afla intr-adevar o cruce de piatra, unde erau trimisi aceia care greseau sau ieseau de sub ascultare. Lambert s-a supus imediat. Era insa iarna. Era foarte frig, iar zapada care cadea incontinuu l-a acoperit aproape in totalitate pe episcopul care ingenunchiase la rugaciune. Cand s-a auzit toaca pentru utrenie, ceilalti calugari au observat ca Lambert nu era la locul lui obisnuit. Staretul a avut atunci o presimtire : oare nu fusese chiar episcopul acela care facuse zgomot in timpul noptii ? Au pornit in cautarea lui si l-au gasit langa crucea de piatra, aproape transformat in om de zapada. Staretul s-a aruncat in genunchi si i-a cerut iertare. Insa Lambert i-a spus ca nu are pentru ce sa-si ceara iertare, caci nu si-a facut decat datoria.

Insa exilul lui Lambert nu avea sa dureze pana la moartea sa, caci epoca de glorie a lui Ebroïn era pe sfarsite. Adesea tiranii au parte de o moarte crunta si acesta a fost si cazul sau : un nobil din Neustria, pe care Ebroïn il jefuise de toate bunurile sale, l-a asteptat intr-o zi la iesirea din biserica cu pumnalul pentru a-si exprima intr-o serie de lovituri ranchiuna care il stapanea. Scapand de tiran, regatul franc urma sa fie administrat de catre Pepin de Herstal, nepot al Sf. Arnulf si fiu al Sf. Begge. Falsul episcop Faramond, intelegand ca nu fusese sprijinit pana atunci decat de puterea tiranica a lui Ebroïn, nu a asteptat prea mult pana sa fuga de la locul sau. Luand cu el bunurile bisericii, a disparut pentru a nu mai aparea niciodata in acele locuri. Pepin de Herstal a trimis atunci la Stavelot o delegatie formata din preoti, pentru a-l aduce inapoi cu mare cinste pe episcopul de drept.

Lambert si-a reluat lucrarea pastorala cu si mai mare ravna si a restabilit ordinea si disciplina in eparhia sa. Fara indoiala, in decursul retragerii sale la manastire, se invrednicise si de alte daruri de la Dumnezeu. A continuat sa fie indrumatorul bogatilor si purtatorul de grija al sarmanilor. Insa in afara faptelor sale de milostenie, este la fel de cunoscut si pentru calatoriile sale misionare : incepand cu anul 692, a mers deseori in Taxandria (Limbourg), unde se aflau ultimele asezari pagane. Uneori indraznea sa ii intarate pe pagani, rasturnand in prezenta lor idolii si altarele lor. Insa cel mai adesea, reusea sa ajunga la inimile lor prin frumusetea cuvantului sau si astfel aveau loc convertiri la crestinism pe cale pasnica. A ajuns in calatoriile sale misionare pana la ocean, pana la locul de varsare al Meusei, unde locuiau batavii si frizonii. L-a intalnit acolo pe Sf. Willibord si, impreuna, au adus la crestinism numerosi pagani din randul batavilor. Bastinasii le-au pastrat amintirea si pe locul unde se intalnisera cei doi sfinti au construit o biserica. De asemenea, se pare ca Sf. Lambert a trecut si prin orasul Malines, care il cinsteste astazi ca pe unul dintre sfintii sai patroni.

Desi a avut relatii excelente cu Pepin de Herstal, administratorul regatului, Lambert nu a ezitat sa il critice oridecateori gresea. Pepin era casatorit de mult timp cu Plectrude si aveau impreuna doi copii. Insa intr-o zi a cunoscut-o pe tanara Alpaïde, s-a indragostit de ea si a lasat-o pe sotia sa legitima. Lambert l-a cautat atunci si i-a spus ca nu i se cuvine sa traiasca cu o alta femeie. Nu a reusit sa il aduca pe Pepin pe calea cea buna, insa si-a facut atunci o dusmanca de temut.

Alpaïde avea un frate numit Dodon, care avea un castel nu departe de Jupille, si care indeplinea functii mari la curtea lui Pepin. Dodon a incercat mai intai sa il faca pe Lambert sa cedeze si sa tina partea surorii sale. Insa fiindca episcopul nu se clintea din dreptate, a poruncit celor doi nepoti ai sai, Galle si Réalde, sa isi adune cativa prieteni in cele rele si sa jefuiasca pamanturile bisericii, in speranta ca acesta se va indupleca atunci cand va vedea cele intamplate.  Lambert s-a intristat foarte tare, insa nu s-a clintit din hotararea sa. Lucrurile s-au complicat si mai tare atunci cand doi nepoti ai episcopului, Pierre si Andolet, au hotarat sa ia partea unchiului lor. Au adunat si ei o mica trupa, cu care au luptat impotriva celei a lui Dodon si i-au ucis astfel pe cei doi nepoti ai acestuia. Dodon s-a maniat puternic si a decis ca a venit momentul sa puna capat acestei istorii. Profitand de un moment in care Pepin insusi era suparat pe Lambert pentru ca acesta nu binecuvanta noua sa casatorie, Dodon si-a trimis banda de ucigasi la Liège unde se afla Lambert. Pierre si Andolet si-au luat armele, hotarati sa opuna rezistenta. Insa Lambert le-a spus ca orice rezistenta este inutila in fata unei grupari atat de numeroase si ca este cu mult mai cinstit sa moara crestineste, primind cununa martiriului.

Plini de manie, oamenii lui Dodon i-au omorat pe cei doi tineri, precum si pe toti preotii si slujitorii care se aflau atunci in casa episcopala si apoi l-au descoperit pe episcop rugandu-se in altarul paraclisului. La 17 septembrie 696, episcopul Lambert a primit cununa martiriului, fiind strapuns cu sulita. Prietenii sai, care au scapat masacrului, s-au grabit sa puna la adapost trupul sau, mutandu-l la Maestricht, in biserica Sf. Petru.  Mai tarziu, sfintele moaste au fost mutate de catre Sf. Hubert chiar pe locul martiriului, pe care Domnul l-a facut cunoscut prin numeroasele minuni care au avut loc acolo.

Ucigasii nu au sfarsit deloc bine : au inceput sa se certe intre ei pentru impartirea castigurilor de pe urma masacrului si s-au omorat intre ei. Dodon a sfarsit si el in chinuri, in urma unei boli de stomac. Iar Pepin, dupa ce a avut un fiu cu Alpaïde, cel care avea sa devina celebrul Charles Martel, eroul de la Poitiers si bunicul lui Charlemagne, s-a impacat cu sotia sa legitima, Plectrude. Alpaïde s-a retras la manastirea de la Orp, unde s-a cait pentru pacatele sale.

Sfantul Lambert este patronul orasului Liège. Este cinstit in eparhiile de Liège, Namur, Malines si Tournai, la data de 17 septembrie. Moastele sale se afla in biserica Sf. Petru si Pavel din Liège. In jur de 150 de biserici din Belgia au hramul Sf. Lambert: cele mai cunoscute sunt la Liège, Chapelle-Saint-Lambert si Soumagne. Un pelerinaj este organizat in cinstea sa, anual, la 15 august, la Cerfontaine.

Tropar

Cinstite episcope Lambert, ai propovaduit
Cuvantul de viata facator al Domnului
Si ai aratat moartea venita prin pacat
Fara a te teme de aroganta celor puternici.
Ai fost pentru turma ta un bun pastor
Dandu-ti viata pentru ea, ca martir.
Pe tine, Sfinte Lambert, te rugam
Roaga-te si pentru sufletele noastre. 

20 septembrie

• Sfantul Materne

Conform uneia dintre traditii, Sf. Materne a fost ucenicul Sf. Petru si unul dintre cei 72 de apostoli apropiati ai lui Hristos, chiar fiul vaduvei din Nain, inviat de Mantuitorul. O alta traditie plaseaza viata Sf. Materne in sec. III, odata cu inceputurile Bisericii in Nordul Galiei, insa cu siguranta aici este confundat cu un alt Sf. Materne, originar din Lombardia, care a trait la sfarsitul sec. III si s-a bucurat de mare cinste din partea Sf. Imparat Constantin cel Mare, participand la sinoadele locale de la Arles si Roma (313-314). Tinem aici mai mult de prima traditie.

Intre anii 42 si 52 trei misionari au fost trimisi de la Roma sa evanghelizeze tinuturile Galiei de Nord : este vorba despre Sf. Euchère si cei doi frati mai mici ai sai, Valeriu si Materne. Destinatia lor a fost orasul Trèves, cel mai mare si mai bogat oras din Galia Belgica. Cei trei frati si-au inceput lucrarea cu o ravna foarte mare, pe care nu au reusit sa o stinga nici coruptia romanilor si nici idolatria bastinasilor. De mai multe ori Euchère, care s-a ridicat impotriva cultului pagan si a afirmat cu curaj ca Iisus Hristos este singurul vrednic de a fi cinstit drept Dumnezeu, era sa fie omorat cu pietre. Deseori au fost alungati din oras, insa nu si-au pierdut niciodata curajul : au asteptat rabdatori momentul ales de Dumnezeu pentru a-Si arata puterea Sa si a face ca paganii sa vina la dreapta credinta, in numar mare.

Un astfel de moment a fost o intamplare minunata din viata Albanei, vaduva unui mare senator roman. Domnul a vindecat pe fiul acesteia, pentru rugaciunile lui Euchère, si Albana a dorit sa imbratiseze credinta crestina. Vestea cea buna s-a raspandit in tot tinutul si tot mai multi au dorit sa primeasca Botezul crestin.

Dupa 23 de ani de lucru misionar si o viata plina de virtuti, Sf. Euchère s-a stins in pace la Trèves. Fratele sau Valeriu i-a urmat ca episcop, iar dupa 15 ani numarul crestinilor din eparhie ajunsese deja mai mare decat cel al paganilor. Materne i-a urmat lui Valeriu si, in ciuda varstei sale destul de inaintate, acesta a dorit sa extinda lucrarea misionara si sa mearga si in alte parti sa propovaduiasca Evanghelia.

Din punct de vedere politic, era o perioada relativ calma pentru crestini. Roma era preocupata sa-si apere frontierele de la Rhin si nu se gandea la persecutii impotriva crestinilor, care se bucurau de o libertate relativa in Galia de Nord. Materne a putut sa-si reinceapa astfel calatoriile misionare, coborand pe Moselle si pe Rhin, ducand vestea cea buna in satele rasfirate de-a lungul acestor doua rauri. Scopul sau era sa ajunga la Köln, in tinuturile ubienilor, unde unul dintre ucenicii sai, Sf. Paulin, murise ca martir, marturisind pe Hristos cu pretul vietii. Materne a construit in acest oras lacase de cult si a hirotonit preoti care sa se ingrijeasca mai departe de indrumarea credinciosilor. Apoi s-a indreptat spre vest, catre tongri, a caror resedinta, care poarta si astazi numele de Tongres, era o cetate vestita, la intersectia a patru mari drumuri militare catre Bavai, Köln, Arlon si Nimègue. A ajuns astfel pe teritoriul de astazi al Belgiei si asa a inceput evanghelizarea acestei tari.

Roadele nu au intarziat sa se arate. Materne a construit la Tongres un paraclis in cinstea Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, acesta fiind primul paraclis inchinat Maicii Domnului in afara arcului alpin. A pus aici bazele a ceea ce avea sa devina mai tarziu episcopia de Maestricht si Liège. De aceea in vechile icoane este reprezentat tinand in mana o biserica cu trei turnuri – Trèves, Köln si Tongres – cele trei mari etape din misiunea sa apostolica.

De la Tongres, Materne a coborat pe Meuse si a strabatut acele tinuturi salbatice, unde nu se aflau decat cateva case rasfirate prin padure. In trei locuri casele erau mai adunate, formand mici asezari : la Namur, Maestricht si Dinant. Materne le-a vizitat pe fiecare si a construit in fiecare un mic paraclis, la poalele stancilor. La Namur, este vorba de locul unde se afla astazi biserica Sf. Materne, la poalele citadelei. Mergand apoi mai departe pe firul Meusei, a construit capele in locurile unde se afla astazi orasele Walcourt si Ciney.

La Ciney a avut loc intr-o zi o intamplare minunata. Cei cinci fii ai unui om bogat, proconsulul sau guvernatorul cetatii, faceau o plimbare pe cai in imprejurimi. La un moment dat, caii au inceput sa se agite si s-au indreptat in goana catre lacurile si mlastinile de la Halloy. In ciuda tuturor eforturilor, animalele nu puteau fi stapanite. Disperati, fiii proconsulului s-au rugat atunci Dumnezeului lui Materne iar caii s-au linistit si s-au oprit exact la tarmul lacului. Conform unei alte versiuni, cei cinci s-ar fi inecat in lac si au fost readusi la viata de catre Materne, lucru care a determinat convertirea intregii familii la adevarata credinta. In semn de recunostinta, guvernatorul a donat un teren pe care a fost construita o biserica. Aceasta intamplare este la originea blazonului cu cinci capete al orasului Ciney si atesata prezenta Sf. Materne in tinutul Condroz si la Walcourt, unde acesta a realizat o icoana a Maicii Domnului, pe care a asezat-o intr-un paraclis inchinat ei, ridicat pe colina care domina valea raului Eau d’Heure.

Prezenta Sf. Materne este atestata si la Leffe si la Foy-Notre-Dame, el fiind intemeietorul bisericilor din zona. La Huy, de asemenea, a savarsit numeroase minuni, nefiind boala sufleteasca sau trupeasca pe care acesta sa nu poata sa o vindece. S-a remarcat peste tot prin ravna sa pentru a-i aduce pe ceilalti pe  calea mantuirii, prin smerenia si simplitatea sa, prin blandete, bunatate si putinul cu care se multumea.

Intorcandu-se la Köln dupa patruzeci de ani de apostolat, fiind aproape centenar, Materne a primit rasplata slujitorului credincios si in anul 130 a adormit in pace intru Domnul, alaturandu-se celorlalti doi frati ai sai, Euchère si Valeriu. Trèves, Köln si Tongres si-au disputat dreptul de a pastra moastele sfantului, pana la urma acestea ramanand la Trèves.  Sfantul Materne este cinstit in eparhiile de Liège si Namur. Particele din moastele sale se afla astazi la Tongres, Liège si Trèves. Printre bisericile care ii sunt inchinate se numara cea din Walcourt si mica biserica Sf. Materne din Namur.

Tropar

Ucenic al Sfantului Petru,
Ca si acesta, neobosit in lucrarea apostolica,   
Ai strabatut, Sfinte Materne, tinuturile Belgiei
Pentru a lumina tenebrele paganatatii.
I-ai inviat pe cei cinci fii ai guvernatorului
Aratand prin aceasta minune
Ca Hristos este singurul Dumnezeu adevarat.
Pentru aceasta te rugam, Sfinte Materne,
Roaga-L pe Hristos sa mantuiasca sufletele noastre.

21 septembrie

·         Sfantul Gerulphe

Sf. Gerulphe este cinstit la Drongen, in apropiere de Gand. Fiu al unei familii nobile, Gerulphe a mers intr-un pelerinaj la manastirea Mont-Bladin, la Gand, iar la intoarcere a poposit si in biserica Maicii Domnului de la Drongen. Era insotit de unchiul sau. Dintr-un motiv necunoscut, unchiul sau l-a lovit violent cu sabia. Calul sau s-a intors singur acasa si l-a condus ulterior pe tatal lui Gerulphe la locul unde fiul sau se afla in agonie. A fost ingropat pe mosia familiei de la Mérendrée si a devenit ocrotitorul orasului Drongen. Troparul unui martir. Este praznuit la data de 21 septembrie. 

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase miluieşte şi ne mântuieşte pe noi!

Amin!

Prezenta traducere este publicată cu acordul autorului volumului Saints et saintes de la Belgique au premier millénaire, J.P. Hamblenne