4 aprilie

·         Sfântul Hildebert

Sfântul Hildebert, stareţ al mănăstirii Sfântul Petru din Gand, a fost ucis de un nebun mânios în anul 752. Este mijlocitor împotriva crizelor de mânie şi apărător faţă de persoanele cuprinse  de mânie. Este cinstit la data de 4 aprilie.

9 aprilie

·         Sfânta Waudru

Sfânta Waudru provine dintr-o întregă familie de sfinţi, între care se numără:  bunica Bertille, bunicul Walbert, soţul Vincent, sora Aldegonde, fii Landry şi Dentelin, fiicele Maldeberge şi Adeltrude. Dintre toţi, numai primii doi nu au trăit pe teritoriul Belgiei.

Sfânta Waudru s-a născut în Hainaut, din părinţi nobili şi virtuoşi. A fost nepoata lui Gundoald, slujitor de încredere al regelui Clotaire al II-lea. Evlavioasă încă de mică, Waudru nu mergea la baluri şi petreceri, ci prefera să se retragă în singurătate pentru  a se ruga şi a participa la Sfânta Liturghie. Împotriva voii sale a fost măritată cu Madelgaire, conte de Hainaut. Şi deşi nu a acceptat această căsătorie decât ca ascultare faţă de părinţii săi, a fost o soţie şi o mamă foarte bună. A avut mare grijă de copii şi i-a obişnuit de mici cu faptele de milostenie, pe care le făcea în prezenţa lor, faţă de cei săraci. S-a îngrijit în mod deosebit de văduve şi orfani şi de câte ori putea îi vizita şi pe cei din temniţe.

Fiul său Dentelin nu a trăit foarte mult. Însă ceilalţi trei copii au crescut alături de ea până la vârsta majoratului, când au intrat la mănăstire. Tot atunci, cei doi soţi au decis împreună să se despartă şi să intre fiecare la mănăstire. Madelgaire a fost tuns în monahism cu numele de Vincent, primind ascultare de la sfântul Aubert, episcop de Cambrai, să meargă în mănăstirea Haumont (în nordul Franţei).

Waudru s-a călugărit, de asemenea, şi urmând sfaturile sfântului Ghislain, a pus să se construiască o casă într-un loc izolat numit Château-Lieu, pe o colină, unde se află în prezent oraşul Mons. Însă găsind că această casă este mai mult decât are nevoie, s-a retras pentru şi mai mari nevoinţe într-o mică chilie. O decizie înţeleaptă de altfel, căci în noaptea când a părăsit acea casă s-au dărâmat zidurile! Waudru s-a dăruit unei vieţi de rugăciune, post şi contemplare a lucrărilor lui Dumnezeu. Averile sale, care nu erau puţine, au fost împărţite săracilor. În timp, a fost înconjurată de ucenice şi astfel s-a format acolo o obşte de monahii. În jurul mănăstirii avea să se formeze ulterior oraşul Mons.

Vrăjmaşul, furios, îi pricinuia multe atacuri. Fie îi aducea aminte de comodităţile vieţii sale de dinainte, fie îi inspira gânduri de deznădejde. Uneori i se arăta sub forma unui tânăr chipeş, pe care sfânta îl îndepărta la simpla pronunţare a numelui lui Iisus. Adesea primea vizita surorii sale, Aldegonde, care era stareţa mănăstirii de la Maubeuge. Aceasta, văzând în ce sărăcie trăieşte sora sa, i-a propus să o ia cu ea la Maubeuge, unde i-ar fi fost mai uşor. Însă Waudru i-a spus că Însuşi Domnul venise în această lume într-o iesle şi nu se cuvine ca ea, lucrul mâinilor Sale, să caute o viaţă mai comodă.

Câteva minuni au fost săvârşite de sfânta Waudru încă din timpul vieţii sale, total închinată lui Dumnezeu şi aproapelui. Într-o zi pe când îşi număra banii ca să poată răscumpara un prizonier a văzut cum suma s-a dublat în mâinile ei, din mila lui Dumnezeu, fiindu-i suficientă pentru scopul propus. Altă dată, i s-a făcut milă de un om care suferea şi trupeşte, din cauza unei boli care îi slăbea puterile, şi sufleteşte, din cauza numeroaselor atacuri ale vrajmaşului. O primă vindecare a avut loc în urma rugăciunii celor două surori, Waudru şi Aldegonde, când vrăjmaşul şi-a încetat uneltirile. În ceea ce priveşte boala trupească, bărbatul s-a vindecat numai în urma rugăciunilor lui Waudru: sfânta şi-a pus mâna pe capul lui, făcând semnul crucii, şi omul s-a întors acasă perfect sănătos. Altă dată, sfânta Waudru a vindecat nişte copii în suferinţă, aflaţi pe patul morţii.

Sfânta a adormit întru Domnul la data de 9 aprilie 986, trupul său fiind îngropat în mica mănăstire, care a fost ulterior transformată în colegiu. Cinstitele sale moaşte se află la Mons, într-o raclă care este purtată în procesiune anuală de praznicul Sfintei Treimi. Sfânta Waudru este protectoarea oraşului Mons şi este mijlocitoare pentru vindecarea de bolile de piele. Este cinstită la data de 9 aprilie, în eparhia de Tournai. La Castiaux, în apropiere de Mons, se află un izvor al sfintei Waudru, a cărui apă este vindecătoare de boli. Numeroase biserici îi sunt închinate la Nodebais, Maffle, Ciply, Frameries şi, bineînţeles, la Mons, unde o superbă colegială îi poartă numele.

Tropar

Asemenea unui măslin plin de roade,
Cinstită maică Waudru,
Ai crescut în grădina Domnului.
Ţi-ai arătat curajul în numeroase lupte
Şi ai luminat ţinutul Hainaut.
Pentru aceasta strigăm către tine:
Roagă-te lui Dumnezeu cel Atotputernic
Pentru mântuirea sufletelor noastre.

10 aprilie

·         Sfântul Macarie

Un sfânt din Orient a venit cu o misiune în Belgia, în secolul X, ca dovadă că Biserica era încă unită: acesta era nici mai mult nici mai puţin decât patriarhul Antiohiei, Macarie!

Macarie era armenian de neam, fiu al Mariei şi al lui Mihai şi finul unui alt Macarie, numit Macarie cel Mare, care a fost, de asemenea, patriarh al Antiohiei. În tinereţe, Macarie s-a bucurat de apropiata îndrumare a naşului său, care i-a servit drept exemplu mai ales în ceea ce priveşte dobândirea virtuţilor. Iar când patriarhul Antiohiei şi-a simţit sfârşitul aproape, şi-a exprimat public dorinţa ca finul său să devină patriarh în locul său. Deşi încă tânăr şi cu un trup firav, Macarie era însă înzestrat cu toate virtuţile necesare unei asemenea slujiri, iar membrii sinodului l-au ales în unanimitate patriarh, în locul lui Macarie cel Mare.

Sfântul s-a făcut remarcat îndeosebi prin milostenia sa – numeroşi săraci îi treceau pragul casei zilnic -, prin darul lacrimilor – Macarie vărsa foarte multe lacrimi, îndeosebi pentru întoarcerea inimii păcătoşilor către adevărata pocăinţă – şi prin săvârşirea de minuni, căci bolnavii care mergeau la el pentru rugăciune se întorceau vindecaţi. Îi combătea în special pe aceia care, fiind orgolioşi, îşi cheltuiau averea pe haine scumpe şi li se făcea pildă purtând veşminte de om simplu. Începuse să treacă peste tot drept un sfânt, iar Macarie s-a temut să nu fie biruit de patima slavei deşarte. Pentru aceasta, a hotărât să lase slujirea de patriarh ucenicului său Eleuterie, iar el a plecat din ţară.

A mers mai întâi în Ţara Sfântă, în pelerinaj la locurile unde Hristos a biruit moartea pentru mântuirea neamului omenesc. Aici îi plăcea să poarte discuţii în special cu evreii şi cu musulmanii, încercând să îi aducă la adevărata credinţă. Însă dacă primii păreau mai dispuşi să primească argumentele apostolului, musulmanii i-au arătat o ură făţisă: l-au bătut şi l-au ţintuit la pământ, punându-i pe piept o stâncă grea. Însă voia Domnului nu era să îl ia atunci la El şi l-a întărit pe sfânt, astfel încât acesta a scăpat nevătămat din chinurile călăilor săi – lucru care a fost considerat o adevărată minune de către locuitorii creştini ai Ierusalimului.

După duşmani şi cei de altă credinţă, a venit rândul ca sfântul Macarie să fie încercat şi prin prietenii şi rudele apropiate: părinţii săi, supăraţi că acesta hotărâse să îşi continue pelerinajul, au trimis un grup de prieteni să-l aducă în ţară. Nereuşind să-l convingă, aceştia au vrut să-l ia cu forţa, însă au orbit pe loc!  S-au vindecat apoi la rugăciunea lui Macarie, care i-a şi trimis înapoi în Armenia.

Continuându-şi drumul, apostolul a vindecat numeroşi suferinzi: un orb care dorea să meargă la Ierusalim, pe soţia unui bavarez care îl găzduise, precum şi pe alţii, loviţi de diverse boli. De asemenea, Macarie a ajuns la timp la Mayence, tocmai ca să salveze viaţa unui condamnat pe care mulţimea voia să îl linşeze. De la Mayence a călătorit înspre Köln, după care a ajuns pe teritoriul Belgiei. La Malines a salvat de la foc cartierul unde fusese găzduit; s-a îndreptat apoi către Maubeuge, Cambrai şi..Tournai, unde a îmblânzit mulţimea furioasă, pe care contele Beaudoin nu reuşise să o înduplece prin forţa armelor. 

Ultima etapă a călătoriei sale pe acest pământ l-a adus la Gand, unde a ajuns în anul 1011. Primit în mănăstirea Sf. Bavon, nu putea să aducă cuvânt de învăţătură poporului, neştiind limba acestuia, însă s-a rugat fierbinte lui Dumnezeu pentru acest popor pe care l-a iubit. A săvârşit şi aici numeroase minuni – până şi apa cu care îşi spăla mâinile era vindecătoare!

Macarie a fost încercat şi de dorul de ţară, dorindu-şi, în ciuda vârstei sale înaintate, să poată reporni la drum către locurile natale.  Dumnezeu nu-i va îngădui acest lucru: la o primă încercare, a trebuit să se oprească după vreo zece kilometri şi să facă drum întors din cauza unei răni la picior. Apoi o năpraznică epidemie de ciumă a lovit oraşul: Macarie însuşi i-a căzut victimă, după ce s-a jertfit încă o dată pentru mângâierea suferinţelor poporului. A trecut la Domnul la data de 10 aprilie 1012, fiind îngropat la mănăstirea Sf. Bavon. Ulterior moaştele sale au fost împărţite mai multor biserici din Belgia. Este cinstit la data de 10 aprilie, în eparhia de Gand.

11 aprilie

·         Sfânta Godeberte

Sfânta Godeberte a fost tunsă în monahism de către sfântul Eloi, căruia i-a fost ucenică. Aceasta s-a retras împreună cu alte câteva surori, pentru o viaţă de priveghere şi rugăciune neîncetată, într-o mănăstire ctitorită de ele la Tournaisis. A adormit întru Domnul în jurul anului 690. Este cinstită la data de 11 aprilie.

17 aprilie

Sfântul Landry

Cel mai mare dintre fiii lui Waudru şi Vincent a dorit de asemenea să îşi închine viaţa lui Dumnezeu încă din tinereţe. Tatăl său ar fi vrut să îl însoare pentru a asigura descendenţa familiei, însă un om atât de plin de virtuţi ca Vincent nu putea să îl reţină cu planuri lumeşti pe cel care primise chemarea lui Dumnezeu: Landry a îmbrăcat astfel haina monahală la mănăstirea Haumont, ctitorită de tatăl său. Trecând prin toate treptele necesare, a primit în cele din urmă şi hirotonirea întru episcop. A revenit în Belgia ca episcop misionar, stabilindu-se la Melsbroeck, de unde pleca în călătorii de evanghelizare a ţinuturilor păgâne. Când tatăl său, care îmbracase la rândul său haina monahală, şi-a dat seama că sfârşitul său pământesc este aproape l-a chemat pe Landry la mănăstirea Soignies şi i-a încredinţat stăreţia acesteia, în anul 677. Landry a fost stareţ la Soignies timp de douăzeci de ani, trecând în pace la Domnul în anul 697. Sfântul Landry este cinstit la data de 17 aprilie, în eparhia de Tournai.

19 aprilie

Sfântul Ursmer

Sfântul Ursmer s-a născut într-un mic sat din regiunea Hainaut, în apropiere de Avesnes, numit Fleon sau Floyon. Numele său este ortografiat în mai multe variante: Ursmer, Ursmair sau Ursmar. S-a născut la 27 iulie 644, iar naşterea sa a fost precedată de o vedenie: mamei sale i-a apărut în vis un bătrânel care i-a arătat pruncul pe care urma să îl aibă şi i-a spus să îl hrănească bine. Mama i-a spus bătrânelului că era vreme de foamete şi nu avea cu ce, iar atunci acesta i-a întins o pâine, care s-a înmulţit în mâinile sale.

Ursmer a primit o educaţie foarte bună, mai ales în domeniul teologiei şi al Scrierilor Sfinte, crescând în înţelepciune şi evlavie. Sfântul Amand i-a remarcat virtuţile şi l-a primit în rândul ucenicilor lui, hirotonindu-l preot în anul 670. I-a încredinţat misiunea de a evangheliza ţinutul Fagne şi Tierache, Ursmer arătând multă râvnă pentru aceasta. Avea să reuşească în misiunea sa, căci a ridicat acolo mai multe lăcaşuri de rugăciune pentru noii convertiţi. Lui însuşi îi plăcea să se retragă, pentru linişte şi rugăciune, la Fontenelle, iar Domnul îi arăta că rugăciunea sa îi era plăcută: aşa a făcut sfântul să ţâşnească acolo un izvor cu apă sfinţită, unde au avut loc numeroase vindecări, atât în timpul vieţii sale, cât şi după adormirea sa întru Domnul.

Mănăstirea de la Lobbes era în decădere după plecarea sfântului Landelin. Acest lucru a ajuns la urechile lui Pepin de Herstal, guvernatorul Austrasiei, care i-a cerut lui Ursmer să meargă acolo şi să se ocupe de buna administrare a acesteia. Conform altor surse, se pare că însuşi sfântul Landelin i-ar fi încredinţat ucenicului său Ursmer continuarea misiunii sale. Ursmer a fost hirotonit episcop şi s-a stabilit la mănăstirea Lobbes în anul 696. A pus toate în bună rânduială, a reuşit să ducă la bun sfârşit lucrările de construcţie şi a pus să se ridice şi o biserică de mir în apropiere. Apoi a plecat în nordul Belgiei, pentru a-i converti la adevărata credinţă şi pe păgânii morini şi menapieni. Un senior pe nume Aldo i-a dăruit un domeniu, iar Ursmer a ridicat acolo biserica de la Oudenburg, pe care a închinat-o Sfântului Apostol Petru.

Virtuţile şi calităţile sale l-au făcut îndrăgit şi respectat de toţi, chiar şi de cei din rândul păgânilor. Era tatăl orfanilor, protectorul văduvelor şi eliberatorul prizonierilor. Nevoinţa sa era remarcabilă, pentru mulţi ani mulţumindu-se numai cu puţină apă şi fiertură pe zi. Iar această asceză îi uimea pe ceilalţi în aceeaşi măsură în care o făceau minunile săvârşite de sfânt:  vindecarea unei monahii posedate de demon şi a nepoatei sale, devenită ucenică a sfintei Aldegonde, de o boală de gât considerată incurabilă, vindecarea unei monahii aflate în agonie, cu ajutorul semnului Sfintei Cruci etc. El însuşi a suferit timp de nouă ani din cauza unor probleme cu dinţii, însă chipul îi strălucea mereu de bucurie.

Cu puţin timp înaintea morţii sale, i-a încredinţat ucenicului său, sfântul Ermin, stăreţia mănăstirii Lobbes, iar apoi şi-a dat sufletul în mâinile Domnului, la 18 aprilie 713. Trupul său a fost îngropat într-un paraclis pe care îl ridicase pe vârful unei coline, numeroase minuni având loc la mormântul său. Moaştele sale au fost aflate în anul 823 şi mutate la Binche în 1409. Au dispărut în învălmaşeala provocată de Revoluţia franceză şi ocuparea Belgiei. Viaţa sfântului Ursmer a fost scrisă de către ucenicul său, sfântul Ermin. Pe lânga acesta, Ursmer a fost părintele duhovnicesc al mai multor monahi, câţiva dintre ei numărându-se în rândul sfinţilor: Aldon, Abel, Ulgise şi Amolvin. Sfântul Ursmer este cinstit în data de 19 aprilie în eparhiile de Tournai şi Gand. Mai multe biserici îi sunt închinate la Lobbes, Athis, Hatrival şi Binche...

Tropar

Sfinte ierarhe, alegând viaţa îngerească,
Ai devenit vas ales al harului
Pecetluind cu cuvântul şi vieţuirea
Slujirea cea înaltă a preoţiei.
Ai slujit în chip îngeresc pe Dumnezeu,
Comoară a Bisericii, cinstite părinte Ursmer,
Pentru aceasta luminătorule de la Lobbes şi Oudenburg
Roagă-l pe Hristos Dumnezeu
Să mântuiască sufletele noastre.

20 aprilie

Sfânta Aye şi sfântul Hidulphe

Hidulphe a fost un om înstărit, mare binefăcător al mănăstirii de la Lobbes. Aye (cu variantele Aya sau Agia) a fost fiica lui Brunulphe, conte de Ardenne. Cei doi au primit Taina Sfintei Cununii pe la jumătatea sec. VII. În anul 665, au decis împreună să îmbrace haina monahală. Hidulphe s-a retras în mănăstirea de la Lobbes pentru a-şi încheia viaţa în rugăciune şi meditaţie. A adormit în pace la 23 iunie 707. Moaştele sale au fost mutate mai târziu la Binche, unde o procesiune avea loc anual, la începutul lunii iulie. În ceea ce o priveşte pe Aye, aceasta s-a îndreptat către Mons şi a intrat în mănăstirea de maici a sfintei Waudru, care era mătuşa ei după trup. A vieţuit acolo în linişte şi rugăciune, trecând la Domnul în acelaşi an cu soţul ei. După moarte, s-a arătat de mai multe ori: prima dată unui judecător care se pregătea să condamne un nevinovat, descoperindu-i numele adevăratului vinovat. Apoi unor oameni care se îndoiau de donaţia pe care aceasta o făcuse mănăstirii de la Mons. De aceea, este cel mai adesea chemată în ajutor în procesele nedrepte. Sfintele sale moaşte se află la Mons şi Anvers, iar un sat îi poartă numele, la intrarea în Famenne, în apropiere de Marloie. Sfânta Aye şi sfântul Hindulphe sunt cinstiţi împreună la data de 20 aprilie.

23 aprilie

Sfântul Walbode

Walbode (sau Wolbodon) s-a născut în Flandra şi a crescut în mănăstirea de la Utrecht. Încă de tânăr a avut un mare dor după o viaţă virtuoasă, ajungând să fie cel care se ocupa de îndrumarea fraţilor de mănăstire. A fost hirotonit întru preot la Utrecht, iar când scaunul episcopal de la Liège a rămas liber, Walbode a fost cel ales pentru episcopie, în linia duhovnicească a sfinţilor Remacle, Théodard şi Ioan Mielul.

Deşi era un om voinic, şi-a supus trupul prin numeroase posturi, împărţind săracilor hrana pe care el nu o consuma. Milostenia sa nu cunoştea limite: când nu avea ce să dea săracilor, le împărţea lucrurile din casa sa, mobilele, paturile...pe care slujitorul său le răscumpara adesea. Walbode mergea desculţ la biserică şi îşi petrecea acolo întreaga noapte în rugăciune. Tot el s-a ocupat de terminarea lucrărilor de construcţie a bisericii Sfântului Iacob, începute de predecesorul său.

Căzând în dizgraţia împăratului Henric al II-lea, a strâns o mare sumă de bani pe care se pregătea să i-o ofere cadou, când i-a venit ideea că e mai bine să ofere acest dar Împăratului Cerurilor decât unui monarh pământesc. Prin urmare, a împărţit toata suma săracilor. Henric al II-lea a auzit de această faptă a sa şi a fost cucerit de evlavia episcopului.

Walbode a acceptat, de asemenea, misiunea de a face pace între împărat şi episcopul de Köln, care nu se declarase de partea împăratului când acesta a ajuns la conducere. Cei doi s-au împăcat şi au devenit prieteni foarte buni datorită sfântului Walbode. Tot el a insistat ca sfântul Poppon să fie ales stareţ al mănăstirii de la Stavelot.

Walbode nu a fost episcop decât puţin timp. Când şi-a simţit sfârşitul aproape, şi-a adunat ucenicii pentru a le da ultimele sfaturi, a petrecut în cântare neîntreruptă de psalmi (sfântul Walbode avea mare râvnă pentru citirea psalmilor, copiind cu mâna sa Psaltirea şi adăugând fiecărui psalm o mică rugăciune, alcătuită de el), a lăsat prin testament mari sume de bani pentru încheierea construcţiilor la lăcaşele de cult şi, în urma unei vedenii cu sfântul Laurenţiu, a trecut în pace la Domnul la data de 21 august 1021. A fost îngropat la Liège, în cripta Sfântului Laurenţiu, iar minunile care s-au săvârşit la mormântul său au fost atât de numeroase încât un monah l-a rugăt să nu le  mai facă, căci miile de pelerini care veneau acolo tulburau liniştea şi viaţa mănăstirii... Sfântul Walbode este cinstit la data de 23 aprilie.   

Tropar

Părinte înţelept şi mare ierarh,
Ne-ai învăţat, sfinte Walbode,
Că mai mare preţ are iubirea săracilor
Şi împărţirea pâinii cu cei flămânzi
Decât slujirea stăpânitorilor acestei lumi,
Care nu ne pot deschide porţile raiului.

25 aprilie

Sfântul Ermin

Ermin sau Erminion s-a născut din părinţi bogaţi, de viţă nobilă, în ţinutul Laon, într-un loc numit altădată Herly, iar astăzi Saint-Ermin. S-a bucurat de o educaţie aleasă, iar la sfatul sfântului Madelgaire, duhovnicul său, a intrat în mănăstire.

Vestea vieţii sale sfinte s-a răspândit în tot ţinutul, astfel încât sfântul Ursmer şi-a dorit să îl cunoască. Ermin a mers astfel la mănăstirea Lobbes, iar sfântul Ursmer a apreciat virtuţile tânărului, care a rămas acolo şi a devenit ucenicul său. Când şi-a simţit sfârşitul aproape, Ursmer l-a desemnat succesor al său, împreună cu sfântul Abel, şi l-a hirotonit întru episcop. Călugărul nu şi-a dorit aceasta, însă a primit-o ca ascultare faţă de stareţul său. Evlavia şi înţelepciunea lui Ermin au făcut să înflorească mănăstirea de la Lobbes, unde domneau ordinea şi ascultarea.

Când împrejurările i-au permis, Ermin a început călătoriile misionare pentru a evangheliza ţinutul Fagne din Thierache şi Flandra. Era înzestrat cu darul profeţiei:  într-o noapte, rămânând singur să se roage după încheierea slujbei, a adormit şi a auzit în vis un glas care i-a spus:  "Izbânda va fi de partea lui Charles". Mai târziu Charles Martel avea să câştige bătălia de la Vincy, în Cambresis, în anul 719. Într-o zi, pe când se afla în satul natal al sfântului Ursmer, a vestit moartea lui Radbode, un conducător păgân care făcuse multe neajunsuri francilor creştinaţi. A avut, şi de această dată, dreptate.

Ermin a trecut la Domnul în data de 25 aprilie 537 şi a fost înmormântat lângă sfântul Ursmer. Este cinstit la data de 25 aprilie, fiind considerat al doilea mare protector al mănăstirii de la Lobbes.

26 aprilie

Sfântul Forannan

Sfântul Forannan (sau Florannan), arhiepiscop de Armagh în Irlanda, a fost al patrulea stareţ al mănăstirii Waulsort. În timpul său, domeniul de Hastières a fost anexat mănăstirii. A trecut la cele veşnice în data de 30 aprilie 981. În regiunea Givet, sfântul este chemat în ajutor pentru vindecarea durerilor de dinţi la copii. Este cinstit la data de 26 aprilie.

27 aprilie

Sfântul Floribert

La moartea sfântului Hubert era nevoie de un succesor: nu s-a găsit altcineva mai demn de a-i continua lucrarea decât însuşi fiul acestuia, Floribert, care îi mergea pe urme în dobândirea virtuţilor. Fiu al lui Hubert şi al lui Floribane, Floribert se bucura şi de exemplul pilduitor al mătuşii sale, sfânta Ode. Acesta a continuat cu vrednicie drumul predecesorilor săi. A condus eparhia între anii 727 şi 746, fiind foarte aproape de cei din cler, pe care îi ajuta în toate felurile, atât material cât şi spiritual.

Sfântul Floribert s-a ocupat de dezgroparea moaştelor tatălui său, sfântul Hubert. Ceremonia a avut loc în prezenţa unei mulţimi numeroase, în mijlocul căreia se afla şi Carloman, fratele lui Pepin cel Scurt, care mai târziu avea să renunţe la slava lumii deşarte pentru a-şi închina viaţa lui Hristos, într-o mănăstire. Trupul sfântului a fost aflat neputrezit, iar Carloman a revendicat onoarea de a purta el însuşi moaştele către racla unde urmau să fie depuse, iar apoi a oferit bisericii mai multe danii. Floribert a adus aceeaşi cinste şi mătuşii sale, sfânta Ode de la Amay, sfântului Landoald la Wintershoven şi sfântului Euchère, episcop de Orléans, exilat în Belgia de Charles Martel.

Înmulţind talanţii pe care i-i încredinţase Domnul, Floribert a adormit în pace în anul 746, după ce şi-a chivernisit cu cinste eparhia timp de nouăsprezece ani. La mormântul său au avut loc atâtea mari minuni încât a fost considerat vrednic de a fi mutat lângă sfântul Lambert. Este cinstit în eparhia de Liège, în data de 27 aprilie.

30 aprilie

Sfântul Cadroe

Sfântul Cadroe, originar din Scoţia, a fost cel de-al treilea episcop-stareţ al mănăstirii de la Waulsort, în apropiere de Dinant. Este cinstit la data de 30 aprilie.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase miluieşte şi ne mântuieşte pe noi!

Amin!

Prezenta traducere este publicată cu acordul autorului volumului Saints et saintes de la Belgique au premier millénaire, J.P. Hamblenne